joi, noiembrie 21, 2024
AcasăLumea"Este un martir, un sfânt!" Padre Giuseppe i-a dat unui tânăr ventilatorul...

„Este un martir, un sfânt!” Padre Giuseppe i-a dat unui tânăr ventilatorul său, cumpărat de enoriași pentru el. Preotul s-a sufocat și a murit, tânărul a supraviețuit

-

Un martir al pandemiei: părintele Giuseppe Berardelli (72 de ani). Un preot carismatic, popular, nonconformist. Un adevărat sfânt. Și-a dat viața pentru a o salva pe cea a unui compatriot mai tânăr, relatează BBC și Newsweek. Emoționanata poveste a devenit subiect de primă pagină în presa italiană.

Infectat cu coronavirus, preotul italian avea mare nevoie de un ventilator mecanic pentru a putea respira, altfel viața îi era în pericol. Cum la spitalul din localitatea Lovere, provincia Bergamo (cea mai afectată din regiunea Lombardia și din toată Italia), nu era liber niciun ventilator, enoriașii părintelui Giuseppe au strâns bani și au cumpărat unul special pentru el.

Padre Giuseppe l-a văzut alături de el, în spital, pe un tânăr aflat în mare suferință, tot din cauza coronavirus. Tânărul abia mai respira, avea nevoie urgentă de ventilație mecanică, la fel ca el. Preotul a luat atunci o decizie fermă: i-a cedat ventilatorul pacientui mai tânăr, în ciuda avertismentelor medicilor: „Părinte, nu se poate! Fără aparat ai putea muri!”. „Cum vrea Domnul”, a murmurat padre Giuseppe, „acest tânăr are mare nevoie de ventilator”.

Părintele Giuseppe la biserică

De neclintit în decizia sa, preotul a refuzat să fie conectat la aparatura medicală.

- Advertisement -

Grație acestui gest, tânărul a fost salvat, dar preotul a murit în noaptea de 15 spre 16 martie. S-a sufocat, n-a mai avut aer. Îi lipsea un ventilator…

Părintele Giuseppe este omagiat de întreaga Italie. E considerat un martir, un sfânt.

Gestul său de maximă generozitate a ajuns la urechile publicului prin relatarea făcută de un cadru medical din spital, citat de presa locală.

- Advertisement -

Preotul Berardelli era extrem de apreciat de enoriași. Oamenii îl îndrăgeau pentru generozitatea sa și pentru că îi înveselea cu felul lui de a fi. Îi ajuta pe cei cu probleme financiare, dar era și nonconformist: padre Giuseppe obișnuia să meargă cu motocicleta.

Moartea sa a fost deplânsă și pe rețelele sociale. Oamenii au scris despre „sacrificiul” preotului. „Este un martir, un sfânt”, a scris preotul James Martin pe Twitter.

Giuseppe Berardelli este unul dintre cei peste 6.000 de italieni care și-au pierdut viața din cauza pandemiei. Dintre aceștia, mai mult de 50 erau preoți.

Preotul-motociclist

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

INTERVIU. Sfaturi de la Virgil Musta, medicul care face minuni la Timișoara (71% dintre vindecații de coronavirus din România)

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -