vineri, aprilie 19, 2024
AcasăMainFraudele dirijate de Dragnea la referendumul pentru demiterea lui Băsescu lovesc PSD...

Fraudele dirijate de Dragnea la referendumul pentru demiterea lui Băsescu lovesc PSD și după 8 ani. Șapte politruci din Vrancea, condamnați pentru falsificarea prezenței la vot

-

Șapte PSD-iști au fost condamnați pentru fraudarea referendumului din 2012 organizat de USL pentru demiterea lui Traian Băsescu (pe atunci președintele României), anunță Realitatea de Vrancea.

Printre condamnați se numără Dragoș Matișan, șef al organizației de tineret PSD Vrancea și funcționar la Consiliul Județean Vrancea. Acum 9 ani, el era președintele secției de votare din comuna Lepșa-Tulnici, unde s-a înregistrat o prezență la vot de 250%!

Matișan a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare și i-au fost suspendate unele drepturi civile (să voteze și să fie ales în funcții publice). El ar trebui să facă și muncă în folosul comunității la Adăpostul de câini sau la adăposturile de noapte din Focșani.

Sentințele sunt în primă instanță, putând fi atacate cu apel.

- Advertisement -

Cei 7 condamnați

  • Ariton George
  • Popa Maricica
  • Vasilescu Romeo Marian
  • Lazăr Neculai
  • Repede Ionuț
  • Matișan Dragoș
  • Milcoveanu Lucică

Toți cei 7 infractori PSD-iști au fost condamnați la:

– un an de închisoare cu suspendare;

– interdicția de a ocupa o funcție publică pe perioada executării pedepsei și încă doi ani după aceea;

- Advertisement -

– obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității – 40 de zile (Ariton și Popa) sau 30 de zile (Vasilescu, Lazăr, Repede, Matișan și Milcoveanu)

– 500 de lei cheltuieli de judecată (fiecare).

Fraudele coordonate de Dragnea la referendumul din 2012 rămân de referință în istoria democrației românești post-1989

Dosarul a fost desprins din altul mult mai mare, deja finalizat, în care Liviu Dragnea a fost și el condamnat tot pentru fraudă la același referendum. Și ex-președintele PSD a primit tot condamnare la închisoare cu suspendare. Pedeapsa i s-a activat și s-a transformat în una cu executare după ce a fost condamnat și într-un al doilea dosar, al angajării unor secretare de la PSD, în mod fictiv, în administrația publică. Femeile munceau la partid, dar erau plătite din bugetul public.

În 2012, PSD și PNL (în „era” Antonescu – Tăriceanu), grupate atunci în Alianța USL, au organizat un referendum prin care au încercat să-l demită pe Traian Băsescu. Trusturile de presă ale mogulilor făceau propagandă 24 de ore din 24, încercând să determine lumea să vină la vot. Pentru a trece referendumul, era necesar, conform legislației de atunci, să se prezinte cel puțin 50%+1 din electorat. Liviu Dragnea a coordonat o fraudă la proporții naționale, înregistrându-se prezență de peste 100% și chiar peste 200% în sute de secții din comune și sate, în toate județele (dar preponderent în fiefurile PSD din Moldova, Oltenia și Muntenia).

Până la urmă, eforturile au eșuat și, în ciuda fraudelor masive (s-a vorbit de peste 1.000.000 de voturi în plus față de prezența reală), referendumul n-a fost validat.

Soluția pe scurt

„1. În baza art. 396 alin. (4) C. pr. pen., stabileşte inculpatului ARITON GEORGE o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de pentru infracţiunea de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale prevăzută de art. 391 alin. 1 şi art. 392 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 67 alin. 2 C. pen. raportat la art. art. 66 alin. 1 C. pen., stabilește în sarcina inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. 1 C. pen. stabilește în sarcina inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 83 alin. 1, 3 C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii de 1 an, a pedepsei complementare și a pedepsei accesorii, pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere, de a căror verificare va răspunde Serviciul de Probaţiune Vrancea:

– să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vrancea, la datele fixate de acesta;

– să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

– să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

– să comunice schimbarea locului de muncă;

– să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 85 alin. (2) lit. b C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul Ariton George va executa obligaţia de a presta o muncă neremunerată pe o perioadă de 40 zile la una dintre următoarele entităţi din comunitate – Primăria Suraia sau Grădiniţa nr. 1 Suraia (entitatea şi tipul de activitate vor fi decise de către consilierul de probaţiune).

Atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a amânării aplicării pedepsei prevăzute de art. 88 C. pen.

2. În baza art. 396 alin. (4) C. pr. pen., stabileşte inculpatei POPA MARICICA o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale prevăzută de art. 391 alin. 1 şi art. 392 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 67 alin. 2 C. pen. raportat la art. art. 66 alin. 1 C. pen., stabilește în sarcina inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. 1 C. pen. stabilește în sarcina inculpatei cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 83 alin. 1, 3 C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii de 1 an, a pedepsei complementare și a pedepsei accesorii, pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) din C.pen., pe durata termenului de supraveghere trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere, de a căror verificare va răspunde Serviciul de Probaţiune Vrancea:

– să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vrancea, la datele fixate de acesta;

– să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

– să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

– să comunice schimbarea locului de muncă;

– să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 85 alin. (2) lit. b C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpata Popa Maricica va executa obligaţia de a presta o muncă neremunerată pe o perioadă de 40 zile la una dintre următoarele entităţi din comunitate – Primăria Suraia sau Grădiniţa nr. 1 Suraia (entitatea şi tipul de activitate vor fi decise de către consilierul de probaţiune).

Atrage atenţia inculpatei asupra cazurilor de revocare a amânării aplicării pedepsei prevăzute de art. 88 C. pen.

3. În baza art. 396 alin. (4) C. pr. pen., stabileşte inculpatului VASILESCU ROMEO MARIAN o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale prevăzută de art. 391 alin. 1 şi art. 392 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 67 alin. 2 C. pen. raportat la art. art. 66 alin. 1 C. pen., stabilește în sarcina inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. 1 C.pen. stabilește în sarcina inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 83 alin. 1, 3 C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii de 1 an, a pedepsei complementare și a pedepsei accesorii, pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere, de a căror verificare va răspunde Serviciul de Probaţiune Vrancea:

– să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vrancea, la datele fixate de acesta;

– să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

– să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

– să comunice schimbarea locului de muncă;

– să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 85 alin. (2) lit. b C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul Vasilescu Romeo Marian va executa obligaţia de a presta o muncă neremunerată pe o perioadă de 30 zile la una dintre următoarele entităţi din comunitate – Primăria Suraia sau Grădiniţa nr. 1 Suraia (entitatea şi tipul de activitate vor fi decise de către consilierul de probaţiune).

Atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a amânării aplicării pedepsei prevăzute de art. 88 C. pen.

4. În baza art. 396 alin. (4) C. pr. pen., stabileşte inculpatului LAZĂR NECULAI o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale prevăzută de art. 391 alin. 1 şi art. 392 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 67 alin. 2 C. pen. raportat la art. art. 66 alin. 1 C. pen., stabilește în sarcina inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. 1 C. pen., stabilește în sarcina inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 83 alin. 1, 3 C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii de 1 an, a pedepsei complementare și a pedepsei accesorii, pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere, de a căror verificare va răspunde Serviciul de Probaţiune Vrancea:

– să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vrancea, la datele fixate de acesta;

– să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

– să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

– să comunice schimbarea locului de muncă;

– să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 85 alin. (2) lit. b C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul Lazăr Neculai va executa obligaţia de a presta o muncă neremunerată pe o perioadă de 30 zile la una dintre următoarele entităţi din comunitate – Primăria Suraia sau Grădiniţa nr. 1 Suraia (entitatea şi tipul de activitate vor fi decise de către consilierul de probaţiune).

Atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a amânării aplicării pedepsei prevăzute de art. 88 C. pen.

5. În baza art. 396 alin. (4) C. pr. pen., stabileşte inculpatului REPEDE IONUŢ o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale prevăzută de art. 391 alin. 1 şi art. 392 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 67 alin. 2 C. pen. raportat la art. art. 66 alin. 1 C. pen., stabilește în sarcina inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. 1 C.pen., stabilește în sarcina inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 83 alin. 1, 3 C. pen., amână aplicarea pedepsei închisorii de 1 an, a pedepsei complementare și a pedepsei accesorii, pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere, de a căror verificare va răspunde Serviciul de Probaţiune Vrancea:

– să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vrancea, la datele fixate de acesta;

– să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

– să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

– să comunice schimbarea locului de muncă;

– să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 85 alin. (2) lit. b C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul Repede Ionuţ va executa obligaţia de a presta o muncă neremunerată pe o perioadă de 30 zile la una dintre următoarele entităţi din comunitate – Primăria Suraia sau Grădiniţa nr. 1 Suraia (entitatea şi tipul de activitate vor fi decise de către consilierul de probaţiune).

Atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a amânării aplicării pedepsei prevăzute de art. 88 C. pen.

6. În baza art. 396 alin. (4) C. pr. pen. stabileşte inculpatului MATIŞAN DRAGOŞ o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale prevăzută de art. 391 alin. 1 şi art. 392 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 67 alin. 2 C. pen. raportat la art. art. 66 alin. 1 C.pen., stabilește în sarcina inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. 1 C.pen., stabilește în sarcina inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 83 alin. 1, 3 C. pen., amână aplicarea pedepsei închisorii de 1 an, a pedepsei complementare și a pedepsei accesorii, pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere, de a căror verificare va răspunde Serviciul de Probaţiune Vrancea:

– să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vrancea, la datele fixate de acesta;

– să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

– să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

– să comunice schimbarea locului de muncă;

– să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 85 alin. (2) lit. b C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul Matişan Dragoş va executa obligaţia de a presta o muncă neremunerată pe o perioadă de 30 zile la una dintre următoarele entităţi din comunitate – Primăria Focșani – Adăpostul de câini sau Primăria Focșani – Adăposturile de zi și noapte ”Crucea Roșie” (entitatea şi tipul de activitate vor fi decise de către consilierul de probaţiune).

Atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a amânării aplicării pedepsei prevăzute de art. 88 C. pen.

7. În baza art. 396 alin. (4) C. pr. pen., stabileşte inculpatului MILCOVEANU LUCICĂ o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale prevăzută de art. 391 alin. 1 şi art. 392 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 67 alin. 2 C. pen. raportat la art. art. 66 alin. 1 C. pen., stabilește în sarcina inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. 1 C. pen., stabilește în sarcina inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 83 alin. 1, 3 C. pen., amână aplicarea pedepsei închisorii de 1 an, a pedepsei complementare și a pedepsei accesorii, pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere, de a căror verificare va răspunde Serviciul de Probaţiune Vrancea:

– să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vrancea, la datele fixate de acesta;

– să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

– să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

– să comunice schimbarea locului de muncă;

– să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 85 alin. (2) lit. b C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul Milcoveanu Lucică va executa obligaţia presta o muncă neremunerată pe o perioadă de 30 zile la una dintre următoarele entităţi din comunitate – Biserica Sfântul Nicolae Lepșa sau Şcoala Generală cu Clasele I-IV Lepșa (entitatea şi tipul de activitate vor fi decise de către consilierul de probaţiune).

Atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a amânării aplicării pedepsei prevăzute de art. 88 C. pen.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpaţii Ariton Gheorghe, Popa Maricica, Vasilescu Romeo Marian, Lazăr Neculai, Repede Ionuţ, Matişan Dragoş şi Milcoveanu Lucică la plata sumei de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat (din care câte 300 lei cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale).

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.01.2021.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Nu vă supărați, dar alegerile sunt pilonul de bază a democrației, să furi democrația și să primești 1 an cu suspendare, HALAL JUSTIȚIE, mai bine îi achitau cum au achitat și pe cei care au furat milioane!!!

  2. Aici, pe litoral, primarul Mazăre umbla prin Mamaia, în slip, pe plajă, prin hoteluri și terase, însoțit… de un adevărat harem de fătuci în bikini/tanga și cu… o urnă-mobilă în brațe, să adune voturi pro-demitere!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -