joi, aprilie 25, 2024
AcasăNewsGRAFIC. Cum s-a prăbușit prezența la alegerile parlamentare în 30 de ani....

GRAFIC. Cum s-a prăbușit prezența la alegerile parlamentare în 30 de ani. Drumul de la 86% în 1990 la nici 34% în 2020

-

În cifre absolute, la alegerile parlamentare de la 6 decembrie 2020 s-au prezentat de 2,5 ori mai puțini români decât o făceau în urmă cu 31 de ani, pe 20 mai 1990, la primul scrutin liber după căderea regimului Ceaușescu. Ziaristii.com a realizat un grafic al prezenței la vot pe parcursul celor 9 rânduri de alegeri pentru Parlament organizate din 1990 încoace, iar datele sunt realmente dramatice, reflectând nu doar declinul demografic, dar mai ales pierderea totală a încrederii oamenilor în clasa politică.

Se poate constata o adevărată cădere în gol, un dezastru la care au dus incompetența, corupția și cinismul celor care au intrat în politică și au condus partidele. Iar efectele sunt extrem de periculoase, astfel de momente fiind urmate, ne învață istoria, de ascensiunea unor grupări radicale populiste, extremiste, care pot aduce prejudicii incalculabile pentru întreaga țară pe termen foarte lung.

Primele trei scrutinuri, în deceniul de după Revoluție, au rămas și cele mai reprezentative, peste trei sferturi din populație prezentându-se la urne

20 mai 1990: primele alegeri parlamentare cu adevărat libere din istoria României. Peste 86% din populație a făcut cozi uriașe în fața secțiilor de votare

Recordul absolut al prezenței la urne s-a înregistrat pe 20 mai 1990, în “Duminica orbului”, când la primul scrutin liber după căderea regimului comunist au venit aproape 90% dintre locuitorii cu drept de vot. Era încă foarte vie memoria anilor în care alegerile fuseseră un simulacru la care aveai de votat între membrii unicului partid (cel comunist), iar din urnă ieșea oricum cine se stabilise “la nivel central”. Românii știau că în decembrie 1989 căzuseră oameni în stradă, sub gloanțele represiunii, strigând “vom muri și vom fi liberi”.

Treptat, însă, odată cu îndepărtarea de acel moment, dar și odată cu deziluziile provocate de o clasă politică dominată în continuare de foștii securiști și activiști de partid, prezența la urne a început să scadă. Alegerile din primul deceniu de după căderea comunismului au fost, totuși, marcate de nivelul ridicat al numărului de votanți. Cu peste 75% dintre alegători trecuți prin cabina de vot, acestea trei rânduri de scrutin (1990, 1992, 1996) rămân cele mai reprezentative din istoria recentă a României.

- Advertisement -

Factorii care au dus la prăbușirea accelerată a interesului pentru alegeri: corupția, incompetența, sărăcia, sistemul mafiot și, în final, pandemia

Clasa politică n-a fost însă interesată de încurajarea prezenței la vot. Cu cât crește numărul celor veniți din proprie inițiativă la urne, cu atât scade importanța activului de partid care e mobilizat și disciplinat. Concomitent, milioane de oameni au ales să fugă din România unde au văzut cu ochii, sătui de corupția, sărăcia și înapoierea în care erau ținuți de un sistem de tip mafiot.

2020: sătui de o clasă politică ruptă total de realități și de necesitățile țării, românii au rămas acasă

Trendul a fost permanent descendent, cu un mic puseu în 2012, când la urne au venit cu 2,5% mai mulți oameni decât fuseseră în 2008.

- Advertisement -

Marea prăbușire s-a produs însă în 2020, când nici măcar o treime dintre votanți n-a mai ajuns la urne. Procentajul de 33,24% este cu peste 6,5% mai slab decât cel mai modest scor înregistrat în ultimii 30 de ani (în 2008). Pandemia de coronavirus a avut rolul ei în demobilizarea alegătorilor, dar strategia eronată a partidelor democratice și erorile comise la guvernare de PNL au avut, de asemenea, o contribuție majoră.

Pe fondul absenteismului masiv, un partid extremist și populist, manevrat din umbră de Moscova, a reușit în 6 decembrie 2020 să intre pe ușa din față a Parlamentului, strângând 10% din mandatele de deputați și senatori.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Șoșoacă, viitoare senatoare AUR: „Ne vor lua cu Armata, ne vor duce la abator, ca pe vite, la moarte”

 

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Nu argumentele voastre sunt devină…ci cretinismul populației acestei țări…!!!..poate candida oricine,daca boul îi dă verdictul atunci așa s-a ajuns aici…poporul ăsta nu a știut niciodată cei aia democrație …pe el îl preocupa să-și umple mațul , să bea poșircă, să-și bată femeia, să facă o droaie de copii, să aibă de unde fura…. restul era străin de el…este o rușine de popor fara un dram de cultura civica, fără un ideal in viața lui cât și a semenilor săi,este unicat in Europa un asemenea popor sau populație…cred mai degrabă e o populație !!!…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -