sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăEconomieÎncepe prăpădul! Cu spatele la zid, Iohannis promulgă Legea pensiilor. Costă 33...

Începe prăpădul! Cu spatele la zid, Iohannis promulgă Legea pensiilor. Costă 33 de miliarde de lei în plus la buget, deşi Guvernul are deja o gaură de 7 miliarde

-

Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul pentru promulgarea Legii pensiilor, inițiată de PSD, potrivit Administrației Prezidențiale.

Proiectul prevede atât creșterea pensiilor prin majorarea în trepte a punctului de pensie (indicatorul fix în funcție de care sunt calculate pensiile), cât și recalcularea a milioane de pensii aflate în plată.

Olguța, Olguțul și Daddy, cei care au amorsat bomba pensiilor

Proiectul legii, inițiat din motive populiste, la ordinul lui Dragnea, de către fostul ministru al Muncii, Olguța Vasilescu, are un impact bugetar de 33 miliarde de lei în următorii doi ani (peste 8 miliarde de lei în acest an și 25 miliarde de lei anul viitor. Legea a fost votată de Parlament în 26 iunie, după ce prima sa versiune fusese întoarsă de Curtea Constituțională.

- Advertisement -

Primele majorări de pensii în concordanță cu noua lege sunt prevăzute pentru luna septembrie.

FMI și Comisia Europeană au avertizat că majorările ar putea deveni nesustenabile.

Avertismentul lui Emil Boc

Emil Boc, cât a ocupat funcţia de premier, a fost un mare adversar al pensiilor speciale, mai ales că ele nu au corespondent în lumea civilizată. În ţările europene, nicio pensie de stat, indiferent de cotizaţie şi de salariul sau poziţai deţinute de cineva în viaţa activă, nu poate depăşi de mai mult de 3-4 ori pensia medie. În România, sunt pensii speciale şi de 50 de ori mai mari!

- Advertisement -

În privinţa pensiilor speciale, am fost acela care le-a eliminat şi am mers pe principiul contributivităţii. Sunt convins că mai devreme sau mai târziu tot acolo se va ajunge, pentru că sistemul de pensii pe viitor nu îşi va putea permite să plătească pensiile speciale la nivelele la care sunt şi care se preconizează a creşte în continuare”, a spus Boc.

El a declarat că va susţine în continuare interzicerea cumulului pensiei cu salariul peste un anumit plafon.

„Poate acum se înţeleg mai bine greutăţile pe care le-am avut în acele momente de criză. (…) Eu voi susţine în continuare acest punct de vedere, consider că peste un anumit plafon ar trebui să fie interzis cumulul pensiei cu salariul. Nu ştiu cum va reglementa actualul Guvern, dar consider că este o măsură de bun simţ”, a mai spus Emil Boc.

Dăncilă şi Teodorovici caută disperaţi bani

Guvernul caută soluții pentru acoperirea deficitului bugetar de 11 miliarde de lei, iar pentru reducerea cheltuielilor sunt vizați angajații din firme detașați la ministere, dar și pensionarii care încă lucrează la stat și pe care ministrul Finanțelor vrea să îi trimită în privat.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că toate detaşările de personal din societăţile comerciale în ministere vor fi analizate începând de săptămâna aceasta.

Interesant e că atât Dăncilă cât şi Teodorovici vorbesc de parcă alţii, şi nu guvernarea lor a produs toate anomaliile de care ei se vaită acum. Şi pensiile speciale, şi pensionari de lux angajaţi la stat pe sume grase, şi „pile” numite politic, tot pe bani grei, în consilii de administraţie şi conduceri de agenţii, oameni fără nicio experienţă (vezi cazul Marian Neacşu) – acestea şi multe altele sunt boli grave provocate tocmai de ei în economie.

Iar acum tot ei caută disperaţi soluţii să poată acoperi cheltuielile statului după ce au îndatorat oricum bugetul cu bani ce au ajuns în consum, umflând preţurile şi diminuând indirect puterea de consum a cetăţenilor.

Surse din PSD au declarat pentru Hotnews că ministrul de Finanţe le-ar fi explicat colegilor, la şedinţa de miercuri seară a Comitetului Executiv, că deficitul bugetar este de 11 miliarde de lei şi că este nevoie de o tăiere de 7 miliarde de 7 miliarde de lei din cheltuielile Guvernului, pentru a se încadra în ţinta de deficit de 3%, mai exact, 4 miliarde de lei.

Impozitarea pensiilor speciale nu acoperă gaura

Pentru a face rost de bani pentru rectificarea bugetară, Ministerul Finanțelor ia în calcul posibilitatea să impoziteze progresiv pensiile speciale.
Sunt vizate pensiile speciale acordate parlamentarilor, aleșilor locali, militarilor sau magistraților. De altfel, ministrul Finanțelor le-a explicat social-democraților, la ședința informală a Comitetului Executiv de miercuri seară, că deficitul bugetar este de 11 miliarde de lei și că este nevoie de o tăiere de 7 miliarde de lei din cheltuielile Guvernului, pentru a se încadra în ținta de deficit de 3%, mai exact, 4 miliarde de lei, conform surselor citate.
Totodată, Guvernul ar putea tăia finanțarea pentru programe cu măsuri sociale (de exemplu „Cornul și laptele”„Primul ghiozdan”) și ia în calcul și restructurarea unor agenții guvernamentale pentru a reduce cheltuielile.
De altfel, ministrul de Finanţe a declarat public Teodorovici a dat exemplu Ministerul Economiei, care „are mii de companii în subordine ce nu își justifică prezența în economie, unele cu un singur angajat și care atârnă de ani de zile”.
Acesta spunea că va avea în vedere eficientizarea administraţiei publice, a personalului din ministere, nu va face restructurări în alte domenii bugetare ca educaţia sau sistemul medical, dar nu are de ales. România are o gaură imensă la buget, nu poate plăti pensii şi salarii, nu mai vorbim de investiţii publice, prin urmare nu există altă cale decât Marea Tăiere.

Urmează concedieri masive la stat

Însă tăierile bugetare gândite de Dăncilă şi Teodorovici nu sunt singurele. Urmează concedierea masivă a angajaţilor din sectorul de stat, anunţată deja de Călin Popescu Tăriceanu, cel care, cât a fost prim-ministru, a făcut cele mai multe angajări în sectorul public.
Ce-a angajat iresponsabil şi populist în trecut dă acum afară, pentru că nu mai sunt fraieri ca Boc, care să vină şi să facă curăţenie după el, prin tăieri, concedieri şi măriri de taxe. Tăriceanu nu mai poate scoate azi castanele din focul bugetar cu mâna altuia.
În 2008, Guvernul Tăriceanu a mărit pensiile în plină criză internaţională, când toate ţările tăiau cheltuieli, nu măreau cheltuielile publice, mai ales când erau pe deficit (ca şi România).
A făcut-o special pentru voturile pensionarilor şi pentru a-l lăsa pe următorul guvern (Boc) într-o gaură şi mai mare. Acum nu mai merge.
PSD şi ALDE sunt captivele propriilor măsuri iresponsabile luate în special începând cu 2017, când de asemenea au mărit salarii fără un calcul de impact clar şi fără limite, lăsându-i de pildă pe primari să crească salariile unor angajaţi şi de zeci de ori! Astăzi, sunt primării unde un şofer are salariu mai mare decât un profesor sau un medic.
Dar PSD şi ALDE nu sunt lovite azi de o criză globală cum a fost Guvernul Boc, de aceea nu vor fi obligate să taie de-a valma pentru a nu ajunge la bordul falimentului de ţară.
Vor tăia selectiv, vor da afară angajaţi acolo unde lumea nu se revoltă, vor renunţa la programe sociale care erau oricum surse de bani pentru partid („Cornul şi laptele”) şi se vor împrumuta cu nemiluita în continuare în speranţa că vor lungi boala. Banii luaţi pe datorie vor merge însă tot în consum, asta va alimenta inflaţia, preţurile vor creşte şi astfel vor „tăia” indirect din veniturile oamenilor.

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

CITIŢI ŞI:

Vine marea tăiere bugetară! Trebuie acoperită o gaură de 7 miliarde de lei. Cum vor Dăncilă şi Teodorovici să facă rost de bani pentru pensii şi salarii

* La Mulţi Ani, Laura Codruţa Kovesi! Ziua Justiţiei este şi ziua ei. Şi a tuturor colegilor săi, care au suferit de la OUG 13 încoace, dar care n-au cedat

Daea preferă oaia. Ministrul Agriculturii nu se teme că-l va „mazili” Dăncilă. „Am multă treabă, nu cer nimic”

* Cine-ar fi crezut: Macron s-o lase pe Kovesi fără rival la şefia Parchetului European!

O nouă „fleşcăită” anti-Kovesi: „A aprobat să fie arse dosare”. Presa anti-justiţie îi face campanie „sursei” Marius Oprea

Nebunie PSD-istă: copiii, obligaţi prin lege să le asigure pensie părinţilor! Dacă nu, la puşcărie!

* USR şi PLUS „mor de gât” cu Kovesi în Europa. „E o datorie de onoare a eurodeputaţilor noştri”

* Dăncilă face joc dublu: publică rapoartele GRECO, dar nu ține cont de recomandările lor, care sunt obligatorii! Miza: SS-Gestapo

VIDEO. Îngrozitoare, țața Grapini! A țipat la Donald Tusk ca o mahalagioaică, dar se laudă că i-a dat „șah-mat”

De ziua Americii, ambasadorul SUA își arată admirația față de modul exemplar în care au votat românii pe 26 mai

Pleşu, text superb! Dăncilă – „gospodina victorios ospitalieră”; Orlando – „playboyul machiat, un caraghios tomnatec”; Codrin – „de câte ori își arată mușchii, face paradă de creier, iar de câte ori are nevoie de creier, își joacă mușchii”

VIDEO. Imagini de la capturarea criminalului cu bâta. Individul e psihopat. Zice că a omorât din cauza unei icoane de argint

Dosar DNA: „Metoda Dragnea”, aplicată și de ministrul Bodog. A angajat o consilieră care n-a trecut pe la minister

Ei sunt cei 5 membri ai CCR care au băgat Justiția în comă: patru PSD-iști și un UDMR-ist! Îi plătim regește ca să distrugă România

Curtea Constituțională trece total de partea infractorilor. Desființează sentințele completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte, la cererea lui „Ciordache”

Orban despre canaliile din CCR: „5 cetățeni capabili în orice moment de o lovitură de stat. Să-și demisia toți 5!” 

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Va rog sa fiti corecti in formularile dvs. in ceea ce ii priveste pe pensionari, pentru ca ei nu sunt cersetori la stat (cum au fost eronat prezentati de cele mai multe ori), ci investitori deoarece din contributiile lor se indestuleaza toti cei contemporani sau urmasi ai lor. Iata de ce: aceasta ineptie ca statul completeaza pensiile este exact opusul realitatii. Un calcul simplu arata ca, datorita mediei scazute de viata (73 ani), un pensionar in medie nu primeste inapoi de la stat nici 35% din cat a contribuit de-a lungul celor 35 de ani. Asta inseamna ca, in medie, statului ii ramane cca 65% din contributia fiecarui pensionar. Asta este cea mai buna afacere prin care se fura fara limita din banii de pensie ai oamenilor. In fond acest calcul arata ca pensiile ar putea fi marite fara nicio problema chiar si cu 65% caci banii au fost deja platiti de contribuabili. Ca nu se maresc dar se pretinde ca nu sunt bani, asta arata dimensiunea jafului care s-a practicat de catre toti cei ce s-au perindat pe la guvernare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -