vineri, martie 29, 2024
AcasăSportÎntâlnire Hagi - ministrul Transporturilor. Se coace o colaborare fotbalistică între Viitorul...

Întâlnire Hagi – ministrul Transporturilor. Se coace o colaborare fotbalistică între Viitorul și Portul Constanța

-

Întâlnire între Gheorghe Hagi și ministrul Transporturilor, la Prefectura Constanța! Se pun bazele unei colaborări între Academia „Gheorghe Hagi” (cu baza la Ovidiu), FC Viitorul Constanța și clubul Portul Constanța, ce aparține Administrației Porturilor Maritime.

O veste excelentă pentru fotbalul constănțean: este în curs de antamare o colaborare între cele două entități sportive fondate, patronate și administrate de fostul mare fotbalist Gheorghe Hagi (Academia de Fotbal care-i poartă numele și clubul Viitorul Constanța), pe de o parte, și vechiul și popularul club constănțean CS Portul, aflat în patrimoniul și administrarea Ministerului Transporturilor, prin Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (CN APMC SA), de cealaltă parte.

Prefectul a profitat de prezența la Constanța a ministrului Lucian Bode și a organizat o întâlnire cu Gheorghe Hagi, ca să discute despre o colaborare sportivă în parteneriat public-privat.

Cel care a anunțat această inițiativă a fost chiar prefectul județului Constanța, George-Sergiu Niculescu, care a postat un mesaj, luni seară, pe contul personal de Facebook.

- Advertisement -

Tânărul prefect, numit în funcție de Guvernul Orban spre finalul anului trecut, la propunerea organizației constănțene a PNL (al cărei membru era până atunci), scrie, pe rețeaua de socializare, că a mijlocit o discuție, desfășurată luni în sediul Prefecturii Constanța, între Gică Hagi și Lucian Bode, ministrul liberal al Transporturilor, aflat în orașul de la malul mării.

Anunțul prefectului George Niculescu

„Împreună pentru sport!

În Constanța, fotbalul se confundă cu Gheorghe Hagi. Acest OM a reușit, din 2009 încoace, să construiască de la zero una dintre cele mai de succes povești din sportul românesc. În acești 11 ani, Viitorul Constanța a devenit un brand, clubul având deja în palmares un titlu, o Cupă a României și o Supercupă. Să nu mai vorbim de mulțimea de jucători formați de Gheorghe Hagi, care astăzi joacă la un nivel foarte înalt. Prin ambiție, profesionalism și management de calitate, Gheorghe Hagi a reușit să aducă un suflu nou fotbalului românesc.

- Advertisement -

Ascensiunea acestui proiect nu se oprește aici, pentru că știm cu toții de eforturile constante pentru dezvoltarea Academiei și a clubului Viitorul. Consider că este rolul meu, în calitate de prefect al județului Constanța, să sprijin astfel de proiecte care transced durata unui mandat, prin medierea si sprijinirea unei colaborări cu un partener stabil, așa cum este Ministerul Transporturilor, prin CN APMC. În acest sens, alături de marele Gică Hagi, astăzi am avut o întâlnire cu ministrul Transporturilor, dl. Lucian Bode. Motivul: cu toții dorim o colaborare fructuoasă între Academia Hagi, FC Viitorul Constanța și clubul Portul Constanța, aflat în subordinea CN Administrația Porturilor Maritime Constanța.

În concluzie, în perioada următoare vom găsi formele legale din punct de vedere juridic și economic pentru parafarea acestui posibil parteneriat, gândit pentru iubitorii fotbalului din Constanța. Le mulțumesc, pe această cale, ministrului Lucian Bode, pentru deschiderea pe care a arătat-o, și lui Gheorghe Hagi, un OM care ne dovedește în fiecare zi că prin muncă și ambiție, orice este posibil!”

Portul – pepinieră de fotbaliști pentru prima ligă

Conform informațiilor Ziaristii.com, colaborarea ar putea consta în rodarea unor tineri fotbaliști ai Academiei și ai Viitorului la Portul, în lumea dură a diviziilor inferioare, și în conlucrarea între grupele de copii, juniori și tineret de la cele trei entități sportive, dar și în sponsorizări de acțiuni/evenimente fotbalistice de către potenta Administrație a Portului Constanța.

Chiar dacă de prea mult timp „pedulează” între liga a 3-a și a 4-a, CS Portul rămâne, la fel ca mai titratul FC Farul, o mare iubire fotbalistică a constănțenilor „cu vechime”.

Pe stadionul cu 10.000 de locuri în tribune, situat la Poarta-4 a Portului, au debutat și și-au făcut ucenicia în fotbalul de performanță, înainte de a fi „promovați” la mai puternicul Farul, multe dintre numele emblematice pentru fotbalul constănțean, unele importante chiar și pe plan național. Un exemplu: Dumitru Antonescu, cu 400 de meciuri în tricoul Farului și 14 selecții în naționala României, între 1967-1982.

Alți jucători valoroși lansați la Portul: Ștefan Petcu, Dennis Șerban, Dumitru Caraman, Marius Axinciuc, Marian Dinu, Adrian Pitu, Ilhan Mustafa, Iosif Bükössy, Constantin Koszka, Răzvan Farmache, Nicu Carapcea, Senis Feyzula, Adrian Purice, Radu Ferenți, Cristian Anghel, Dorel Zaharia, Ervin Geomadin, Daniel Porcul, Ion Tae, Gafar Ghiunaidum, Florin Adam, Cătălin Mirea, Ionel Boghițoi, Florin Adam, Ionuț Larie, Ion Crucianu, Răzvan Țârlea, Marius Zadea.

Istoria bogată a clubului Portul

Clubul Portul Constanța s-a numit, de la înființare (1930) până în 1945, Serviciul Porturi Maritime (SPM) Constanța. Apoi, în primii ani postbelici (1945-1949), a purtat numele de Porturi Comunicații Ape (PCA).

În 1949, PCA a fuzionat cu un alt club local, Dezrobirea, formând Locomotiva PCA, ce a promovat în prima divizie în 1954 și care din anul 1958 s-a numit Farul Constanța. Dar nici clubul inițial/originar, eminamente portuar, nu a fost desființat, el primind alt nume, între 1949-1953: Sindicatul Porturi și Transport (SPT) Constanța.

În perioada 1953-1956 a trecut în subordinea Șantierului Naval Constanța (SNC), numindu-se Șantierul. Apoi, pentru doi ani (1956-1957), a trecut de la navaliști la docherii din danele de cărbune și minereuri, luînd numele de Energia Metalul. Pentru următorii trei ani calendaristici (1957-1959) a fost preluat de marina comercială, adică de către Navrom (înființat în 1954), fiind denumit Marina. Din 1959 până în 1961 a revenit la navaliști, purtând numele de Șantierul Naval Maritim (SNM). În sfârșit, în 1961 clubul a primit numele pe care-l are și astăzi, Portul Constanța, fiind de atunci, fără întrerupere, în subordinea administrației portuare locale.

Echipa s-a calificat pentru prima oară în eșalonul secund al fotbalului românesc în anul 1947. A tot alternat promovările (ultima oară în 2005) și retrogradările „în B”, cea mai bună perioadă a sa fiind în anii ’70 și ’80, când, în două-trei rânduri, a dat suporterilor săi chiar speranțe de urcare în prima divizie.

Dintre antrenorii notabili de la Portul Constanța îi amintim pe Vasile Luban, Daniel Rădulescu și, mai ales, Iosif Bükössy, cel care și la Farul Constanța a format, la grupele de copii, juniori și tineret pregătite, fotbaliști care aveau să devină nume mari. Cel mai cunoscut dintre aceștia: însuși Gheorghe Hagi!

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -