joi, noiembrie 21, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaFSB pretinde că a și găsit vinovatul pentru uciderea Dariei Dughina: Natalia...

FSB pretinde că a și găsit vinovatul pentru uciderea Dariei Dughina: Natalia Vovk, o ucraineancă de 43 de ani, membră a regimentului Azov, intrată în Rusia împreună cu fetița sa de 12 ani

-

FSB (fostul KGB) a anunțat, la ceva mai mult de 24 de ore după asasinarea Dariei Dughina, că a descoperit făptașii. Nicio surpriză, acuzația merge spre serviciile secrete ucrainene, deși în continuare lipsește mobilul crimei: de ce ar fi pus la cale Kievul uciderea unei persoane absolut nesemnificative, fără niciun rol în procesul decizional de la Kremlin?

Publicația rusă Kommersant scrie, citând un comunicat de presă al FSB, că autoarea atentatului ar fi fost o femeie pe nume Natalia Vovk, de cetățenie ucraineană, care ar fi intrat în Rusia luna trecută, cu fetița ei de 12 ani! Agenta s-ar fi cazat într-un apartament vecin cu cel al Dariei Dughina și ar fi părăsit imediat Rusia după atentat, acum aflându-se în Estonia.

Bineînțeles, rușii au „descoperit” și că Natalia Vovk este chiar membră a celebrului regiment Azov, pe care l-au declarat „nazist”.

Imediat, Vladimir Putin a ieșit cu declarații indignate, afirmând că s-a produs o crimă „josnică”, în timp ce senatorul rus Jabarov a avertizat că, dacă Estonia nu extrădează imediat „criminala”, vor exista „represalii dure” la adresa micuței țări baltice.

- Advertisement -

În acest timp, Mihailo Podoliak, șeful consilierilor lui Putin, a luat peste picior promptitudinea cu care Rusia a găsit vinovații: „Propaganda rusă trăiește într-o lume fictivă: ucraineanca și copilul ei de 12 ani au fost «desemnați» responsabili pentru aruncarea în aer a mașinii propagandistei Dughina. În mod surprinzător, ei nu au găsit la fața locului «viza estoniană». Viperele din serviciile speciale rusești au început o luptă intra-specie“.

Ultima propoziție face aluzie la teoria că, de fapt, uciderea Dariei Dughina face parte dintr-o răfuială pe plan intern între diverse facțiuni ale serviciilor secrete ale lui Putin.

- Advertisement -

Mașina a fost aruncată în aer cu 400 de grame de TNT, bomba fiind plasată sub șofer și acționată de la distanță, spun anchetatorii ruși

Sâmbătă seara, mașina Dariei Dughina, fiica de 29 de ani a ideologului ultranaționalist rus Aleksandr Dughin, a sărit în aer într-o suburbie a Moscovei. Tatăl său ar fi trebuit să urce la volan, dar în ultima clipă s-a răzgândit și cea care a plecat cu SUV-ul Land Cruiser Prado a fost progenitura sa. La fel de feroce ca și tatăl Aleksandr Dughin, fiica Daria s-a făcut remarcată în ultimii ani prin vehemența cu care a susținut liniile agresive ale Kremlinului. Ea a spus în repetate rânduri despre ucraineni că sunt „suboameni” și că Ucraina trebuie ștearsă de pe fața pământului. Daria era editor la site-ul de dezinformare United World International.

Cu toate acestea, nici Daria Dughin, nici mult mai cunoscutul său tată nu făceau parte din elitele apropiate de Putin. Aleksandr Dughin era mult mai cunoscut în Occident decât acasă, presa din străinătate gratulându-l fără fundament – după cum arată profesorul britanic Mark Galeotti – cu apelativul „Rasputinul lui Putin” sau “Creierul lui Putin”. În realitate, Dughin nu este nici măcar apropiat de Putin și n-are acces la el.

Din acest motiv, uciderea vreunuia dintre cei doi – Daria ori Aleksandr Dughin – n-ar avea nicio noimă pentru Ucraina.

Anchetatorii ruși au soluționat cazul exact în maniera pe care o anticipase rusologul Mark Galeotti cu o zi înainte, în „The Spectator”: imediat, pompieristic, declarând Ucraina vinovată.

FSB spune acum că bomba de sub mașina Dariei Dughina a fost acționată de la distanță și că „probabil mașina a fost monitorizată, iar mișcarea sa a fost controlată”. Oficiali ruși au afirmat că la declanșarea exploziei au fost folosite 400 de grame de trinitrotoluen (TNT), iar „dispozitivul a fost atașat sub Jeep, pe partea șoferului”, conform agenției TASS.

Aceeași agenție TASS, vocea oficială a regimului Putin, a anunțat propagandistic: „Uciderea Dariei Dughina, în regiunea Moscova, a fost rezolvată. Crima a fost pregătită și comisă de serviciile speciale ucrainene, a comunicat FSB. Autorul crimei este Natalia Vovk, cetățeană a Ucrainei, care după asasinat a fugit în Estonia”.

Natalia Vovk

„Dacă Estonia nu-l extrădează pe asasinul Dariei Dughina către Federația Rusă, există motive pentru o acțiune dură împotriva Tallinn-ului, care ascunde terorismul”

Potrivit RIA Novosti, „interpreta” Natalia Vovk ar fi sosit împreună cu fiica ei pe teritoriul Federației Ruse încă din data de 23 iulie, stabilindu-se exact în imobilul în care locuise Daria Dughina. Apoi ar fi început s-o spioneze pe aceasta. Ca să nu fie depistată, „agenta specială” Azov ar fi folosit, pretind rușii, trei plăcuțe de înmatriculare diferite pe aceeași mașină: una din așa-zisa Republică Populară Donețk, una din Kazahstan și una din Ucraina.

După pulverizarea Dariei Dughina, Natalia Vovk ar fi părăsit Rusia prin Pskov, ajungând în Estonia. Federația Rusă a înaintat deja un ultimatum autorităților estoniene. Dacă acestea n-o vor „extrăda” pe „criminală”, vor avea de îndurat represalii. Amenințarea directă vine din partea senatorului rus Vladimir Djabarov: „Dacă Estonia nu-l extrădează pe autorul uciderii Dariei Dughina către Federația Rusă, există motive pentru o acțiune dură împotriva Tallinn-ului, care ascunde terorismul”.

Publicația ucrainenă Obozrevatel.com: „În seara zilei de 20 august, o mașină Land Cruiser Prado a explodat în apropierea satului Bolșie Viazemî din regiunea Moscovei. Conducătorul auto a fost Daria Dughina, fiica unei persoane publice, filosoful Aleksandr Dughin. La fel ca tatăl ei, ea a făcut multe pentru a umfla isteria «imperială» din Rusia și a justifica nevoia rușilor de a ucide ucraineni”.

Viteza cu care FSB a descoperit autoarea atentatului este absolut remarcabilă dacă ținem cont că în nenumărate alte cazuri nici azi nu se știe cine i-a ucis pe mulți dintre opozanții lui Putin. Cazul Annei Politkovskaia, ucisă pe 7 octombrie 2006 cu 6 gloanțe trase dintr-un pistol Makarov în liftul blocului unde locuia, este probabil cel mai cunoscut. Jurnalista tulburase apele Kremlinului scriind despre corupția extraordinară și abuzurile îngrozitoare comise împotriva militarilor din armata rusă, dar și despre atrocitățile înfiorătoare comise de Armată și de KGB în timpul celui de-al doilea război din Cecenia. În cele mai multe din cazuri, firele acestor povești odioase duceau la Putin.

Asasinul jurnalistei a rămas necunoscut, deși au trecut 16 ani.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Dughin, ideologul lui Putin și idolul lui Puric, a primit o lovitură năprasnică. Fiica sa, putinistă fanatică, a fost aruncată în aer cu mașina tatălui. Nu demult, Daria Dughina se poza pe ruinele combinatului Azovstal, mândră de genocidul făcut de ruși la Mariupol

* De ce este puțin probabil ca Ucraina s-o fi asasinat pe Daria Dughina. Celebrul profesor Galeotti demontează mitul „Creierul lui Putin”

* Moartea Dughinei: „99% e opera FSB-ului rusesc”. Textul „noului Rasputin” pentru care Kremlinul i-ar fi aruncat limuzina în aer, ucigându-i fiica

* Asasinarea fiicei lui Dughin a fost revendicată de o misterioasă gherilă anti-Putin din Rusia

* DOCUMENT. 17 înalți oficiali americani, scrisoare către Joe Biden: „SUA trebuie să înarmeze Ucraina ACUM, înainte să fie prea târziu. Războiul e într-un punct decisiv. Dacă Putin câștigă în Ucraina, aliații noștri estici sunt în pericol”

* Starea elitei armatei ruse pe frontul din Ucraina: „Militarii mor de foame, fură mâncare din magazine, jefuiesc. Abuzează de alcool și droguri”

* Trădare la vârf: un general ucrainean din GRU a trimis Rusiei informații secrete. Încolțit, a încercat să-i împuște pe anchetatori

* VIDEO. Incredibila corupție din Rusia: plăcile de blindaj reactiv de pe multe tancuri sunt umplute cu cauciuc!

* Încă un disident anti-Putin „s-a aruncat de la etaj”! Dan Rapoport avea 52 de ani și se refugiase în SUA pentru că-l sprijinise pe Navalnîi

* „Segmente prietenoase ale elitei”, aproape exclusiv din PSD, sunt sub controlul Chinei, care vizează să-și sporească „influența malignă” în România, atrage atenția un important think-tank

* Consiliul Fiscal face praf rectificarea bugetară a Guvernului PSD-PNL: deficit uriaș, de 7% din PIB; venituri supraestimate cu 9 miliarde de lei, cheltuieli subestimate cu 6 miliarde

* Nunta lui George Simion – amestec de erezie și populism ieftin. Va reacționa Biserica Ortodoxă Română?

* GRIGORE CARTIANU: Salman Rushdie a fost înjunghiat de un zombi: ayatollahul Khomeini

2 COMENTARII

  1. Formularea corecta este l-au inventat pe vinovatul pentru uciderea Dughenei”. Ca sa-si justifice eficienta si caruta de bani luata au venit cu justificarea penibila, cum era de asteptat o ucraineana mama, probabil indurerata ca si-a pierdut sotul pe front a facut un gest extrem. Sigur, a procurat explozibili, era priceputa, nimeni nu stia, s-a evaporat. Nu mi-am imaginiat ca rusii sunt atat de penibil ca natie. Mincinosi, prosti, betivi, violatori, criminali. O adunatura de inculti care se cred deasupra tuturor. FSB daca a reusit sa afle in doar o zi cine este atacatorul, de ce nu a aflat si ca i-a dat bucata aleia? Aia era o copila dementa rezultata din zeama coclita au unui derbedeu care a facut un melanj de ideologii pentru ca sa se dea smecher. Daca ar fi fost in masina impactul media era si mai mare. I-au copt-o chiar ai lor pentru ca pana la razboi nu s-au vazut atentate. E clar ca nu toti rusii sunt cu Putler si ca nu mai este mult pana Rusia se va faca tandari.

  2. Cică de fapt moartea ei e legată de dispariția unei părți destul de mari din suma de 2 miliarde alocată Georgiei. A palmat cam mult și nu a împărțit cu cine trebuie…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -