Fâșia de periferie geopolitică dintre Marea Baltică și Marea Neagră, care separă Occidentul de influența rusă – zonă din care face parte și România – este supusă în acest moment unei contestări dure de puterile revizioniste Rusia și China, avertizează dur reputatul profesor Valentin Naumescu, expert în relații internaționale. Marele pericol, spune Naumescu, pândește din exterior, dar mai ales din interior, unde președintele Iohannis a aruncat în aer proiectul României europene printr-o trădare fără precedent, de proporții apocaliptice, care a distrus speranțele și încrederea oamenilor pe termen lung.
În analiza sa publicată pe site-ul Spotmedia.ro, fostul evaluator al Comisiei Europene și secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe atrage atenția că, deși situația este deja foarte încordată și grea, adevărata furtună încă n-a venit. Pentru România vine o perioadă foarte dificilă, cu provocări majore, deoarece Rusia și China acționează avansează de câțiva ani, „cu influența lor anti-liberală și distructivă“, nu doar în politica oficială externă, ci și subversiv, prin „idioții utili, adică agenții lor de influență anti-occidentală racolați în țările europene”.
Furtuna care se apropie pe plan mondial surprinde România într-o situație critică în care a fost adusă de președintele Iohannis, care patronează restaurația regimului ticăloșilor
Momentul prinde țara noastră descoperită din cauza iresponsabilității și ticăloșiei președintelui Iohannis, care și-a trădat cumplit electoratul, a distrus PNL și a deschis porțile pentru o „restaurație a regimului ticăloșilor în politică și în justiție“.
2021 a devenit cel mai urât și mai dezamăgitor an de după Revoluție, Iohannis înscriind România, alături de Polonia și Ungaria, între țările care sfidează deschis Tratatul Uniunii Europene semnat în momentul aderării, mai spune analistul.
Excelent, ca de obicei, în sistematizarea ideilor sale, profesorul Naumescu structurează editorialul pe trei capitole – lumea, Uniunea Europeană și România.
Pe plan mondial, coalizarea Rusiei și a Chinei riscă să aducă SUA în imposibilitatea de a apăra simultan Europa și Taiwanul, avertizează Naumescu
Primul capitol, dedicat situației globale, consemnează tensiunile tot mai amenințătoare pe care Rusia și China le provoacă în relația cu SUA și Occidentul. Naumescu este îngrijorat de semnalele pe care SUA și NATO le dau privind angajarea unor negocieri cu Rusia lui Puțin, care-și ucide opozanții politici atât în țară cât și în străinătate, susține fabrici de troli, războaie hibride și campaniile de destabilizare ale Occidentului, simultan cu ocuparea militară a unor teritorii străine.
Retragerea din Afganistan a SUA e salutată de profesorul Naumescu, acesta explicând că pentru americani a fost o decizie potrivită deoarece regiunea nu mai prezenta niciun interes strategic, ci doar un centru de costuri inutil. Marile provocări ale lui 2021 au fost dezbinarea societății americane, delirul antivacciniștilor și conspiraționismul, provocate de scăderea nivelului de inteligență al populației umane – declin continuu al IQ-ului demonstrat deja științific. Totul pe fondul forței imense de manipulare a rețelelor de socializare asupra „indivizilor fără prea multă minte”.
Expertul se teme de scenariul în care, în timp ce Rusia ține ocupate SUA și NATO în Ucraina, China comunistă va anexa Taiwanul „într-o posibilă mișcare coordonată” cu Putin, guvernul de la Washington fiind în imposibilitatea de a lupta pe două fronturi.
Predicția lui Naumescu e pesimistă: „Destul de probabil ca, pe aceste două dimensiuni majore ale ordinii mondiale (relațiile Occidentului cu Rusia și China), 2022 să aducă noi crize, cel puțin în una dintre zonele de tensiune, Marea Neagră și Strâmtoarea Taiwan, dacă nu cumva în ambele“.
Pe plan european, viitorul UE depinde de succesul PNRR și de replica pe care o vor primi Polonia partidului PIS, România regimului Iohannis și Ungaria premierului Orban, țări suveraniste care sfidează tratatele semnate la aderare
Al doilea capitol, rezervat Uniunii Europene – „indiscutabil cel mai bogat, mai liber, mai umanist și mai inteligent dezvoltat teritoriu al lumii“ , conține de asemenea îngrijorări majore. Naumescu observă că Puțin a anexat de facto Belarus și că Europa își caută încă drumul spre suveranitate, autonomie strategică și apărare colectivă. Țările central-europene nu sunt convinse încă de propuneri și nu vor să renunțe la protecția americană, înțelegând că doar SUA le poate proteja în fața agresivității ruse.
Profesorul exemplifică prin tentativa de destabilizare făcută de Lukașenko, acesta aducând cu avioanele mii de migranți din zona rusească de ocupație din Siria și împingându-i la granița cu Polonia – stat care însă a rezistat cu brio provocării.
Din fericire, remarcă Naumescu, sfârșitul epocii Merkel e marcat de semnale de politică externă foarte bune dinspre Berlin, noua coaliție de guvernare arătându-se fermă atât față de Rusia, cât și față de China, simultan cu păstrarea atașamentului față de NATO.
Foarte multe vor depinde de succesul programului „Next Generation”, de 750 de miliarde de euro, care trebuie să reformeze Uniunea Europeană după lovitura dată de Covid, dar nu trebuie să ne așteptăm la ceva miraculos, avertizează Naumescu. Un eșec al programului ar echivala cu un dezastru pentru UE, spune analistul.
O mare provocare o reprezintă țările care sfidează explicit Tratatul UE: Polonia partidului naționalist PIS, România președintelui Iohannis și Ungaria premierului Orban. Aceste 3 țări iau decizii ilegale pe plan european prin Curțile Constituționale, o situație foarte gravă și e de așteptat ca UE să aibă o replică pe măsură, pentru că de aceasta poate depinde chiar viitorul Uniunii ca entitate supranațională.
În România, situația e critică din cauza lui Iohannis, care „și-a trădat electoratul după ce acesta l-a făcut de două ori președinte exclusiv pe baza votului anti-PSD”
Al treilea capitol este dedicat României. Valentin Naumescu își începe analiza dedicată țării noastre spunând că situația este foarte grea în principal din cauza șefului statului, „după ce președintele Iohannis și-a trădat electoratul care l-a făcut președinte de două ori exclusiv pe baza votului anti-PSD. (…) Nu cred că cineva cu capul pe umeri din țara aceasta se mai îndoiește astăzi că președintele Iohannis însuși este cel care a rupt coaliția cu USR și a invitat PSD la guvernare“.
Analistul constată că șirul deciziilor catastrofale ale lui Iohannis nu se oprește aici. Inventarea lui Cîțu ca șef al PNL „s-a dovedit o mare dezamăgire (…) în primul rând pentru că, împreună cu «Echipa Câștigătoare», a făcut guvern împreună cu partidul corupților, împotriva căruia au votat ani la rând toți alegătorii urbani ai PNL“.
Naumescu observă că putea fi salvată coaliția PNL-USR-UDMR, chiar și cu generalul Ciucă premier, dar totul a fost ruinat de președintele țării, care a înscris România în picaj. Aprecierile expertului sunt de o duritate deosebită, el constatând că, odată cu aducerea PSD la putere, Iohannis și-a încheiat de facto mandatul.
Mai jos, un fragment din capitolul dedicat de Valentin Naumescu situației din România în 2021
„(…) Invenția lui Iohannis pentru conducerea PNL la congresul din septembrie, fostul premier Cîțu, s-a dovedit și el o mare dezamăgire, nu doar pentru că din «marile studii în SUA» nu a rămas mai nimic și s-a dovedit că nu a finalizat nici teza de doctorat, nici disertația de master, nu doar pentru că a țepuit o bancă americană pentru o datorie neplătită pe care o avea, nu doar pentru că la 30 de ani a condus mașina în mod iresponsabil, aproape în comă alcoolică (putea omorî oameni nevinovați), ci în primul rând pentru că, împreună cu «Echipa Câștigătoare», a făcut guvern împreună cu partidul corupților, împotriva căruia au votat ani la rând toți alegătorii urbani ai PNL.
Coaliția PNL-USR-UDMR putea fi salvată, dacă se dorea, chiar și cu propunerea Ciucă premier.
Faimoasa declarație scăpată cu furie și aroganță la Bruxelles de președintele Iohannis, pe 22 octombrie, ne spune totul despre cine a fost în spatele deciziei de a scoate USR de la guvernare, cu prețul deschiderii ușii pentru PSD: «crizatorii din USR au vrut să arate ce importanți sunt și au arătat, de fapt, cât de neimportanți sunt».
Da, «crizatorul» a fost însuși președintele Iohannis, care nu a suportat că miniștrii USR (în special cel al Justiției) nu i se subordonau, așa cum credea, cu autosuficiență, că e normal să se întâmple. Odată aduși înapoi la putere, PSD transmite limpede mesajul că mandatul președintelui Iohannis s-a încheiat, în toamna lui 2021.
Într-adevăr, după numirea lui Grindeanu și Firea în Guvernul României sau a lui Vicol la șefia Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, domnul Iohannis chiar nu mai are nimic de făcut la Palatul Cotroceni. Nimic. Decât să le spună liderilor coaliției că nu mai are rost să voteze certificatul verde, ca toate țările europene, pentru că oricum poporul român e prea prost și nu este de acord cu certificatul.
În fond, le-a spus clar liderul AUR că nu se va adopta niciun certificat în Parlament, pentru că românii nu sunt de acord să se vaccineze, și așa a fost. Doar nu o să riște PSD să-i plece electoratul la AUR…
„Trădarea președintelui Iohannis din 2021 face ca acesta să fie cel mai urât și mai dezamăgitor an din România poscomunistă. Ne vom raporta multă vreme de acum înainte la 2021 și îl vom ține minte ca expresie a lipsei de principii și de onoare din politica românească“
Trădarea președintelui Iohannis din 2021 face ca acesta să fie cel mai urât și mai dezamăgitor an din România poscomunistă. Ne vom raporta multă vreme de acum înainte la 2021 și îl vom ține minte ca expresie a lipsei de principii și de onoare din politica românească. Este infinit mai grav chiar decât proiectul USL din 2012, când PNL și PSD se aflau în opoziție față de guvernul PDL și față de președintele Băsescu.
În 2021, PNL și președintele Iohannis aveau puterea și aveau și o majoritate de 53% care putea fi reformistă și care era oricum în linia voinței majorității alegătorilor din decembrie 2020.
Bineînțeles, într-o coaliție, deciziile se adoptă de comun acord, asta este. Dar trădarea nu a distrus doar PNL, care nu va mai fi votat în 2024 decât de propriii membri, rudele acestora și clientela partidului.
La urma urmei, asta nici nu contează. Nu contează nici măcar că infama coaliție PNL-PSD nu va funcționa și se va sparge în 2022 sau 2023. Vom vedea atunci cât de principiali sunt cei de la USR, dacă vor respinge oferta de a reveni la guvernare înainte de organizarea următoarelor alegeri sau dacă se vor grăbi să sară în barca Puterii, pentru câteva zeci de funcții semnificative de conducere la nivel național și alte câteva zeci la nivel județean.
Cel mai grav este că trădarea din 2021 a distrus complet speranța și încrederea noastră că o soluție pentru România mai poate veni dinspre politica românească și partidele actuale.
Proiectul României europene este țăndări. Ne vom reveni foarte greu din acest șoc. Cunosc oameni de foarte bună calitate profesională și morală, în anturajul meu, care iau serios în considerare varianta plecării din țară, după vreo doi ani de speranțe (2019-2021) că PSD a fost trimis pentru multă vreme în opoziție, iar ticăloșia și corupția vor putea fi extirpate din funcțiile publice de conducere.
România este o țară în plin regres. Ne confruntăm cu o restaurație a regimului ticăloșilor în politică și în justiție. CJUE dă o palmă CCR și le spune pe bună dreptate judecătorilor din România că pot să nu aplice deciziile CCR care încalcă legislația europeană și că nu vor fi sancționați pentru așa ceva.
Curtea Constituțională a României răspunde sfidătoare după câteva zile și contrazice Curtea de Justiție a Uniunii Europene. CCR nu recunoaște supremația dreptului european, într-un stat membru al UE.
Uită de revizuirea Constituției României, din 2003, și zice că mai trebuie una. Declarația recentă a CCR este ea însăși ilegală, ca și hotărârile la care se face referire în decizia CJUE, fiindcă încalcă legislația europeană. Ne-am alăturat astfel grupului rebelilor suveraniști din Europa Centrală, Polonia și Ungaria, care nu mai vor să respecte regulile clubului în care au intrat. Președintele doarme. Mandatul Excelenței Sale oricum s-a încheiat.
Inspecția Judiciară și CSM îl exclud din magistratură pe judecătorul Cristi Dănileț pentru două filmulețe neutre pe Tik-Tok, ambele din viața privată, apoi îl acuză că face parte din două asociații, ICDE și VeDem Just, ambele ONG-uri, deși legea spune clar că un magistrat poate face parte din asociații civice care promovează valorile europene (România Europeană) și, respectiv, educația juridică pentru elevi.
Semnalul este în mod evident de intimidare a magistraților care nu se supun grupului conducător din CSM.
Cam toate semnalele care au venit din toamnă încoace în România au fost teribil de proaste. Suntem în picaj. Deocamdată nu avem nicio garanție că șubredul avion cu care încă mai zboară România europeană, la tot mai joasă altitudine, va rezista acestei furtuni puternice și nu ne vom prăbuși.
La mulți ani, dragi români, sănătate și curaj! Vin vremuri și mai grele. Dar asta nu înseamnă că suntem condamnați să pierdem.“
Reputatul, resapatul, ori deputatul valentin naumescu, de care nu a auzit nimeni in afara colegilor sai de la USR ( Uniunea Mantuitorilor Romaniei).
Textul este o fabula de partid si reflecta remuscarile si remuscaturile acestui grup ratat de sicofanti, deci nu are nici o valoare in afara propagandei de vulpoi incapabili sa ajunga la strugurii de pe araci.
Corect.
Daca Iohannis nu s-a facut pres in fata maimutelor useriste, gata, e tradatorul de serviciu.
Daca nu pot sa controleze ei tot e nasol, se fura.
Domnilor de la usr, nu Johanis a trădat ci voi în corpore, nu mai dați vina pealții pentru fapte pe care le-ați comis voi, nesimțiți ce sunteți !!!
Ciuma roșie nu are leac !
Ia zi băi li cheao bolșevică, in 2011 când tot așa v-ați reunit cu frații voștri bolșevicii PSD și ați refăcut PCR-ul, tot USR a fost de vină ?
Dacă și tu însuți nu te mai suporți, caută o frânghie, bolșevicule 😀😀😀
Ai făcut destulă mizerie pe pământ !
Iar eu sunt o romanca satula de cei 3 prosti de mai sus, TICALOSI BOLSEVICI ,ce arunca cu ineptii pe site cand cineva indrazneste sa critice pe tradatorul iohannis si sleahta sa de slugi fara creier din peee neee lee!Duceti-va si sorbiti minciunile poleite ale puscariasilor voiculescu,nistorescu,rosca stanescu,ghita si gusa,caci aici nu puteti convinge pe nimeni ca impostorul si tradatorul iohannis mai reprezinta ceva pentru cei 67% de alegatori care l-au votat!!!