joi, noiembrie 21, 2024
AcasăOpiniiCiocăzanuFetiţa "adoptată" de Dragnea şi Tăriceanu

Fetiţa „adoptată” de Dragnea şi Tăriceanu

-

(„Ce s-a întâmplat vineri e rezultatul unei luni întregi în care noi, ca părinţi, am încercat să ne recuperăm copilul. Nu cred că există uşi la care să nu fi bătut pentru a încerca să recuperăm un copil reţinut ilegal. Era singura modalitate să se stopeze acest abuz emoţional la care era supus, spunându-i-se că părinţii lui o să-i facă nu ştiu ce rău. Aceste imagini au venit după nenumărate încercări ale autorităţilor de a o lua. I s-a spus zilnic că noi suntem americanii care au venit să o răpească pentru organe. Bineînţeles că nu avea cum să dorească să plece din curtea aia. Mi-a povestit Sorina că o învăţau cum să se comporte de fiecare dată în prezenţa noastră. Au adus până şi un executor judecătoresc, care o învăţa despre cum să refuze să plece din casă“, a declarat mama adoptivă.Sursa: Adevărul)

În 23 aprilie 2019, adică exact acum două luni, s-a „născut” Sorina Secărin, fetiţa din Baia de Aramă. A fost ziua în care ea a fost adoptată oficial de familia Secărin, din SUA, prin decizie definitivă a justiţiei.

De atunci şi până în ziua cu imaginile în care mascaţii au luat-o pe sus, pentru a fi redată părinţilor ei adoptivi, micuţa a fost ţinută sechestrată de cei care o avuseseră în grijă până în momentul adopţiei – familia Şărămăt, din Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi.

- Advertisement -

Şoţii Şărămăt, care o îngrijiseră până atunci pe orfană, pe banii plătiţi de noi, au refuzat însă s-o predea pe Sorina părinţilor ei în drepturi.

(Ramona Săcărin, mama adoptivă a Sorinei, a încercat în luna mai să o ia pe fată din casa asistentei maternale cu ajutorul polițiștilor din Mehedinți, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției RomâneSursa: Libertatea)

De ce au refuzat cei care o aveau în grijă pe Sorina să respecte legea şi s-o predea pe fată părinţilor ei legali? Pentru că au crezut că „merge şi-aşa”, pe româneşte.

- Advertisement -

S-au temut probabil că vor rămâne fără salariu (de asta erau plătiţi de la buget, să aibă grijă de fată) şi au încercat un act mizerabil de linşaj public îndreptat împotriva părinţilor Sorinei şi a funcţionarilor statului care au încercat s-o scoată din prizonierat.

Le-a reuşit. Imaginile cu micuţa ţipând au făcut înconjurul ţării, iar politicienii interesaţi să dea vina pe justiţie (PSD şi ALDE, în general) au primit pe tavă muniţie proaspătă.

Avocatul lui Dragnea, încurajat de aceeaşi Dana Gârbovan, o combinatoare adorată de clanurile penale, a sărit imediat la gâtul procuroarei care venise să pună în aplicare legea, nu să facă spectacol. Avocatul care n-a reuşit să-l scape pe Dragnea, dar i-a luat banii de onorariu, şi-a dat seama de gafa imensă şi a revenit, scriind ulterior pe Facebook că familia adoptivă deţine dreptul legal asupra Sorinei. Prea târziu!

Apele tulburi – în care au pescuit soţii Şărămăt şi unii reporteri lipsiţi de o minimă lucididate, manipulaţi prosteşte de autorii regiei anti-lege – făcuseră deja valurile politice, în care se pricep să pescuiască alde Dragnea, Tăriceanu, Firea, Dăncilă&co.

Toţi s-au repezit să acuze „republica procurorilor”, să pozeze în victime ale justiţiei rele şi infame, care nu ţine cont de sufletele oamenilor şi abuzează până şi copii. Probabil că vor fi prostit deja nişte mii de oameni cu văicăreala lor de doi lei, care nu are nicio legătură cu realitatea, ci doar cu circul.

(Anchetatorii au precizat, în mai multe rânduri, că fetița era speriată de familia adoptatoare, pentru că soții Șărămăt i-ar fi spus că acesta este motivul pentru care soții Săcărin sunt interesați de ea. Avocatul familiei Șărămăt, Victor Dumitrică, nu a negat în sine că familia nu i-ar fi spus Sorinei acest lucru, ci a spus doar că „așa spun și americanii, că i s-a inoculat fetiței că va fi luată pentru organe” – Sursa: Newsweek)

Nu puţini au fost cei care au zis: „Ia te uită ce fac ăştia, în halul ăsta să iei un copil pe sus?! Nu le pasă deloc de oameni, îşi bat joc de români pentru interesul străinilor, americanilor, Soros şi cine-or mai fi ei”.

Puţini au avut curajul să spună: „Şi cum altfel să scoţi un copil abuzat din ghearele unora care îl ţin ilegal în casa lor şi refuză de două luni să-l predea părinţilor? Şi cum să nu ţipe fetiţa când cei care o ţineau prizonieră în casă i-au băgat în cap, zi de zi, că va fi tranşată şi-i vor vinde organele pe piaţa neagră? Oare de ce nu a fost arestată deja asistenta maternală pentru aşa ceva, care a terorizat-o astfel pe fetiţă, Dumnezeu ştie cât?”

Nu, aceste întrebări n-au fost puse de mulţi, la cald. Abia acum vine vremea lor. Mai bine mai târziu…

(Familia adoptivă o acuză pe femeia care a îngrijit-o pe Sorina că a încercat să o manipuleze şi să îi inducă ideea că noii părinţi ar vrea să îi facă rău. Potrivit acestora, din 2012 şi până în prezent, Sorina a fost internată în spital de 3 ori, pentru diverse afecţiuni, inclusiv pentru malnutriţie. Mai mult, timp de aproximativ 5 ani, copila a fost refuzată de 122 de familii din România înscrise pe lista de adopţii. Până şi asistentul maternal, în grija căruia s-a aflat Sorina în ultimii ani, ar fi refuzat în scris adopţia micuţei.Sursa: Digi 24)

Acum, Sorina e acolo unde-i e locul: acasă, alături de părinţii ei legali. Cei care strigă încă pe străzi şi înjură la TV îşi vor da seama în timp în ce conspiraţie politică au fost prinşi.

Cazul arată ce departe e România de statutul de ţară a legii. În lumea civilizată, probabil că asistenta maternală era de mult după gratii pentru lipsire de libertate. Asemeni jandarmilor de la Topoloveni sau celor care au agresat oameni nevinovaţi, pe 10 august 2018, în Piaţa Victoriei.

Aceştia şi mulţi alţii trăiesc încă în lumea în care Dragnea şi Tăriceanu au „adoptat-o” deja pe Sorina – cea care poate fi folosită pe post de măciucă anti-justiţie. Politicienii profitori şi familia maternală au procedat similar. Şi unii, şi alţii au abuzat-o practic pe minoră. I-au încălcat drepturile. Au umilit-o. Şi au supus-o unui coşmar public doar pentru că aşa le-a venit lor bine. Sufletul Sorinei? Nu-i interesează.

Pe soţii Şărămăt, care au îngrijit-o pentru că erau plătiţi pentru asta, i-a interesat doar cum să mai câştige o leafă de pe fată. Pe noii „părinţi adoptivi” politic, pe Dragnea şi avocatul lui, Tăriceanu,Dăncilă, Fifor, Firea şi alţii i-a interesat cum să scoată capital politic din asta, lovind în lege, nu în autorii fărădelegii.

Trebuie să vină decontul şi pentru acest caz! România nu poate fi o ţară normală dacă oamenii simpli, inclusiv cei din Baia de Aramă, nu acceptă că lumea de azi e lege înainte de orice. Vrei anti-lege? Poţi, dar nu în Occident, ci în Venezuela.

Un sfat pentru cei care, mânaţi de emoţia iniţială şi de imagini filmate provocator cu telefonul, riscă să mai pice în astfel de capcane: înainte să trageţi concluzii, întrebaţi-vă cui foloseşte.

Cui i-a folosit umilirea naţională a unei fetiţe de etnie romă ţinută prizonieră într-o casă din Baia de Aramă? Simplu: celor care au produs acest scandal şi celor care s-au „lipit” de el din interese diverse.

(Atât Protecția Copilului Mehedinți, cât și Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție au depus plângeri penale împotriva Marianei Șărămăt, acuzând-o că și-a încălcat obligația privind îngrijirea copilului și respectarea interesului superior al copilului.Sursa: Newsweek)

 

10 COMENTARII

  1. eu kiar asa am gandit ,cui foloseste astia numai jocuri marsave stiu sa faca,manipulari grosolane,ies ei acum in strada sa faca ce ,impotriva legii ca asa este in romania,cand psd-fsn le distrugeau intreprinderile taceau

  2. Ce conspiratii in Mehedinti taramul spagarului Duicu si unul din satelitii mafiei Olteniei in care sunt implicate toate partidele politice si institutiile publice cu sediul la Craiova?! Aici e vorba de bani, de spagi de increngatura de la Curtea de Apel Craiova in care toti cei implicati sunt intr-o relatie de familie sau de subordonare, avocatul familiei americane are sotia judecatoare la Curtea de Apel Craiova, sotul judecatoarei de la Curtea de Apel Craiova care a dat o solutie favorabila adoptiei internationale fiind procurorul sef al procuroarei smintite. Ce legatura au Dragnea si Tariceanu cu aceasta „famiglia” din Craiova care impreuna cu politia si DGASPG Mehedinti si Dolj au umilit fata?!Cum va permiteti sa ii numiti pe cetatatenii din Baia de Arama „oameni simpli” doar pentru ca ei, traitori si supravietuitori in regatul oltenesc al spagilor, pilelor si preacurviei isi pun intrebari despre corectitudinea actului de justitie infaptuit la Craiova, act care este opus celui de la Mehedinti?! Din contra acesti oameni ar trebui felicitati! Si mai usor cu acuzatiile la adresa asistentilor maternali, ei nu sunt functionari la stat, nu isi freaca doar 8 ore partea dorsala la birou, ci supravegheaza 24 de h din 24 copiii. Nu isi permit pauze de masa, de cafea, de barfa despre amanta sefului, banii primiti sunt foarte putini in comparatie cu toate capusile bugetare, nu i-ati imbogatit dumneavoastra domnule Ciocazanu! Demonizarea publica a asistentilor maternali va duce la scaderea numarului lor, vreti orfelinatele groazei inapoi?! Nu va recunosc domnule Ciocazanu, parca nu ati fi din Oltenia, parca nu ati cunoaste realitatile locale, aveti o atitudine bolsevica cu regret o spun, in loc sa acuzati vinovatii adica institutiile statului, ati tabarat pe victime,pe fetita si mai ales asistentii maternali „oameni simpli” usor de manipulat de smecherii mafioti angajati pe bani si pile din DGASPG. Si asa simpli cum sunt tot si-au dat seama din pacate prea tarziu ca sunt pacaliti, cand si-au angajat un avocat sa ii ajute, statul mafiot oltenesc isi rezolvase afacerea,isi luase dolarii!

  3. Bine spus dle Mișu. Știți unde lucrează acest american? La compania Roche, care se ocupă cu transplanturi de organe. E Field Engineering Specialist la Roche Diagnostics. Înainte a lucrat la Beckman Coulter Inc. Toate datele le-am luat de pe fb. Dl ziarist să se intereseze mai bine inainte de a scrie sau are interese și el.

    • Așa,dom George,și cine lucrează la o mare companie farmaceutică,în mod sigur de aia adoptă un copil,ca să îi preleveze organe ptr.transplant!
      Dacă nu ne spuneți și CUI îi trebuiesc organele,geba informația!
      Sau se pot ține organele astea la frigider,ca vinetele,și un an de zile?
      Vai și amar,capete aveți,minte…nu vă mai trebuie,inteligenților plini de informații ca biscuiții de apă!

  4. Nici măcar cu un caine nu este admis sa te porti astfel. Daca târa pe asfalt si lovea un caine orice roman ar fi pedepsit cu închisoare de la 3 luni la un an, conform art 25 –Legea 205/2004. Daca a aplicat acest ”tratament” unui OM, procuratura cauta scuze, în loc sa aplice PEDEAPSA PRIVATIVA DE LIBERTATE pt PROCUROAREA_SCHINGIUITOARE. Rusine!!!!!!!!!! Aplicati legea!!! Dovediti ca Romania este STAT DE DREPT si nu este, pt procurori, STAT DE DREPȚI !!!

  5. Percheziţia s-a continuat prin ridicarea ÎNSCRISURILOR REFERITOARE LA PROCESUL DE ADOPŢIE??? Chiar NU LE ESTE RUSINE PROCURORILOR. Au ridicat actele pt ca familia care a crescut-o, îngrijit-o, spalat-o, hranit-o, timp de 8 ani, sa NU mai poata dovedi nimic, nemaiavand ÎNSCRISURILE REFERITOARE LA PROCESUL DE ADOPŢIE, ”ridcate” de procuratura???ABUZ dupa ABUZ. KGB avea mai multa onoare.

  6. „Şoţii Şărămăt, care o îngrijiseră până atunci pe orfană, pe banii plătiţi de noi, au refuzat însă s-o predea pe Sorina părinţilor ei în drepturi.” – Nu au refuzat ei, a refuzat copilul (cand va uitati la filmuletele alea dati si sonorul mai tare sa auziti ce striga copila) .
    „S-au temut probabil că vor rămâne fără salariu (de asta erau plătiţi de la buget, să aibă grijă de fată) şi au încercat un act mizerabil de linşaj public îndreptat împotriva părinţilor Sorinei şi a funcţionarilor statului care au încercat s-o scoată din prizonierat.” – De cateva luni nu mai erau angajatii statului ca asistenti maternali. Au spus-o cei de la DGSAPC.
    Domnule Ciocazan va felicit sincer pentru articol, deoarece acesta poate fi folosit cu succes ca material didactic la Facultatea de Jurnalism, sa poata vedea si studentii cum arata un articol de propaganda pura. Scanteia de de vremuri ar fi rosit in fata unei astfel de performante. Dupa poza vad ca sunteti o persoana tanara si care dovedeste orientare catre un stil de presa detestat de majoritatea tinerilor, insa probabil foarte banos. Ca acum, dupa cum se poate observa si din cazul fetitei, banul primeaza – Au spus-o domnii judecatori in motivarea lor. Evident cu cuvinte mestesugite de magistrati.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -