Diaspora votează Extrema sau Democrația, în funcție de cartierul în care locuiește.
”Diaspora a trădat! Diaspora românească votează împotriva României. Diaspora să nu voteze!” – cam acestea au fost ultimele luări de poziție în ultimul an fierbinte, aproape doi chiar, de la la convulsiile electorale.
De parcă Diaspora este o altă Europă sau o altă Românie. Nu, Diaspora ia locul, forma, mirosul, comportamentul locației, cartierului în care trăiește. Se adaptează vecinului, jobului, navetei de pe tramvai, Uber-ului cu care se deplasează.
De aceea, în ultimii 10–15 ani, avem o Diasporă europeană care se înscrie exact curentelor europene și votează nu în funcție de Grindeanu, Ciucă, Ciolacu, Nicușor. Ea votează în funcție de Starmer, Macron, Le Pen, Salvini, Sanchez. Când a părăsit România, ca electronul de valență de pe ultimul strat, diasporezul s-a dus și a devenit AfD-ist sau CDU-ist. Dar cu proiecție românească.
Așadar, avem o Diasporă veche, de vreo 20 de ani. Cea care a plecat în zorii europenizării României. A plecat de la zero, a plecat ca specialist – sudor bun, electrician bun, medic bun, inginer bun. A plecat pentru a avea un rost. A plecat în statele comunitare, prin agenții de muncă. A pornit treaptă cu treaptă. A strâns bani. A înțeles greutățile, a strâns din dinți, a apreciat țara gazdă, și-a adus familia în timp. A beneficiat de calitatea vieții. A părăsit chiria de la marginea taberei de muncă, din mahalaua Londrei. Azi are probabil un apartament, rate, cetățenie, știe bine limba. E șef de echipă de zidari. Poate are o pizzerie. Are copiii studenți la Bologna, la Roma. Este un cetățean model, iubit de vecini. Are prieteni și italieni sau spanioli, și români. Vine în țară, dar din ce în ce mai rar. I-au murit părinții în ultimii ani, din păcate. Nu știe dacă se va retrage vreodată în România. Nu elimină posibilitatea, dar nu mai e legat de satul lui, de orășel. Probabil dacă localitatea lui va avea apă, asfalt, internet bun, un trafic decent, aer curat, el se va retrage pe la 65–70 de ani. Pentru o calitate a vieții ca în Castellon sau Santander. Sau Leeds, etc. Își face vacanțele în august în Maldive, în Punta Cana. Vrea să cunoască lumea. Se răsfață după un an de tras.
Locuiește în cartierele decente ale Londrei, are abonamente la internet, presă, gunoi, utilități. Este căutat pentru că este un meseriaș bun. Sau un proiectant bun sau arhitect sau are cea mai serioasă firmă de construcții, de interioare. Este Diaspora liniștită, care nu iese în evidență. Nu deranjează, s-a adaptat perfect acolo, în Coslada, Frankfurt sau Copenhaga, în Brighton sau Amsterdam, la civilizația țării.
Din reflex, și când vine în țară, se uită la iarba netunsă de pe marginea drumurilor, strânge gunoiul selectiv, chiar și când e aruncat pe marginea șoselei. Este acea Diasporă din care provin copiii talentați în sport, în tenis, în muzică, în diferite domenii și pe care chiar dacă-i vezi reprezentând Spania, Italia, Suedia, se numesc Ionescu, Popescu, Georgescu. Această Diasporă votează precum clasa mijlocie a statului în care trăiesc. Partide tradițjonale, mai de stânga, mai de dreapta, mai progresiste, mai centriste. Dar nu extremism. Când votează pentru România, la fel este și votul lor, către partide moderate ca discurs, centriste, democratice. Nu votează extremism.
Avem și o Diasporă relativă. Ordinary. Cei care au plecat în ultimii ani sau din prima etapă, dar care nu s-au adaptat. Au consumat mai mult, nu au strâns din dinți. Nu au vrut să evolueze, să-și depășească acea condiție de veșnic imigranți. Au rămas ”nealterați”, năuci în puritatea lor. Au plecat să câștige rapid, să epateze acasă, la Ianca sau Broștenii din Vale, la Borșa sau Motru. Nu au calificare și nici nu s-au străduit să progreseze. Au fost zilieri pe la diferite echipe, cară încarcă la bandă, la ambalaje, la moși, la babe, spală, mătură. Locuiesc la periferii, acolo în zonele insalubre ale Romei, Londrei, Madridului, Bruxelles-ului.
I-am văzut pe mulți. Beau bere din pahare de bere, unii dorm pe plăpumi prin zona gărilor. Pândesc restaurantele să adune resturi de mâncare, după ce se ridică mesenii. Ele – dânsele – practică diverse meserii, nu toate onorabile. Nu-i suportă pe localnici. Îi urăsc efectiv pe belgieni, pe olandezi, pe italieni. Se simt umiliți de aceștia, pentru că le fac muncile de jos, de spălat străzi, bude, săpat șanturi, rânit la ferme, la oi. Nu contează că nimeni nu-i obligă, totul e pe înțelegere, banul e bun.
Locuiesc câte 5–10 într-o casă de închiriat sau în blocuri murdare de la marginea Birmingham-ului, unde infracționalitatea e mare. Stau cu indieni, pakistanezi, sirieni. Droguri, violență. Chefurile sunt cu manele la maxim, bătăi de regulă. Destui români de acolo sunt în tandem idologic cu această zonă. Radicală, extremistă, frustrată, huliganică. Sunt scandalgii, nervoși. Uitati-vă doar la miile și zecile de mii de înjurături de pe Facebook care curg dinspre periferiile Parisului, Romei, Madridului către românii decenți! Cu un vocabular dureros de limitat, cu o limbă română precară.
Ei sunt captivi între două lumi. Nici acolo și nici aici. Chiar dacă vin cu Seria 5 în august, nu mai sunt aplaudați. Nici măcar la cârciuma satului, unde Jorge – Horhe – scoate teancul de euroi, nu o mai dă pe spate nici pe Matilda, care umblă cu un șmecher de la oraș ce ține un club.
Această Diasporă trăiește o tragedie a negăsirii. A neidentitații. Se lipește de un steag tricolor a cărui istorie n-o cunoaște și de un farseor care-l minte că va fi bine. De aceea, votează precum trăiește: radical. Nu mai are timp și nici nervi pentru lucruri așezate. Vine în august în România să-și mai pună niște termopane la casa începută acum 7 ani. Se duce trei zile la mare, la Eforie Nord, să joace o sârbă pe plajă, cu paharul de bere în mână, și își face timp să ajungă la un târg agricol ca să-l vadă pe un Guru care promite că-l va trezi în conștiință.
Din păcate, Diaspora românească este atât de duală! Și antagonică față de ea însăși. Un semn bun este că partea radicală scade în densitate. Anual, pleacă din ce în ce mai puțini români la ”căpătuială”. Au aflat că nu prea mai ”merge”. Și atunci, rămân aici și de voie, de nevoie, va trebui să facă și ei ceva.
Și tot din păcate, Diaspora primă, calificată, specializată, va pleca mereu. Pleacă nu doar pentru bani, ”pentru căpătuială”, pleacă pentru calitatea vieții. Mai ales așa ceva vor acești români înțelepți să le ofere copiilor.
