Povestea lui Sorin-Adrian Pârvulescu, fiul vitreg al lui Teodor Meleșcanu, are toate ingredientele unei opere a lui Caragiale: abuz, nepotism, caraghios, ridicol, penal. Retragerea beizadelei din postul de consul general de la Strasbourg este, de fapt, retragerea unei fantome. Pârvulescu n-a apucat să-l aibă șef pe ministrul de Externe (Teodor Meleșcanu), dar de patru luni îl are șef pe președintele Senatului (Teodor Meleșcanu)! Incredibila și mizera afacere a fost documentată, pe surse, de ziarul Adevărul.
Joi, 23 ianuarie 2020, ministrul de Externe din Guvernul Orban, Bogdan Aurescu, l-a retras pe Adrian Pârvulescu, fiul vitreg al lui Teodor Meleşcanu, din funcţia de consul general la Strasbourg. Victorie!
Victorie? Nu prea. În realitate, Pârvulescu nu mai ajunsese la post. Guverul Dăncilă i-a oferit funcţia în urmă cu doi ani, însă fiul lui Teodor Meleşcanu a rămas angajat la Senat de frica procurorilor. Pornise spre Strasbourg, dar tatăl său vitreg l-a întors din drum. Urmează o poveste care merită ecranizată!
Tatăl-ministru a semnat avansarea fiului-consul
În iunie 2018, Guvernul condus de Viorica Dăncilă l-a numit pe Adrian Pârvulescu, fiul vitreg al lui Teodor Meleşcanu, în funcţia de consul la Strasbourg, într-un lot de avansări pe criterii de nepotism. Anterior, Pârvulescu a ocupat funcţia de consul în Luxemburg. Decizia Guvernului a fost semnată de premierul Viorica Dăncilă şi contrasemnată chiar de Teodor Meleşcanu, la acea dată ministru de Externe. Altfel spus, tatăl-ministru şi-a avansat în carieră fiul, fie el şi vitreg.
Legea spune că diplomaţii mai pot rămâne 90 de zile în funcţie după ce au fost rechemaţi de la post, aşa că fostul consul al României la Strasbourg, Sabin Pop, a prins toamna anului 2018 în Franţa. În septembrie, Sabin Pop a plecat cu maşina spre Bucureşti, iar Adrian Pârvulescu a plecat spre Strasbourg.
Surse diplomatice au povestit pentru „Adevărul” că, ajuns la Budapesta, Adrian Pârvulescu a fost sunat de Meleşcanu, care i-a cerut să se întoarcă în ţară, că nu mai e consul. Motivul: tatăl vitreg, Meleșcanu, urma să fie audiat de procurori pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi conflict de interese, tocmai pentru că şi-a promovat fiul. Un evident și uriaș conflict de interese.
Superba întâlnire de la Budapesta
De unde a pornit dosarul? De la profesorul universitar Vasile Popovici, fost ambasador al României în Maroc şi Portugalia, care în vara anului 2018 a făcut o plângere penală împotriva lui Meleşcanu. Popovici a reclamat faptul că nu a fost numit consul la Strasbourg, deşi în 2016 a câştigat un concurs organizat de MAE pentru acest post.
Drumul lui Adrian Pârvulescu spre Strasbourg nu a fost marcat doar de vestea proastă primită de la tatăl său, ci şi de un anume comic de situaţie. La hotelul din Budapesta la care a tras Pârvulescu, ca să se odihnească în drumul lung spre Franţa, s-a cazat şi Sabin Pop, fostul consul, care venea acasă, dinspre Franţa spre România. Cei doi au dat cap în cap – minunată scenă!
Tăriceanu, șeful lui Meleșcanu, l-a reinstalat pe fiul lui Meleșcanu
Deşi n-a reuşit să ajungă la Strasbourg, fiul lui Meleşcanu nu a rămas pe drumuri: s-a întors într-un post călduţ și bănos la Parlament.
Adrian Pârvulescu a fost şeful Biroului de Achiziţii Publice din Senat până în 2013. De acolo, a fost detaşat la MAE, iar ministrul de Externe de la acea vreme, Titus Corlăţean (PSD), l-a trimis consul în Luxemburg. Pârvulescu a picat mai multe examene de intrare în diplomaţie, aşa că a rămas cu statutul de „detaşat”.
În 2018, prin decizia Guvernului Dăncilă de a-l trimite la Strasbourg, detaşarea în Luxemburg s-a încheiat. Cum la Strasbourg n-a ajuns, dar nici în Luxemburg n-a putut reveni, Pârvulescu s-a întors în funcţia de şef al Achiziţiilor Publice din Senat, instituţie condusă la acea vreme de Călin Popescu Tăriceanu, şeful de partid al lui Teodor Meleșcanu – tatăl vitreg al lui Pârvulescu.
În toamna anului 2019, după ce ALDE s-a rupt de PSD, Meleşcanu s-a dezis de Tăriceanu şi i-a luat locul în fruntea Senatului, cu sprijinul PSD. Aşadar, Teodor Meleşcanu a ajuns din nou şeful fiului său vitreg, așa cum fusese și la Ministerul de Externe.
Și tata Meleșcanu se agață de funcție. Neconstituțional!
Din vara anului 2018 şi până în toamna anului 2019, Guvernul condus de Viorica Dăncilă nu a emis nouă hotărâre prin care Adrian Pârvulescu să fie rechemat oficial de la Strasbourg. Aşadar, decizia de numire a rămas în vigoare din punct de vedere juridic. Miza era următoarea: Teodor Meleşcanu a aştepătat să se limpezească apele, ca apoi să-şi trimită fiul la Strasbourg. Numai că premierul Dăncilă a devenit candidatul PSD la prezidenţiale şi a încercat să se ferească de scandaluri. De altfel, Viorica Dăncilă l-a şi schimbat pe Teodor Meleşcanu din fruntea Ministerului de Externe (ca și pe Carmen Dan de la Interne), pentru a mai îndrepta din imaginea şifonată a Guvernului.
În final, Guvernul Dăncilă a căzut prin moţiune de cenzură, iar noul ministru, Bogdan Aurescu, a închis subiectul din punct de vedere juridic. De acum, Adrian Pârvulescu nu mai este nici în acte consul la Strasbourg. În fapt, el rămâne angajat la Senat, pe funcția bănoasă de şef al Biroului de Achiziţii Publice din Senat.
Deocamdată, și tatăl său vitreg mai rămâne o perioadă în fruntea Senatului, deși Curtea Constituțională a decis că a fost ales ilegal, prin încălcarea regulamentului.
Penalul Meleșcanu, salvat de o decizie a CCR
Parchetul General a clasat acuzația de abuz în serviciu care îl viza pe Teodor Meleşcanu, în urma plângerii depuse de profesorul Vasile Popovici. Procuroarea de caz a constatat că fostul ministru de Externe, actual președinte al Senatului, nu a încălcat o lege, ci două ordine de ministru, dintre care unul emis chiar de el, se arată în ordonanța de clasare emisă de Parchetul General.
Curtea Constituțională (CCR) a dezincriminat, în 2016, abuzul în serviciu prin încălcarea de legislație secundară, adică hotărâri de guvern, ordine de ministru etc.
Procuroarea a mai constatat că Meleșcanu a încălcat ordinul ministrului Lazăr Comănescu și procesul-verbal al concursului prin care profesorul Vasile Popovici a fost declarat câștigător pentru postul de consul general la Strasbourg.
În plus, Meleșcanu a încălcat ordinul emis chiar de el în 2017, prin care stabilea că un diplomat trebuie să aibă o vechime minimă de 10 ani ca să poată fi numit consul general. Or, fiul vitreg al lui Meleșcanu, Adriann Pârvulescu, a intrat în diplomație abia în 2013 și a fost numit consul general în 2018, deci avea o vechime de numai 5 ani.
Toate aceste ilegalități făcute de Meleșcanu au fost acoperite de decizia aberantă a CCR, din 2016.