Acasă News Încă un infractor furios că Tudorel nu dă ordonanța ucigașă: "un anume...

Încă un infractor furios că Tudorel nu dă ordonanța ucigașă: „un anume Severin”

Furia infractorilor dă în clocot: așteptările acestora au fost mari, la fel și încrederea în Tudorel Toader, dar acum se simt înșelați de ministrul Justiției. După Liviu Dragnea, a răbufnit și Adrian Severin. Toader i-a răspuns persiflant și acestuia.

Adrian Severin, un adversar înverșunat al luptei anticorupție, l-a criticat în termeni duri pe Tudorel Toader, calificându-l drept „impotent, laș, tranzacționist, iresponsabil”. Dialogul dintre cei doi, purtat pe Facebook, a avut loc duminică dimineața, în trei episoade.

1. Adrian Severin: „Dacă o problemă urgentă nu este soluționată urgent de un decident impotent, laș, tranzacționist sau iresponsabil, înseamnă că ea nu este urgentă. Așa ne învață filosoful Tudorel”.

2. Tudorel Toader: „La câte interese are în justiție, mai nou vorbește / mă critică și un anume Severin!”

3. Adrian Severin: „În lipsă de argumente, ministrul Toader adoptă metoda atacului la persoană. Rușine!”

E a doua zi la rând când Tudorel Toader ripostează pe Facebook la acuzații din partea unor politicieni condamnați pentru corupție, după ce sâmbătă îi dăduse replica lui Liviu Dragnea.

Adrian Severin a fost ministru de Externe, parlamentar și europarlamentar. A fost condamnat pentru corupție, iar în prezent este consilier pe probleme de politică externă al premierului Viorica Dăncilă. Nu întâmplător, el a stat în loja oficială, în spatele Vioricăi Dăncilă și a liderilor europeni, la festivitatea de la Ateneul Român, când România a preluat președinția Consiliului UE.

Ateneul Român, 10 ianuarie 2019. În primul rând: Antonio Tajani, Viorica Dăncilă, Donald Tusk, Klaus Iohannis, Jean-Claude Juncker. În spatele lor: fiul adoptiv și nora Vioricăi Dăncilă. Și mai în spate: infractorul Adrian Severin

Ca și Dragnea, Severin ar fi unul dintre beneficiarii ordonanței de urgență pro-corupție, pe care Toader refuză deocamdată s-o dea.

CITIȚI ȘI:

loading...

5 COMENTARII

  1. Cu asemenea infractori România nu are șanse deloc sa fie credibila! Un exemplu Adrian Severin un tip inteligent dar fomist de bani( murdari). Pleacă acasă domnule Severin ca e faceți de ras in Europa!

  2. Adrian Severin când erai mai mic ( ca vecin )îmi amintesc ca erai un copil OK. Acum la maturitate deplina văd ca o iei razna ! Îmi pare rău ca ești un tip inteligent !
    Lasă justiția sa-și facă datoria ca altfel cădem intr-un haos total !

  3. Nene Severin, zis si LOBBY PE BANI,dacă apar săptămânal „urgențe” înseamna ca niște oameni competenți din partidul de guvernământ nu-și fac treaba la timp si cum trebuie.
    Sau nu știu sa și-o facă …

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here