Uniunea Europeană se pregătește să suspende acordul cu Rusia privind facilitarea obținerii vizelor pentru turiștii din această țară, anunță publicația „Financial Times”. Despre această măsură se discută deja de vreo lună, fiind prezentată ca o modalitate de a înnăspri sancțiunile și embargoul împotriva regimului de la Moscova și a susținătorilor acestuia după ce Rusia a invadat Ucraina în 24 februarie 2022.
În interiorul UE sunt ample discuții. Unele țări, precum Germania, se opun și susțin că acesta este războiul regimului Putin, nu al poporului rus. Cancelarul Olaf Scholz este însă contrazis de toate sondajele și estimările (chiar și cele independente), care arată că peste 70% dintre ruși aprobă războiul declanșat de Putin, iar peste 60% sunt gata să susțină orice măsură decisă de dictatorul de la Kremlin.
Conform publicației Financial Times, miniștrii de externe ai țărilor membre UE ar urma să sprijine politic decizia de suspendare a vizelor pentru ruși la reuniunea informală programată marți și miercuri, la Praga.
Dacă se va suspenda acest acord valabil din 2007, blocarea accesului pe teritoriul UE se va extinde de la oficialii și oameni de afaceri ruși către cetățenii obișnuiți. Nu e normal, susțin promotorii acestei sancțiuni, ca armata rusă să distrugă o țară și să ucidă mii de oameni, iar cetățenii ruși să meargă la cumpărături și în vacanțe în Europa ca și cum nimic nu s-ar întâmpla. Ba, mai mult, în ultimele săptămâni au apărut numeroase înregistrări cu cetățeni ruși care fie hărțuiesc refugiați ucraineni pe străzile orașelor din Europa, fie organizează mitinguri de susținere a războiului în capitalele unor țări UE.
Germania și Comisia Europeană se opun deocamdată unei interziceri totale a accesului rușilor în UE
Aparatul de propagandă al Kremlinului s-a pus în mișcare și încearcă să prezinte această măsură ca pe o îngrădire a drepturilor omului. Juriștii explică însă că a-ți petrece vacanța într-o altă țară este un beneficiu și nu un drept câștigat. Rușii de rând trebuie să simtă concret că nu pot susține un regim criminal și amenința cu războiul Occidentul, pe de o parte, și pe de altă parte să meargă să se distreze în același Occident pe care-l detestă.
Suspendarea acordului UE – Rusia din 2007 privind vizele turistice nu înseamnă că rușii nu vor mai putea intra deloc în spațiul Uniunii Europene, ci doar că accesul lor va fi foarte mult îngreunat. Procedurile vor deveni costisitoare și birocratice, iar perioada de așteptare până la obținerea vizei va fi mult mai mare. Apoi, această viză se va acorda de către fiecare țară UE în parte, astfel că un turist care vrea să meargă în Germania, de exemplu, nu va putea să intre și în Cehia.
Sunt țări UE care au suspendat deja vizele pentru ruși. Între acestea sunt statele baltice, Cehia și Finlanda. Pe masa discuțiilor este și interzicerea completă a accesului rușilor în UE, dar momentan această măsură nu se va lua, deoarece Germania și Comisia Europeană se opun.