Au apărut primele imagini cu Cesare Emendatori, italianul de 71 de ani care a fost săptămâna trecută în România, iar acum e internat într-un spital italian pentru infecție cu coronavirus. Imaginile au fost surprinse de o cameră de supraveghere de la Primăria comunei Drăguțești, județul Gorj.
Marți, 18 februarie, cetățeanul italian a aterizat pe aeroportul din Craiova, cu o cursă low cost a companiei Wizz Air. A plecat cu o mașină spre județul Gorj, unde are afaceri și unde se află rudele soției sale românce. În drum spre Târgu-Jiu, Cesare Emendatori a oprit în satul Peșteana Jiu, comuna Bâlteni, județul Gorj, unde locuiesc soacra și cumnata sa. Apoi, septuagenarul și-a continuat drumul până la Târgu-Jiu, unde deține un apartament.
Miercuri, 19 februarie, italianul a mers la Primăria comunei Drăguțești, județul Gorj, pentru a-și plăti impozitele, dat fiind că el are afaceri în zonă. O cameră de supraveghere din Primărie l-a surprins intrând în instituție la ora 13.41 și plecând la ora 13.53, deci după 12 minute.
Cesare Emendatori era însoțit de un alt italian, mai tânăr, și de un om de afaceri local, probabil partener de business.
Imagini video cu sosirea și plecarea italianului de 71 de ani, la Primăria Drăguțești – AICI.
Sâmbătă, 22 februarie, Cesare Emendatori a părăsit România, tot pe calea aerului, de la aeroportul din Craiova.
Luni, 24 februarie, la două zile după plecarea din România, Cesare Emendatori a fost depistat ca fiind infectat cu coronavirus. A fost internat la un spital din Rimini, oraș-port la Marea Adriatică, situat în apropiere de San Marino, la 330 km sud-est de Milano și la 260 km sud de Veneția, cei doi poli ai infecției cu coronavirus din Italia.
Nu va e rusine?Va luati informatiile de la latrina3,pe care ati balacarit-o dintotdeauna?VEDETI CINE BAGA SPAIMA IN OAMENI SI CINE PROFITA DE EA,DAR NU SCOATETI UN CUVANT DESPRE PROFITORII ORDINARI DIN MASS MEDIA PENALILOR,CARE AU INTERESE IN A MANIPULA PROFITAND ABJECT DE SPAIMA OAMENILOR! IAR DVS LE CONTINUATI MIZERIILE? Nu mai aveti alte subiecte?Eu zic sa va rebranduiti ,nu sunteti mai buni ca ei daca le faceti jocul!Asa ceva nu credeam ca pot vedea,nu mai conteaza ca ciuma rosie blocheaza din nou tara,avem de exploatat fricile bizonului electoral ,nu?