vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLumeaO handbalistă din Iran a dezertat în Spania, după ce o româncă...

O handbalistă din Iran a dezertat în Spania, după ce o româncă i-a dat jos vălul de pe cap, fără intenție, la Campionatul Mondial

-

La scurt timp după meciul România – Iran 39-11, primul disputat de cele două echipe la Campionatul Mondial de handbal feminin din Spania, sportiva asiatică Shaghayegh Bapiri a fugit din delegația Iranului, decizând să rămână în țara iberică. 

Participantă în premieră la Campionatul Mondial de handbal, naționala feminină a Iranului a încheiat pe locul 31 (din 32). Ea a pierdut toate cele 6 meciuri disputate, dar ceea ce a atras atenția a fost echipamentul de joc al echipei iraniene.

Jucătoarele au fost obligate de regimul teocrat de la Teheran să fie înveșmântate din cap până-n picioare, să nu li se vadă decât fața, și aceea foarte puțin.

Una dintre jucătoare, Shaghayegh Bapiri (30 de ani), a decis să fugă din delegația Iranului înainte de revenirea la Teheran. Inițial, ea a fost dată dispărută. După câteva zile, a anunțat că a plecat din delegație pentru că nu dorește să se mai întoarcă în țara sa.

- Advertisement -

„O adversară, fără să vrea, mi-a tras vălul de pe cap. Nici nu vă puteţi imagina cum s-a purtat cu mine, apoi, supervizorul echipei…”

Shaghayegh Bapiri a acordat un interviu pentru „Voice of America” („Vocea Americii”), referindu-se la abuzurile la care sunt supuse femeile în Iran, dar și la tratamentul primit de sportive.

Ea și-a justificat opțiunea de a se stabili în Spania, o țară care-i va putea oferi libertatea de a studia și de a evolua pe plan sportiv.

Shaghayegh Bapiri a făcut o mențiune și despre un mic incident din meciul cu naționala României, când o adversară i-a dat jos, neintenționat, hijabul de pe cap și i s-a văzut părul. Momentul i-ar fi adus critici aspre de la oficiali din delegația Iranului.

- Advertisement -

„Eu am refuzat să mă întorc în Iran, pentru că acolo se întâmplă nişte lucruri atât de rele, încât nu pot să le accept. (…) Uitaţi, să vă povestesc ceva despre primul nostru meci la Mondiale, cu România. O adversară, fără să vrea, în timpul jocului, mi-a tras vălul de pe cap. Nici nu vă puteţi imagina cum s-a purtat cu mine, apoi, supervizorul echipei… Dar, una peste alta, nu mai pot să accept să fiu tratată în felul acesta. De aceea am şi rămas în Spania”, a povestit Shaghayegh Bapiri pentru „Voice of America”, preluată de Amir Kiarash, jurnalist român de origine iraniană care lucrează la Adevarul.ro.

Trădare! Shaghayegh Bapiri cu steagul american pe cap

„Judecătorul i-a spus unei femei: «Doamnă, în Iran, soţul are dreptul să vă bată o dată pe an»”

Sportiva a continuat seria dezvăluirilor și a anunțat că Federația Iraniană de Handbal le-a cerut jucătoarelor câte o garanție de 45.000 de euro, pentru a se asigura că vor reveni în Iran după Campionatul Mondial din Spania.

”Sunt atât de multe restricţii pentru femeile din Iran… Nici nu ştiu cum să vă explic. Vă spun atât: dacă federaţia nu ne lua garanţii bancare, înainte să fim trimise în Spania, de 45.000 de euro de om, vă spun că nimeni din această echipă nu s-ar fi întors în Iran! Suferim enorm în Iran. Există o diferenţă uriaşă între bărbaţi şi femei, în societatea iraniană”, a transmis Shaghayegh Bapiri.

Ea a făcut referire și la abuzurile la care sunt supuse femeile din Iran.

”Vă dau un singur exemplu, care nici n-are legătură cu sportul. O vecină de-a mea, în Iran, era bătută, periodic, de soţul ei. Când a făcut, în sfârşit, plângere împotriva lui, judecătorul i-a spus: «Doamnă, în Iran, soţul are dreptul să vă bată o dată pe an». După replica asta, femeia a renunţat la divorţ, la a-şi lua avocat, la tot. Atât de şocată a fost”, a dezvăluit Shaghayegh Bapiri în interviul acordat ”Voice of America”.

Chiar și la antrenamentul pe nisip, Shaghayegh Bapiri trebuia să fie înțolită din cap până-n picioare…

Naționala de handbal feminin a Iranului la Campionatul Mondial 2021

  • 11-39 cu România
  • 9-41 cu Norvegia
  • 25-31 cu Kazahstan
  • 32-37 cu Uzbekistan
  • 8-41 cu Angola
  • 17-32 cu Camerun.
Shaghayegh Bapiri fără constrângeri vestimentare

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Uriașul aparat mobilizat s-o salveze pe Șoșoacă: RTV, Sputnik, Codrin, Ciuvică, Gușă, Roșca Stănescu, Flavia Groșan, Luju, Stiripesurse, Ortodoxinfo, postacii rușilor și ai AUR

* „Deși eram în România, m-am simțit ca-n Siria. Soțul senatoarei i-a spus traducătoarei: «Vă arunc pe fereastră!»” Noi detalii despre scandalul Șoșoacă – Rai Uno

Comisia Europeană urmărește „cu atenție și îngrijorare” deriva statului de drept din România, în regimul Iohannis-PSD

* „Asasinii lui Dragnea” se întorc: Florin Roman acuză forțe oculte în spatele „campaniei” care a dus la demascarea sa. Ce spune Tolontan

* Educatoarele prinse că furau de la gura copiilor de creșă își umpluseră casele, podurile și pivnițele cu dulciuri, carne, zahăr, ulei, chiar și praf de copt și castraveți murați

* Marele tun: Firea preia la Ministerul Familiei toate casele de cultură și bazele sportive studențești! Ministerul s-a înființat după ce Firea a semnat un protocol cu Dan Voiculescu

S-a lansat „Forța Dreptei”, noul partid al lui Ludovic Orban. Sloganul este cel liberal: „Prin noi înșine”

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (28). Pe culmile disperării (VIDEO)

* VIDEO. Bănel Nicoliță, la ora adevărului după fuga în America: „A fost cel mai grav lucru din viața mea. Nu mi-am revenit nici acum!”

* Nord-coreenilor li s-a interzis să râdă timp de 11 zile. Miliția îi caută pe cei care nu sunt suficient de triști. Se comemorează 10 ani de la moartea lui Kim Jong Il, tatăl lui Kim Jong Un

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -