joi, martie 28, 2024
AcasăJustiție"E o nebunie, ăsta nu mai e stat de drept! Vor să...

„E o nebunie, ăsta nu mai e stat de drept! Vor să conducă ţara prin ordonanţe. De ce magistrații se lasă călcați așa în picioare?”

-

Fostul preşedinte al CCR, Augustin Zegrean, este şi el oripilat, după ce Guvernul Dăncilă a lovit din nou justiţia şi Europa cu o ordonanţă care modifică legile justiţiei abia modificate. Zegrean a fost tranşant.

„Este o nebunie, pentru că legile nici nu sunt încă știute de magistrați, nici nu au apucat să le citească după ce au fost modificate și se modifică din nou. Una dintre prevederi este că Secția pentru anchetarea magistraților nu va mai fi în subordinea procurorului general – păi cui să fie subordonantă, adică să avem două procuraturi sau să fie subordonată direct ministrului Justiției, că știe el ce să facă cu ea? Păi să dea o Ordonanță prin care să subordoneze total parchetele și prin asta să închidă povestea”, a declarat Augustin Zegrean.

În ceea ce privește faptul că delegarea pe aceste funcții de conducere nu poate depăși 45 de zile, Zegrean a spus că prevederea pare a fi cu dedicație pentru șefia DNA, astfel încât „să fie scos de acolo procurorul șef interimar și forțată mâna președintelui” pentru numirea Adinei Florea, propusă de mai multe ori de ministrul Justiției.

- Advertisement -

„Chiar ne cred proști pe toți, am obosit. Dar sigur, această lovitură nu este finală, că mai vin mâine cu alta. Eu nu înțeleg însă de ce magistrații se lasă călcați așa în picioare, pentru că este un amestec nepermis și fără precedent al Guvernului în justiție”, a adăugat Augustin Zegrean.

„Așa vor, să conducă țara prin Ordonanțe de Urgență pentru că ordonanțele sunt mai greu de desființat, produc efecte imediat, nu discută nimeni. Ăsta nu este stat de drept, este altceva ce a ajuns acum. De ani de zile ne critică toți pentru că țara este condusă prin ordonanțe – Comisia Europeană, Comisia de la Veneția, toți critică România, dar nu ne interesează”, a conchis fostul preşedinte al CCR, într-un interviu pentru Hotnews.

CITIŢI ŞI:

Dăncilă, ce ţepară! A ascuns Europei şi presei ordonanţa lui Tudorel, adoptată azi. Prima reacţie a lui Timmermans, cel care i-a cerut să nu mai umble la ordonanţe

„Secția lui Tudorel” e mafie curată: a încercat să preia „dosarul Tel Drum” ca să-l scape pe Dragnea de DNA! Au fost trei tentative în ultima lună

 

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -