O nouă condamnare a interlopului Sandu Anghel (55 de ani), cunoscut drept Bercea Mondialu’: 13 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de asasinare a unui viceprimar al orașului Slatina. În 2014, Bercea Mondialu’ primise 8 ani și 9 luni pentru înjunghierea unui nepot minor al său. La ambele cazuri a fost condamnat și câte-un fiu al său, pentru complicitate la omor.
Curtea de Apel Craiova a decis, miercuri, condamnarea definitivă a lui Bercea Mondialu’ la 13 ani şi 272 de zile de închisoare pentru tentativă de omor, săvârşită în anul 2009 asupra fostului viceprimar al municipiului Slatina, Valeriu Matei. Pe partea penală, instanţa craioveană a menținut decizia instanţei de fond – Tribunalul Olt –, dată anul trecut.
În acelaşi dosar a fost condamnat și Laurenţiu Anghel, unul dintre fiii lui Bercea Mondialu’, la 9 ani şi 6 luni de închisoare. Acesta i-a lovit cu mașina, cu intenția de a-i omorî, atât pe viceprimarul Valeriu Matei, cât și o altă persoană, care-l însoțea pe acesta.
Curtea de Apel Craiova a redus cuantumul daunelor morale pe care Bercea Mondialu’ trebuie să i le plătească lui Valeriu Matei, de la 40.000 de euro la 10.000 de euro.
2014: Condamnat alături de fiul Ambasador. Soția Fănica a luat cu suspendare
În 2014, Bercea Mondialu’ a fost condamnat definitiv la 8 ani şi 9 luni închisoare, pentru că în 2011 și-a înjunghiat un nepot, Ionuţ Anghel (17 ani), poreclit Mercedes.
Alături de Bercea Mondialu’, în acel dosar au mai fost condamnați:
- un alt fiu al său, Florin Anghel, zis Ambasador – 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru complicitate la tentativă de omor;
- soţia lui Bercea Mondialu’, Fănica Anghel – un an de închisoare cu suspendare, pentru mărturie mincinoasă şi instigare la mărturie mincinoasă.
2020: Condamnat alături de fiul Laurențiu
Decizia Curţii de Apel Craiova (a doua instanță): „Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchet, inculpatul Anghel Laurenţiu şi partea civilă Matei Valeriu. Admite apelul declarat de inculpatul Anghel Sandu. Desfiinţează, în parte, sentinţa sub aspectul laturii civile. Reduce cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul Anghel Sandu către partea civilă Matei Valeriu, de la 40.000 de euro la 10.000 de euro, sumă ce va fi plătită în lei la cursul valutar al BNR din data plăţii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin prezentei decizii. Obligă pe apelantul parte civilă Matei Valeriu la 200 de lei cheltuieli judiciare către stat. Obligă pe apelantul inculpat Anghel Laurenţiu la 800 de lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu rămân în sarcina statului”.
În acest dosar, Sandu Anghel şi fiul său, Laurenţiu, au fost trimişi în judecată în anul 2018 de procurorii Parchetului General, pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat. Fapta s-a produs pe 22 ianuarie 2009, în Slatina, unde fostul viceprimar al municipiului, Valeriu Matei, a fost lovit de Bercea cu un cuţit, pe fondul unui conflict spontan generat de neînţelegeri asupra unui teren. În acelaşi context, Valeriu Matei şi un bărbat care îl însoţea au fost loviţi de Laurenţiu Anghel cu un autoturism.
În urma altercaţiei, ambele persoane au suferit leziuni traumatice care le-au pus viaţa în pericol, una dintre ele necesitând pentru vindecare 12-13 zile de îngrijiri medicale, iar cealaltă 80-90 de zile.
Sandu Anghel a fost eliberat preventiv din penitenciar în luna februarie 2019. El executa condamnarea de 8 ani şi 9 luni pentru că şi-a înjunghiat un nepot.
Și fiul său Laurenţiu Anghel a mai fost în detenţie, pentru complicitate la tâlhărie.
Cei doi au fost identificaţi de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri, în colaborare cu Poliţia municipiului Drobeta Turnu-Severin
Decizia Tribunalului Olt (prima instanță): „Condamnă pe inculpatul Anghel Sandu, zis Bercea Mondialu, la pedeapsa principală cu închisoarea de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor simplu (fapta săvârşită în data de 22.01.2009, în dauna persoanei vătămate Matei Valeriu). (…) Constată că fapta prezentă, săvârşită în data de 22.01.2009, este concurentă cu faptele pentru care inculpatul Anghel Sandu a fost condamnat prin Sentinţa Penală nr. 209/ 04.04.2017 a Tribunalului Dolj, (…) cu faptele (…) pentru care inculpatul Anghel Sandu a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 29/22.02.2012 a Tribunalului Olt, (…) şi prin Sentinţa penală nr. 83/20.01.2015 a Tribunalului Argeş. (…) În final, inculpatul Anghel Sandu va executa: – pedeapsa principală rezultantă de 13 ani închisoare şi 272 zile închisoare, în regim de detenţie (…), deduce perioada executată cu începere de la 20.02.2011 la 16.05.2014, de la 17.05.2014 la 03.08.2014 şi de la 04.08.2014 la 08.02.2019. (…) Anulează liberarea condiţionată a inculpatului Anghel Sandu, dispusă prin Sentinţa penală nr. 2147/13.12.2018 a Judecătoriei Drobeta Tr. Severin (…) şi dispune executarea pedepsei principale rezultante, cea de 13 ani şi 272 zile închisoare, în regim de detenţie”.