sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăAlegeri 2020Exit-poll: cursă “umăr la umăr” în Capitală. Avantaj Nicușor Dan: publicul Gabrielei...

Exit-poll: cursă “umăr la umăr” în Capitală. Avantaj Nicușor Dan: publicul Gabrielei Firea votează mai ales dimineața. Numărul tinerilor la urne, mult superior celui din 2016

-

Deși pensionarii reprezintă în continuare un procent însemnat din cei care au votat, aceștia sunt însă în scădere față de acum 4 ani, în schimb numărul tinerilor fiind mai mare decât în 2016, a declarat la Antena 3 sociologul Marius Pieleanu, cel care coordonează un exit-poll Avangarde CURS în București.

La ora 12.00, după prima parte a zilei, în care publicul tradițional al PSD a ieșit în număr mare, era “o cursă umăr la umă, fără favoriți”, conform lui Pieleanu. Interesant este că această afirmație vine tocmai din partea unui personaj apropiat de PSD și de Gabriela Firea, actualul primar. De obicei, la alegeri, în prima parte a zilei conduceau PSD-ul și candidații acestui partid, iar formațiunile de dreapta, liberale, recuperau spre seară, când ieșea la vot publicul tânăr, activ, și clasa mijlocie.

De data aceasta, clopote de alarmă bat la PSD. Marius Pieleanu a declarat, la Antena 3, că “s-a schimbat semnificativ comportamentul individual și de vârstă în privința participării la vot, nu știm ce se va întâmpla pe parcursul zilei”.

Acesta spune că numărul vârstnicilor veniți la urne, deși în continuare mare, a scăzut mult față de acum 4 ani, crescând în schimb prezența tinerilor. ”A fost o prezență mult mai mică a persoanelor peste 60 de ani la București decât în urmă cu patru ani”, a relatat Vladimir Ionaș, directorul Avangarde, referindu-se la datele înregistrate până la prânz.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -