Cătălina Tudose este un reputat medic psihiatru, profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, precum și președintele Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie.
Într-un interviu pentru Ziaristii.com, Cătălina Tudose spune că faptele monstrului din Caracal necesită pedeapsa capitală.
Reporter: Ce-a fost în mintea lui Gheorghe Dincă atunci când le-a omorât pe cele două fete la Caracal, în contextul în care avea familie, copii, nepoți, dar și o vârstă înaintată?
Cătălina Tudose: Sunt încă multe necunoscute în ceea ce-l privește. După o anchetă preliminară, remarcând tentativa lui de a se apăra, Dincă are valențe sadice. E un om fără remușcări. Deși nu sunt implicată în expertiză, cred că această persoană era foarte bine tolerată în comunitatea lui. Iar sexualitatea are în cazul său conotații particulare. Nu se putea petrece așa ceva la un cetățean de 66 de ani. Aceste chestiuni le avea încă din adolescență. Trebuie făcută o anamneză corectă. E ciudat cum a funcționat până acum din punct de vedere al manifestărilor, comportamentului. Pe de altă parte, nici n-ar fi de mirare pentru societatea atât de indiferentă în care trăim. Îmi amintesc cu stupoare că, undeva între anii 1994-1995, o femeie cu un comportament mizerabil locuia într-un apartament din cartierul Drumul Taberei, București. Ce au descoperit autoritățile când au descins în locuința ei? O mizerie de nedescris, exact ca la Dincă. Stupoare! Acolo era ținută o fetiță de 10 ani, care arăta de trei ani! Vă imaginați așa ceva? Așa ceva nu s-ar fi putut petrece în perioada comunistă, fiindcă atunci erau securiști peste tot, polițiști de sector, chiar și președintele de bloc avea atribuțiuni clare ca să cunoască toți locatarii.
Casa criminalului de la Caracal seamănă cu una din filmele horror. Ce l-a putut determina să ridice o asemenea construcție cu tuneluri, încăperi fără geamuri, unde existau lanțuri cu care își lega victimele?
„Are o structură nenorocită”
Ca psihiatru, m-ar fi dus gândul din prima clipă că acea casă nu este una normală. Mi-aș fi dat seama că acel om ascunde ceva pentru a-și satisface puseurile sadice. În alte țări, există anchete sociale pentru pacienții internați măcar o dată la spitalele de psihiatrie. Aceștia sunt vizitați acasă la ei, se constată mediul lor de trai, ceea ce fac în general. Vă spun asta fiindcă nici eu, deși sunt medic cu experiență în domeniu, nu sunt un magician ca să știu exact ce se află în mintea unui om.
În ce fel de segment al bolilor psihice l-ați încadra pe acest individ monstruos?
Are o structură nenorocită. Suferă de aceeași boală, de aceeași tulburare de personalitate ca și criminalii din Statele Unite ale Americii, care sunt condamnați la moarte. De ce sunt condamnați la pedeapsa capitală? Pentru că în cazul lor nu se mai poate repara absolut nimic. Dincă nu e captiv ca în bolile psihice. El și-a creat un univers al lui, se adaptează situațiilor. Are o relație funcțională cu alții. Avea bani. Or, omul cu boală psihică nu e atât de activ, nu e concentrat pe venituri, pe scenarii și așa mai departe. Acest Dincă are discernământ. N-am auzit pe cineva să fi spus vreodată că Dincă a fost trist. Trebuie să avem și noi prevăzută în lege pedeapsa capitală pentru asemenea situații.
Nu trebuia ca autoritățile să-l monitorizeze încă din 2010, mai ales că fusese internat de opt ori la Spitalul Județean de Urgență din Slatina?
Întâlnim de nenumărate ori o lipsă de educare a populației. Cele mai grave aspecte sunt indiferența și stigmatizarea socială. Uneori, oameni ca Dincă se internează la spitalele de psihiatrie ca să-și ascundă o ilegalitate. El trebuia să fie în mod cert în evidența unui ambulatoriu de specialitate, să beneficieze de serviciile unui doctor de cabinet, care să-l analizeze din toate punctele de vedere. E o enigmă. El a venit de bunăvoie la spital, nu non-voluntar.
„Din satele sărace ale Moldovei dispar lunar 10 fete”
Puneți-vă în pielea acelei adolescente de 15 ani, Alexandra. Avea vreo șansă să scape din mâinile lui Dincă?
N-ar fi avut vreo șansă. Ne întoarcem din nou la comunitate. Nu există transport local în acea zonă, lucru anormal pentru o țară membră a Uniunii Europene. Atunci ce fac? Merg cu o mașină de ocazie. Se puteau găsi oameni normali care să practice servicii în regim de taximetrie. Să meargă la Poliție, să ia autorizație, iar cetățenii acelor sate să știe cine anume le duce copiii în oraș. Dacă era copilul meu, îl educam de așa natură încât să folosească doar mijloace de transport oficiale. Am înțeles că mai existau și microbuze care tranzitau acele sate.
Niște lecții de specialitate, făcute în școli, i-ar putea salva pe copii, adolescenți, tineri în general, să nu intre în astfel de împrejurări tragice?
Cu siguranță. Copiii trebuie educați în acest sens de la vârsta de 7 ani. În urmă cu mai mulți ani, am participat la o conferință pe tema răpirilor și abuzurilor sexuale, desfășurată la Gura Humorului. De-acolo am aflat că din satele sărace ale Moldovei dispar lunar cel puțin zece fete, racolate de oameni mizerabili, pentru prostituție, prin felurite cadouri. Culmea, n-am să dau numele localităților, dar Poliția locală știa asta. Părinții fetelor răpite erau de o inconștiență totală. Nu depuneau plângeri, susținând că odraslele lor s-au dus de bunăvoie de-acasă. Cum ne putem ajuta copiii? Simplu. Prin programe de educare implementate în școli: să nu primești cadouri, dulciuri, nimic, absolut nimic de la străini, nici măcar de la cunoscuți. Ceea ce am aflat de la acea întrunire m-a șocat pentru prima oară în viața mea de medic. Mai ales că acei prăpădiți de părinți erau total absenți, deși fetele lor dispăruseră fără urmă. Există o subcultură a prostituției, susținută tacit de populație.
Ce-i de făcut în acest sens?
Cum am zis: reguli clare, educație. Când am văzut cum stau acei oameni în parcare ca să aștepte mașinile de ocazie, m-am cutremurat. În ce lume trăim? Dincă e același gen de psihopat precum cel de la Otopeni, dacă vă mai amintiți, care a luat acea fată japoneză la ocazie și a ucis-o. Avem nevoie de o reglementare de urgență a transportului copiilor. Apoi, persoanele care au în familii frați, surori, rude cu un comportament ciudat să nu trateze în mod superficial manifestările. Să meargă la medic, să înțeleagă situațiile. Ne confruntăm cu multe evenimente neplăcute, cu reclamații de tot felul, amenințări, ne-am și obișnuit cu ele. Sunt aduse persoane cu un comportament violent. Rudele lor nu vor ca ele să fie închise, să fie izolate, deși susțin că au fost bătute, că le-au fost sparte televizoarele etc.
„Dacă aș fi stat în același compartiment cu Dincă, aș fi ieșit de-acolo și m-aș fi mutat în alt vagon”
V-a cerut cineva sprijin de la Guvern pentru a elabora și implementa un program viabil la nivelul spitalelor de psihiatrie, astfel încât bolnavii să beneficieze de o recuperare totală?
Există un centru de conducere prin Ministerul Sănătății. Pe hârtie sunt multe lucruri. Ceea ce nu se înțelege e că nu s-a construit nimic în sensul dat de 8 ani de zile. Nu vreau să fiu înțeleasă greșit, dar atât doamna premier Dăncilă, cât și alți politicieni trebuie să înțeleagă foarte bine că ne confruntăm cu probleme grave la nivel de infrastructură. În 2006 s-a realizat un program complet de sănătate mintală, dar nu s-a făcut din el nici 10 la sută. Cer un lucru: mai mult curaj din partea politicienilor.
Ce vă spune chipul lui Gheorghe Dincă?
Privire rece, inafectivă, ușor amenințătoare. Pare că gândește tot timpul, dar nu comunică, e impenetrabil. Are față de mască. M-aș simți rău în prezența unui asemenea om. Dacă aș fi stat în același compartiment cu el, aș fi ieșit de-acolo și m-aș fi mutat în alt vagon.
Poate fi asemuit cu Rîmaru?
Desigur. Are un sadism deosebit. Marii criminali așa sunt: ca Rîmaru și ca Dincă. Inafectivi și inteligenți. Trebuie studiată cu mare atenție și familia lui Dincă. Și la Rîmaru era aceeași situație. Ce-i șocant la Dincă e tocmai capacitatea sa de a se adapta la o situație anume, dar și faptul că a fost tolerat într-o comunitate atât de mică.
„Un pacient a smuls caloriferul și l-a aruncat în ușă”
Crimele săvârșite la Spitalul de Psihiatrie de la Săpoca ar fi putut fi prevenite dacă ar fi fost angajați oameni de pază?
Vin cu un exemplu sugestiv din Olanda. Acolo e un alt sistem decât obișnuitul 112 de la noi. Au unul propriu. Spitalele au contract cu Poliția Locală. Nu trec câteva minute, că autoritățile sunt la fața locului. La noi, acel bolnav a acționat foarte rapid. A fost și ora trei noaptea. E și o chestiune administrativă. În legea noastră nu este prevăzută o supraveghere a pacienților ce se internează voluntar față de cei ce sunt aduși cu forța. Pe de altă parte, e inadmisibil ca o asistentă să aibă în subordine 70 de pacienți. Cu atât mai mult, cu cât nu sunt pacienți obișnuiți. După aceste episoade, mă tem că vor pleca mulți medici psihiatri din sistemul românesc, dacă vor fi stigmatizați. Pe de altă parte, la nivel de organizare, infrastructură, nu poți pune un bolnav de 38 de ani pe același palier, în aceeași încăpere cu persoanele vârstnice. Tinerii pot deveni foarte periculoși. M-am confruntat personal cu o situație ce putea să ia conotații tragice dacă nu chemam imediat bodyguarzii. În urmă cu 6 ani, la „Obregia”, un pacient a smuls pur și simplu caloriferul de lângă geam și l-a aruncat în ușă. A provocat mari stricăciuni spitalului în perioada în care a fost internat. Familia a fost neînțelegătoare cu noi, ne-a și reclamat că-l sedăm. În alte țări, asemenea pacienți au camere speciale, unde nu există geamuri ce se pot sparge, e altă infrastructură. Cea mai mare satisfacție pentru un medic psihiatru e atunci când bolnavul e reabilitat și vine pentru a-ți mulțumi că ai avut grijă de el, dar și ca să-și ceară scuze că a fost violent.
„Femei înalte, corpolente, pregătite prntru lupta corp la corp”
A crescut, față de perioada comunistă, numărul pacienților cu boli mintale grave?
În comunism era mai multă ordine socială. Se mai și mușamalizau cazurile. Știți foarte bine cum era societatea atunci. Asemenea probleme sunt în toată lumea. Oamenii trebuie educați. Ce ne diferențiază față de alții? Noi nu avem infrastructura țărilor occidentale, nici seriozitatea lor. Avem dezordine socială. Iar oameni ca Dincă înfloresc într-o societate ca a noastră. Trebuie proceduri și legi clare. Deocamdată, ele se aplică doar doctorilor, nu și pacienților. Să luăm cazul cutremurător de la stația de metrou Dristor, când o tânără a fost împinsă pe șine de o femeie bolnavă. Probabil că n-am mai fi vorbit de el dacă aveam legi mai clare în acest sens. Cu câteva ore în urmă, acea femeie bolnavă a vrut să împingă o altă fată pe șine. Fata s-a salvat, i-a spus tatălui ei, acesta a sunat la 112, dar nu s-a putut face nimic pentru a o prinde pe agresoare. De ce? Pentru că Poliția nu are prevăzut în regulament să rețină persoanele care tulbură liniștea publică. Dacă Poliția beneficia de un regulament strict, venea în momentul acela la metrou, o prindea pe femeie și evita nenorocirea petrecută peste câteva ore la Dristor. Avem legi diferite față de alte țări. La nivelul Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie, am primit un memoriu incredibil din partea unui polițist de comună din zona Moldovei. Se plângea că e obligat de împrejurări să transporte de la spital, cu mașina personală (cea a Poliției era defectă), bolnavii cronici violenți spre Judecătorie: pentru un control lunar. Asta pentru că Ministerul Justiției nu asigură bani și transport în asemenea cazuri. Nu există niciun acord în acest sens între Ministerul Justiției și cel al Sănătății.
Care a fost cel mai grav eveniment care v-a marcat în cariera dumneavoastră de medic psihiatru?
Am rămas marcată pe viață încă de la prima mea gardă ca medic psihiatru. Un bolnav, profitând de o neatenție a asistentului care îl supraveghea, l-a lovit atât de tare, încât i-a produs o ruptură de ficat. În trei zile a și murit. Știți cum sunt asistenții în Olanda? Sunt femei corpolente, au doi metri înălțime, pregătite fizic, antrenate în lupta corp la corp. Așa ceva ne-ar trebui și nouă.
