joi, decembrie 26, 2024
AcasăNewsTensiuni majore în PSD privind susținerea unui Guvern Cîțu 2. Stănescu și...

Tensiuni majore în PSD privind susținerea unui Guvern Cîțu 2. Stănescu și Firea îl presează pe Ciolacu

-

Calculele președintelui Klaus Iohannis, de a trece prin Parlament un Guvern PNL Cîțu 2 cu ajutorul PSD după ce va fi picat propunerea de cabinet monocolor a USR, sunt extrem de riscante.

În acest moment, șeful PSD, Marcel Ciolacu (cu care Iohannis și Cîțu au făcut până acum aranjamentele subterane) este puternic presat în interiorul partidului de tabăra Paul Stănescu – Gabriela Firea. Cei doi, care au în spate o importantă parte a PSD, insistă ca social-democrații să anuleze toate acordurile cu PNL și Iohannis și să împingă lucrurile spre alegeri anticipate.

În ultimele două luni, Klaus Iohannis și Florin Cîțu s-au dovedit extrem de neîndemânatici în jocurile de culise și în calculele prin care au încercat să anticipeze ce se va întâmpla pe scena politică. Din cauza ambițiilor și a erorilor comise de cei doi, România a fost aruncată într-un haos de nedescris și într-o criză guvernamentală fără sfârșit.

Marcel Ciolacu, partenerul de înțelegeri subterane al lui Iohannis și Cîțu, se confruntă cu o puternică opoziție în PSD

Ultima strategie gândită de Iohannis și Cîțu prevede respingerea Guvernului Cioloș în Parlament, desemnarea ulterioară a lui Cîțu drept candidat la funcția de premier și negocieri cu PSD, pentru a obține susținerea acestui partid în Parlament.

Lucrurile nu sunt imposibile. Începând din septembrie, PNL și PSD au fost într-o alianță nedeclarată în Parlament, lucru sesizabil în votul din plen și din comisiile de specialitate. Această refacere a USL era așteptată deja de foarte mulți oameni din clientela de partid. Marcel Ciolacu s-a dovedit un om cu care Iohannis și Cîțu s-au putut înțelege.

- Advertisement -

Numai că, în interiorul PSD, mai există o facțiune „talibană“ care n-are de gând să cadă la pace cu PNL. Gruparea Paul Stănescu – Gabriela Firea insistă pe ideea alegerilor anticipate și refuză categoric ideea de a mai susține PNL în Parlament, indiferent sub ce formă.

Paul Stănescu: „Apar premise și mai clare pentru organizarea de alegeri anticipate”

Vineri, Paul Stănescu a retransmis un mesaj clar: „Relația dintre PNL și USR este ruptă și nu mai poate fi sudată, chiar dacă este posibil ca de fațadă să se împace. Vorbele grele adresate de către PNL USR-ului și invers au consecințe. Instabilitatea politică va continua. PSD a spus că soluția cea mai la îndemână pentru deblocarea situației este un pact politic pentru organizarea de alegeri anticipate. (…) Românii nu mai au timp ca liberalii și useriștii să se măsoare îin orgolii. Dacă la cafeluța de astăzi PNL îl refuză pe Cioloș pentru o majoritate, apar premise și mai clare pentru organizarea de alegeri anticipate. Este soluția de avarie pe care o susține și USR-ul“.

Poziția lui Marcel Ciolacu – adeptul unei înțelegeri pe sub masă cu PNL și Iohannis – a fost fragilizată suplimentar de țeapa pe care Cîțu a dat-o PSD-ului acum doar o săptămână. După ce social-democrații l-au ajutat decisiv să iasă președintele PNL blocând neconstituțional în Parlament moțiunea de cenzură a USR, premierul liberal le-a dat sume infime primarilor PSD din cele 200 de milioane de euro scoase din fondul de rezervă. Baroni locali vocali, precum Olguța Vasilescu, au făcut déjà scandal, reclamând că orașele lor n-au primit niciun ban. Guvernul continuă să cultive nemulțumirile administrației din teritoriu distribuind bani pentru subvenția creșterii galopante a prețului la energie doar către primăriile unde se află liberali apropiați de Cîțu.

- Advertisement -

În acest moment, resentimentele față de actualul premier sunt majore nu doar în USR și AUR, ci și în PSD și chiar în interiorul PNL, unde nu e deloc sigur că toți parlamentarii ar vota pentru investirea unui Guvern Cîțu 2.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* EDITORIAL. Cacealmaua lui Iohannis

* STENOGRAME PNL. Cîțu: „Să ne victimizăm și noi!” / Bușoi: „Să-i trimitem la origini!” / Rareș Bogdan: „Cioloș lucrează doar pe manipulare” / Nica: „Iohannis a vrut să-l erodeze pe Cioloș pentru 2024”

* Rareș Bogdan îl trimite pe Cioloș să ia voturi de la „doamna Şoşoacă şi anti-vacciniştii din faţa Palatului Cotroceni”

* Mircea Hava, europarlamentar PNL: „Nu vom avea nici Guvern Cioloș, nici Guvern Cîțu” / „Domnii din Guvernul Cîțu au îngropat PNL”

* SURSE: Orban pleacă din PNL și înființează Forța Liberală. Va fi urmat de 30-40 de parlamentari

Premierul Cîțu l-a numit la Justiție pe sinecuristul perfect: membru în 17 Consilii de Administrație, toate la stat, în toate guvernările! Bonus: masterand al Academiei SRI

* Curea și Ciuvică au adus Antenei 3 o amendă de 5.000 de lei, pentru injurii la adresa lui Mălin Bot

* Frica de Covid devine mai mare decât frica de vaccin. Două recorduri într-o zi: 67.853 de persoane vaccinate, 34.944 cu prima doză

* VIDEO. Covid-19 decimează o familie de artiști: la 10 zile după „rapsodul Banatului”, a murit și fiica sa! Cei doi erau nevaccinați

* Olăroiu și-a recuperat în Dubai ceasul de 180.000 de dolari furat la Milano. Dar din țeapa dată de chinezi – 10 milioane de dolari – n-a recuperat nimic!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -