Acasă Opinii Ciocăzanu Firea, dezmăţul şi boii consecvenţi din PSD

Firea, dezmăţul şi boii consecvenţi din PSD

Primăriţa Capitalei e campioană la mahalageală. Părea că s-a mai potolit, de când cu Dragnea, Dăncilă şi Carmendan – noile vedete ale circului de prost gust. Dar şi-a „revenit” imediat, în paralel cu dezastrul oraşului. Atât vedem la ea. În rest, dezmăţ total. Haos administrativ, jaf cu banii publici, isterie şi scandal. Apocalipsa urbană. Cum să nu saluţi Alianţa Vestului, într-un astfel de peisaj de junglă autodistructivă.

Şi nu doar madam Pandele dă tonul bulibăşelii, ci şi slugile sale. Sau „principalii colaboratori”, ca să lovim urechea internă cu limbajul lor lemnos.

Aţi auzit de un nemernic de viceprimar al Capitalei? Nu merită să-i dăm numele, vorba senatorului USR Mihai Goţiu. Dar merită să pomenim de faptele lui incalificabile. Omul e mâna dreaptă a primăriţei Capitalei din Voluntari. Vorbeşte ca un descreierat adunat de pe drumuri. L-am văzut odată într-o emisiune TV cum scuipa vorbe de barbugiu nespălat spre Ciprian Ciucu, consilier din opoziţie la Bucureşti.

Iar acum aflu că şi-a permis mizeria ordinară de a o înjura de mamă pe consiliera USR de la Capitală Ana Ciceală, o tânără de bun-simţ. În scris, nu „pe gură”. Şi nu pe colţul mesei de interlopi, ci într-o instituţie publică a României!

Ar putea face asta dacă nu s-ar simţi încurajat de Firea? Aţi auzit-o vreodată de Firea certându-l fie şi amical? Never. Face pentru că poate. Pentru că pot. Spre ruşinea tuturor.

Este „oferta” lor politică pentru România. Pentru viitor. Asta lasă moştenire copiilor. Fie de la tribuna Capitalei României, fie din parlament.

L-am auzit ieri pe un alt pesedist cu limbaj de ocnă. „În politică, numai boii sunt consecvenţi”. Citatul „celebru” extras din seva prostiei cu ştaif îi aparţine unui sclav al penalilor pe nume Daniel Suciu, şeful „Ciumei” PSD-iste din Camera Deputaţilor, şi era adresat „colegilor” săi din opoziţie.

Mai pot adăuga aici degetul mijlociu ale celui botezat genial „Ciordache” sau invectivele de abuzat sexual ale lui Şerban Nicolae, zis şi „sexanal”. Iar lista o puteţi completa voi cu destule alte exemple de „bună-creştere” social-democrată.

Asta ştiu, atâta pot. Dacă tot ne fură, ne scot din lumea bună, ne distrug naţia şi ne alungă fraţii peste graniţe, te-ai aştepta s-o facă pe alt ton. Aş! Or fi ei plini de bani, de avuţie publică, de conace şi de beline, dar n-au deloc avere pe tărâmul omeniei. Nu sunt de-ai noştri. Ci din alt neam. Neam-prost.

loading...

7 COMENTARII

  1. Am vazut si eu si nu odată cat de lipsit de cel mai mic bun simt este gunoiul asta. Mi-ar plăcea s-o dau eu in zmardoiala cu el,dar el se leagă doar de femei fara aparare. De ce il sustine inca gabriela nu inteleg( am scris cu litere mici pentru că atât respect am) si de ce inca este acolo individul asta?

  2. Un referendum pentru dizolvarea Camerei Deputatilor si Senatului se poate???? Acesti parlamentari nu merita sa-si treaca in cartea de munca vechimea unui mandat de parlamentar.Chiar daca printre ei vor suferi colateral si alti parlamentari cu bune intentii pt tara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here