vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaFurie printre ruși: se cere executarea generalilor Muradov și Matovnikov, "eroi ai...

Furie printre ruși: se cere executarea generalilor Muradov și Matovnikov, „eroi ai Rusiei” din 2017! Li se reproșează eșecurile din Donbass

-

Rușii se răscoală pe rețelele de socializare. Le cer socoteală conducătorilor armatei putiniste pentru eșecurile dezastruoase suferite în ultima perioadă în Donbass. Principalii vinovați ar fi generalii Rustam Muradov și Aleksandr Matovnikov. Dând dovadă de incompetență, aceștia și-ar fi dus la moarte sigură trupele aflate în subordine. Ambii sunt eroi ai federației teroriste din anul 2017!

Informațiile apărute pe site-ul Obozrevatel.com au fost preluate de pe mai multe canale rusești de Telegram, unde s-a declanșat un adevărat jihad împotriva ofițerilor superiori ai Kremlinului. Una dintre sursele de știri este asociată în mod direct cu Evgheni Prigojin (fondatorul PMC Wagner) și se numește „Grey Zone” („Zona Gri”).

Acolo se arată că generalul Rustam Muradov (49 de ani) „ucide trupele în Vuhledar înainte de ofensiva ucraineană planificată în primăvară”. În plus, acesta, în loc să fie pedepsit pentru catastrofa înregistrată în Ucraina, a ajuns să fie avansat, de la începutul acestui an, la gradul de general-colonel. În prezent, el este comandantul Districtului Militar de Est, funcție pe care o ocupă din data de 5 octombrie 2022.

Generalul Rustam Muradov alături de Putin

„Câmpurile sunt pline de cadavre ale militarilor ruși și schelete de echipamente arse”

Canalul de Telegram „Grey Zone”: „A decis să slăbească și mai mult una dintre cele mai bune brigăzi de tancuri (cea de-a 5-a) a Federației Ruse. Nu numai că n-a fost demis și trimis la tribunalul militar, dar a și fost înaintat în grad”.

- Advertisement -

Generalului Muradov i se impută eliminarea în masă a propriilor militari din Brigada 155 Marină Vladivostok. Această unitate a fost reformată până acum de cel puțin 3 ori. Și tot de atâtea ori a fost complet distrusă!

Site-ul Obozrevatel.com reamintește că, în primă fază, această brigadă a pierit în luptele pentru controlul orașelor Irpin și Bucea din regiunea Kiev. Adică, în debutul „operațiunii militare speciale”. Apoi, în a doua fază, ucrainenii au spulberat-o total în apropiere de orașul Vuhledar al regiunii Donețk laolaltă cu întregul comandament. Despre ultimul dezastru al rușilor a scris și publicația americană „The New York Times”, arătând cum „Rusia a fost învinsă în cea mai însemnată bătălie cu tancuri a războiului”.

Obozrevatel.com: „Trupele de ocupație au pierdut peste 130 de tancuri, vehicule de luptă de infanterie și alte vehicule blindate, iar câmpurile sunt literalmente pline de cadavre ale militarilor ruși și schelete de echipamente arse. Înregistrările video ale acestei înfrângeri sunt acum studiate în multe armate ale lumii: sunt uimiți atât de curajul și acțiunile iscusite ale armatei ucrainene, cât și de greșelile comandanților ocupanți”.

- Advertisement -

„S-a ajuns la punctul în care, în Rusia, să se propună executarea generalilor. Fie să-i împuște, fie să-i trimită sub formă de subordonare la «wagneroviți», care semnifică aceeași condamnare la moarte”

„Moscow calling”, un alt canal rusesc de Telegram, face apel la autoritățile de la Kremlin să-l execute pur și simplu pe Muradov, fiindcă este responsabil pentru moartea personalului militar rus și pentru „ordinele penale care au dus la pierderi ridicole și nepotrivite în Vuhledar”. Astfel, Muradov trebuie „pedepsit până la o infracțiune cu execuție”.

Obozrevatel.com: „S-a ajuns chiar la punctul în care, în Rusia, să se propună deja executarea generalilor. Fie să-i împuște, fie să-i trimită sub formă de subordonare la «wagneroviți», care semnifică, în principiu, aceeași condamnare la moarte. Ordinele lui Muradov au provocat isterie și în rândul rudelor ocupanților uciși, care s-au înclinat deja spre represalii și războaie sângeroase”.

Al doilea general putinist luat în vizor de internauții ruși este Aleksandr Matovnikov (57 de ani). Acesta deține simultan atât postul de comandant adjunct al Forțelor Terestre ale Federației Ruse (din 22 ianuarie 2020), cât și pe acela de comandant al grupării ruse cantonate pe teritoriul Republicii Belarus. Se spune că este protejatul generalului-colonel Muradov.

Gen. Aleksandr Matovnikov a fost premiat de Putin

Generalul-locotenent Marovnikov a stârnit furia conaționalilor săi după ce a apărut gol pușcă într-un videoclip „în timp ce a aranjat un striptease (probabil pentru iubitul său)”.

Obozrevatel.com: „Clipul s-a răspândit rapid pe rețelele de socializare și a fost discutat printre «patrioții Z». Ei l-au acuzat pe Matovnikov că «a filmat un videoclip pentru escorta de la Minsk, în loc să lucreze pentru victorie». Iar canalul de Telegram «VCK-OGPU» menționează că «Rusia i-a trimis pe cei mai buni reprezentanți ai generalilor să-l sprijine pe Lukașenko. Prin urmare, ceea ce s-a întâmplat la aerodromul Maciulișci n-ar trebui să fie ceva surprinzător»”.

Gen. Matovnikov într-o repriză de striptis

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Încă un narativ violent anti-occidental: chemări la boicot contra francezilor de la Auchan, după ce polițistul Godină s-a plâns că a ajuns să-și scaneze singur produsele, mințind că au fost dați afară casierii

* Minciuna lui Grindeanu: la 8 zile după ce „era pregătit” să măsoare Canalul Bâstroe, ministrul PSD amână până după 15 martie, pentru că nu are nave dotate corespunzător

* O nouă rușine a justiției române: Crin Bologa – de la șefia DNA, direct la pensie, la 51 de ani! Pensie specială, de peste 5.000 de euro pe lună

* Firea s-a făcut din nou de râs: a furat un citat din scriitoarea Virginia Woolf, dar a confundat zăvorul cu șurubul!

* Ministrul PSD de la Finanțe zice că nu mai e nevoie de reforma pensiilor speciale, chiar dacă ele ne costă 2,5 miliarde de euro în acest an și ne lasă fără miliardele din PNRR!

* S-a speriat Ghiță că-i poate fi închisă televiziunea din cauza propagandei pro-ruse „dirijată” de Ciutacu? Comunicat umil-mincinos: RTV își cere scuze, se declară „atașată valorilor europene” și asigură că „astfel de situații nu se vor repeta”

* Colonelul Turcescu și-a găsit locul: s-a angajat la televiziunea clanului Firea-Pandele! Milionarul putinist va fi plătit generos de locuitorii orașului Voluntari. Va fi coleg cu Oana Lovin și Mădălin Ionescu, prietenii ambasadorului Kuzmin

* Doar în ultimele două luni, Guvernul Ciucă a creat 26 de noi posturi la Secretariatul General, cu salarii medii de 14-16.000 de lei pe lună!

* Se conturează coaliția forțelor de dreapta pentru alegerile din 2024. USR ar urma să formeze, probabil cu PMP și Forța Dreptei, un „pol democratic“ care să se opună „mamutului USL 2“ (PSD-PNL)

* VIDEO. Bătăușul Olaianos e prea bolnav pentru a lucra la TVR, dar e suficient de sănătos ca să comenteze la Prima Sport! Un concediu medical dubios, care trebuie verificat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -