sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăNewsIncredibila înșelătorie a regimului Iohannis-PSD față de profesori: creșterea de 585 de...

Incredibila înșelătorie a regimului Iohannis-PSD față de profesori: creșterea de 585 de lei net la salariu e „avans“ din majorarea din 2024! Creșterea de anul viitor ar urma să fie de 175 de lei

-

Guvernul PSD-PNL și președintele Iohannis s-au pretat la o incredibilă încercare de a-i înșela pe profesorii aflați în grevă: conform OUG adoptate joi, majorarea de 1.000 de lei brut a salariilor (585 de lei net) este de fapt un „avans“ din promisa creștere din 2024! Această șmecherie ascunsă în nota de fundamentare a OUG face ca majorarea până la 40% promisă anul viitor să devină minusculă: 175 de lei net.

Strâns cu ușa de angajații din învățământ intrați în grevă pe 22 mai, regimul Iohannis-PSD a reacționat ca de obicei, mai întâi în forță, refuzând negocierile, apoi dând impresia că le face o favoare celor mai prost plătiți bugetari. Promisiunea a fost aceea că salariile se măresc imediat cu 1.000 de lei brut, iar în următorii 3 ani vor ajunge, eșalonat, până la nivelul salariului mediu din România. Guvernul PSD-PNL s-a angajat că, din această majorare, 40% se va realiza în 2024.

„Bomba“ ascunsă în OUG: majorarea de 585 de lei net de acum reprezintă „avans“ din cea de la anul. În 2024, salariile profesorilor debutanți ar urma să mai fie mărite cu un rest de 175 de lei

Doar că, ulterior, după ce a apărut OUG pentru creșterea salariilor cu 1.000 de lei brut (585 de lei net) de la 1 iunie, s-a descoperit că în nota de fundamentare era ascunsă o notă esențială: această creștere va fi inclusă în majorarea de 40% promisă pentru 2024! Practic, la anul ar urma să se mai facă o creștere absolut neglijabilă, urmând ca toată problema să fie împinsă undeva, în viitor, după alegerile prezidențiale și parlamentare, când nu se știe cine va fi la conducerea țării și ce se va mai întâmpla.

Într-un comunicat, Guvernul anunță că majorarea salariilor până la atingerea salariului mediu brut pe economie pentru profesorii debutanți va fi în trei ani: 40% în primul, 30% în al doilea, 30% în al treilea. Așadar, 60% din majorare se va face după 2025, iar din cei 40% promiși în 2024, cea mai mare parte s-au dat acum. Lucrurile sunt foarte clare și menționate în comunicat: mărirea din OUG de joi „reprezintă un avans din creșterile salariale de care ar urma să beneficieze personalul didactic/didactic auxiliar și nedidactic din sistemul național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024“.

- Advertisement -

Salariul mediu net în România e acum 4.300 de lei, iar profesorii aflați la început de carieră au 2.400. Această diferență de 1.900 de lei ar urma să fie acoperită gradual, până în 2026, din care 40% anul viitor. Deci, în 2024 ar urma să fie o majorare de 760 de lei. Dar 585 din acești bani s-au dat acum, ca „avans“, prin OUG de joi. Deci majorarea rămasă pentru la anul va fi de 175 de lei plus, eventual, alte câteva zeci de lei datorate indexării!

Iohannis e indignat: cum „îndrăznesc“ profesorii să mai protesteze după ce „Guvernul le-a dat tot ce au cerut“?

Profesorii au respins deja această ofertă, conform căreia salariul crește imediat de la 2.400 la 2.985 de lei pentru debutanți, anunțând că vor rămâne în grevă până când li se vor majora salariile cu cel puțin 25%, Ei mai cer ca în legea salarizării să fie menționat că venitul debutanților să reprezinte salariul mediu pe economie.

În ciuda faptului că profesorii și-au prezentat deja punctul de vedere, Guvernul a emis totuși OUG în baza căreia președintele Iohannis s-a răstit joi la greviști, întrebând cum „îndrăznesc“ să mai protesteze „după ce Guvernul le-a dat tot ce au cerut“.

- Advertisement -

Greviștii au fost foarte clari, subliniind că nu au încredere în conducerea politică a României și în garanțiile date de aceasta și că vor creșterea salarială acum, nu peste 2-3 ani. „Cum la medici s-a putut într-o singură tranșă, trebuie să se poată și la profesori. Profesorii au cerut dublarea sumei, vor o creștere de 2.000 de lei brut, nu 1.000 de lei brut. Greva continuă“, au transmis liderii sindicali.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Iohannis se răstește la profesorii greviști, plesnindu-i cu o minciună: „Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale?! Guvernul le-a dat tot ce au cerut”

* PSD își asmute hăitașii asupra profesorilor. Ciutacu urlă la greviști: „După ce ieșiți din grevă, să nu cumva să ratați cele trei luni consecutive de concediu plătit! Meritați să vă odihniți“

* Pentru Interne s-au găsit bani pe loc! Bode anunță măriri de salarii și sporuri chiar din iunie pentru polițiști, după o singură discuție cu sindicatele purtată pe 30 mai

* EDITORIAL CARTIANU. Tăiați, bă, pensiile speciale!

* O profesoară regretă că o admira pe Dana Budeanu, după ce o mamă a imitat-o pe „vedetă“ și i-a spus „marș, fă, la ore!“. Budeanca vorbise la fel

* „Bugetul e țăndări. Aceste găști de amatori trebuiau ținute departe de trezoreria statului“. Cele 6 erori majore comise de PSD când a făcut bugetul pe 2023, analizate de profesorul Cristian Păun

* ANALIZĂ. Cum i-a trecut României glonțul pe la ureche, sub Năstase, Ponta, Dragnea și Dăncilă. China, „cel mai neiertător creditor din lume“, distruge țările pe care le împrumută

* Olaianos și-a retras pe șest plângerea împotriva TVR, după ce făcuse tam-tam că a ratat deplasarea în Qatar și cerea 200.000 de euro!

* O nouă lovitură pentru reputația armamentului rusesc: „invincibilul“ sistem antiaerian S-400, distrus de rachete stealth cu rază lungă de acțiune lansate de Ucraina

- Advertisement -

5 COMENTARII

  1. Cred că sclavii din antichitate se bucurau de mai multă considerație… bine că pentru mânuitorii de pulane s-a găsit ultrarapid o soluție… păi cine să-i apere pe borfașii ăștia sfertodocți?
    Întrebare întrebătoare: CÂT ÎI MAI SUPORTĂM?

  2. Prin eșalonarea creșterii salariale până în 2026 nefasta și diabolica alianță încearcă să-și fidelizeze votanții legați într-un fel sau altul de educație pentru alegerile din 2024??!(dacă vreți să fiți siguri de creșteri, votați-ne tot pe noi!) Mari lepre cu Iohanis în frunte!

  3. Statul Roman are o problema majora. Este ineficient datorita clasei politice care s-a perindat in functii de conducere si a creat legi tampite. Borhotul comunist, devenit peste noapte capitalist de cumetrie, s-a unificat in ceea ce astazi putem numi USL 2.0, iar nemultumii partidelor socialiste i-au reunit in ceea ce se numeste AUR (Alianta pentru Unirea cu Rusia). Daca si in 2024, dupa toate aceste probleme sociale evidente, se voteaza borhotul inseamna ca romanii sunt cu adevarat un neam de idioti si nu merita sa faci nimic pentru cel de langa tine. O tara prabusita este o tara care nu are educatie si justitie in primul rand. Aici se discuta doar de privilegiile absolut justificate ale angajatilor din educatie, insa nimic despre faptul ca invatamantul public sa nu mai scoata tampiti pe banda rulanta. Faci o scoala, nu ai loc de munca, nu ai perspective, uiti ce ai invatat, fie te angajezi agent de paza, ospatar, livrator, fie mori de foame. Ca nu esti Ioana Timofte sa fi sefa ISCIR-ului si sa ii iei la p..ula pe aia care iti ofera spaga doar … 15.000 Euro la o mana.

  4. S-ar părea că actuala grevă e prima care se poate baza pe oarecare susținere a populației. Până acum am avut la greve în Educație bășcălie indusă mediatic de putere sau cel mult indiferență. E semn bun de solidaritate românească. Pesemne dușul rece al umilinței naționale cu neprimirea în Schengen de către Nehammer al Austriei ne-a trezit la realitatea izolării noastre pe continent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -