Mihai Valeriu, comisar-șef și subsecretar de stat în ministerul de Interne, a fost un pilon important al lui Liviu Dragnea în această instituție. Acesta se afla într-o relația apropiată cu Adrian Mlădinoiu, secretar de stat în Secretariatul General al Guvernului.
Conform unor surse care au văzut raportul desecretizat ajuns la DIICOT, citate de Hotnews.ro, Mihai Valeriu a fost omul cheie care a transmis informații în timp real către Carmen Dan, aflată în sediul Ministerului de Interne.
Acesta se deplasa pe un scuter între Piața Victoriei și Ministerul de Interne pentru a transmite informații. De asemenea, Valeriu a ținut legătura și cu grupurile de huligani aduse în Piața Victoriei pentru „a ataca sediul guvernului” și a compromite manifestația pașnică.
DIICOT a dat joi un comunicat oficial în care precizează că informațiile legate de Mihai Valeriu nu au ca sursă această instituție sau raportul desecretizat, dar nu neagă informațiile apărute în spațiul public.
„Urmare a informațiilor apărute în spațiul public, Biroul de Informare și Relații Publice aduce la cunoștință următoarele: înscrisul intitulat ‘Informarea privind manifestația de protest desfășurată în municipiul București, în data de 10.08.2018′, declasificat de către M.A.I. la data de 14.11.2019, nu cuprinde date referitoare la implicarea unor persoane fără atribuții în activitatea de gestionare a intervenției jandarmeriei în timpul protestelor, ci evaluări contextuale cu privire la modul de desfășurare a evenimentelor și cu privire la capacitatea de reacție a forțelor de ordine. Afirmațiile în sensul că ‘potrivit unor surse din DIICOT, Mihai Valeriu ar fi ținut permanent legătura cu Liviu Dragnea și liderii huliganilor’ nu au un fundament real”, se arată în comunicatul DIICOT.
Mihai Valeriu și Adrian Mlădinoiu au fost oameni buni la toate pentru Liviu Dragnea, de la bodyguarzi la șoferi și agenți de informații. Prin cei doi, Dragnea controla informativ întregul guvern, opoziție, dar și propriul partid.
Mihai Valeriu și Adrian Mlădinoiu s-au cunoscut în “Acvila”, o unitatea specială a Ministerului de Interne.
Această unitate specială de intervenție, înființată în 2003, a fost reorganizată în anul 2015 de către Gabriel Oprea, ministru de Interne la acea vreme. Acesta o trece în subordinea DGIPI, serviciul de informații a Ministerului de Interne.
Liviu Dragnea conduce acest minister pentru o scurtă perioadă în anul 2009, atunci când PSD a fost adus la guvernare de PDL, partidul lui Traian Băsescu. Dragnea e schimbat rapid, dar rămâne cu convingerea că Ministerul de Interne este o instituție strategică în ce privește controlul politic.
Mihai Valeriu și Adrian Mlădinoiu erau cei doi oameni de încredere prin care Liviu Dragnea controla Guvernul României, Ministerul de Interne, partidul și România. Carmen Dan era interfața politică, o altă asociată de mare încredere a lui Liviu Dragnea.
„Am fost prezentă ieri la MAI. Mi-am întrerupt concediul, dar asta nu înseamnă că am intervenit în misiunea operativă de aseară. Invit public să iasă orice angajat al MAI de la orice nivel care a primit vreun ordin direct de intervenție operativă de la ministrul Carmen Dan. Ce s-a întâmplat aseară a fost grav, dar nimeni nu poate acuza jandarmii”, a declarat Carmen Dan în data de 11 august.
Nu avea nevoie să dea ordine directe pentru că îl folosea pe Mihai Valeriu pentru a afla ce se întâmplă în Piața Victoriei și pentru a comunica cu Liviu Dragnea, aflat la Scroviștea “la o petrecere”.
Conform raportului desecretizat ieri, Carmen Dan a mințit în data de 11 august. Ea a intrat în sediul Ministerului de Interne în data de 10 august la ora 12.00 și a coordonat activități legate de manifestația din Piața Victoriei.
Mihai Valeriu a reacționat joi, printr-un comunicat în care nu neagă acuzațiile, dar se simte jignit de faptul că activitatea sa profesională a fost redusă la rangul de “șofer al lui Dragnea”.
„În cadrul știrilor prezentate recent despre evenimentele din 10 august 2018, au fost făcute și referiri la adresa mea, care mi-au afectat considerabil demnitatea personală, dar mai ales pe cea profesională. În virtutea acestor aspecte, doresc să aduc câteva clarificări pe care le consider esențiale pentru mine și imaginea mea publică, dar și pentru informarea corectă a opiniei publice. Vă pot spune că este foarte dificil să văd cum sunt redus la statutul de ‘șofer al cuiva’ (cu tot respectul pentru această meserie), după 24 ani de muncă și pregătire profesională continuă, timp în care am ocupat cu precădere funcții operative și, în ultimul timp, de comandă. Mi-aș fi dorit că în acest context, să regăsesc, în contrabalanţa informațiilor prezentate, mai mult profesionalism și curiozitatea jurnalistică de a verifica cine este ‘acel șofer’, care a fost numit în funcția de subsecretar de stat și responsabilizat cu ordinea și siguranță publică națională”.
Mihai Valeriu nu face nicio referire la implicarea sa în înăbușirea manifestației din 10 august și la legătura cu Liviu Dragnea. Nu neagă informațiile apărute în legătură cu rolul său din acea seară.
Ce mai stăm de vorbă…. Execuția…. In direct la ora de maximă audiență… Sa fie învățătură pentru toți…
Acest individ trebuie SA FIE CERCETAT si, DACA (!) este VINOVAT, sa fie CONDAMNAT-cu-ASPRIME !
E timpul ca banditul bolșevic Dracnea sa-și ia tot haremul alături .
Sa ne spuna cine erau si „huliganii”.