Antrenorul Edi Iordănescu va fi, foarte probabil, noul selecționer al naționalei de fotbal a României, după ce s-a înțeles la negocieri cu Răzvan Burleanu, președintele FRF, anunță Fanatik.ro. La soluția Iordănescu junior s-a ajuns după ce Laszlo Bölöni, antrenorul contactat inițial de federație, a refuzat să se mai întâlnească direct cu președintele Burleanu.
Cel mai probabil, Edi Iordănescu va fi prezentat la FRF săptămâna viitoare. În acest moment, conducerea federației se află în complexul de lux de la Cheile Grădiștei, unde îi duce anual pe membrii votanți din fotbalul mic (reprezentanții cluburilor din ligile inferioare), pentru o sindrofie „din partea casei”.
Revenirea lui Burleanu în București e programată pentru sâmbătă, iar validarea lui Edi Iordănescu în postul de selecționer se va petrece luni sau marți, în Comitetul Executiv al FRF.
Ultimul antrenor al naționalei, Mirel Rădoi, a demisionat astă-toamnă, după ce a ratat încă o calificare (la Mondialele din acest an).
Pentru a-l convinge pe Edi Iordănescu – după ce naționala fusese refuzată, pe rând, de Dan Petrescu, Gică Hagi și Loți Bölöni –, Burleanu i-a promis acestuia că FRF nu-i va stabili obiectiv în următoarea campanie, din Liga Națiunilor.
În perioada următoare, România are câteva amicale. Pe 25 martie, pe stadionul „Steaua”, va fi un meci cu Grecia. Pe 29 martie – alt amical, în deplasare, cu Israel.
În iunie încep meciurile din Liga Națiunilor, unde suntem în grupă cu Muntenegru, Bosnia și Finlanda.
Edi Iordănescu a antrenat ultima oară la FCSB, unde a demisionat astă-toamnă, după 12 etape din acest sezon. Anterior, el a câștigat campionatul cu CFR Cluj.
Edward Iordănescu are 43 de ani, vârsta pe care o avea și tatăl său în 1993, când a fost numit prima dată selecționer al României. Atunci, Anghel Iordănescu a calificat România la World Cup 1994, unde „tricolorii” au obținut cea mai mare performanță din istorie, locul 5 la Mondiale, după victorii fabuloase (3-1 cu Columbia, 1-0 cu SUA și mai ales 3-2 cu Argentina).