Se împlinesc 30 de ani de la căderea dictaturii comuniste. Suntem chemați să tragem o linie și să facem socoteli. Rezultatul de sub această linie istorică a asumării acestor trei decenii este unul negativ. România noastră este depopulată, dezbinată și sărăcită.
Copacul libertății, sădit în sângele copiilor și tinerilor uciși în Decembrie 1989, a crescut strâmb și este pipernicit din cauza trădării comise de elitele României post-decembriste.
Fructele acestui copac sunt otrăvite și descompun ființa națiunii noastre.
În această degenerare morală care a scris cele mai multe pagini ale istoriei noastre postdecembriste, observăm un paradox care ne dă fiori.
Printre cei mai toxici autori ai dezastrului în care se prăbușește națiunea română se află politicieni care în Decembrie 1989 se aflau abia la vârsta adolescenței. Pe atunci, erau foarte tineri și probabil mulți dintre ei au fost pe străzi scandând „Jos Ceaușescu!”. Astăzi, acești tineri ai Revoluției din Decembrie 1989 au vârste între 45-48 de ani, sunt la apogeul maturității și se află prin Parlament, în Guvern, prin administrația publică centrală și locală, ca primari, consilieri locali, înalți funcționari publici.
Cei mai mulți dintre ei, răspândiți prin mai toate partidele parlamentare post-decembriste, au învățat să fie vicleni, au ales să parvină și și-au clădit, prin impostură și corupție, bogăția financiară la care probabil visau în 1989.
Generația tinerilor care în Decembrie 1989 strigau „Jos Ceaușescu! Jos Comunismul!” este o generație care s-a trădat pe ea însăși. O generație dezbinată.
Pe de o parte, politicienii acestei generații se regăsesc printre trădătorii națiunii române. Sunt prea puține excepții de la această regulă pentru a salva onoarea.
Pe de altă parte, o mare parte a acestei generații, probabil ceea ce avea ea mai bun, a decis să părăsească țara și să-și afle recunoașterea profesională și prosperitatea printre străini, departe de țara pentru a cărei libertate a luptat în Decembrie 1989. Câțiva, prea puțini, au rămas în țară și încă luptă pentru idealul anticomunist al lui Decembrie 1989 prin mass-media, prin societatea civilă sau, firav, prin politică.
România hidoasă a anului de grație 2019 este creatura foștilor activiști PCR, ofițeri și turnători ai Securității comuniste. Totuși, la degenerarea națiunii noastre au participat și acei tineri care, deși în Decembrie 1989 strigau „Jos Comunismul!”, s-au lăsat corupți sufletește și, intrând în politică, au acceptat să fie ucenici ai unor foști slujitori și adulatori ai dictaturii comuniste, precum Ion Iliescu, Vadim Tudor, Adrian Năstase sau Traian Băsescu.
Tineri ai generației care a participat în Decembrie 1989 la izgonirea dictatorului Ceaușescu au slujit cu obediență și fără nicio tresărire de conștiință figuri toxice ale vieții politice postdecembriste.
Elena Udrea avea vârsta de 16 ani în Decembrie 1989. Se laudă cu aventurile ei din acel decembrie sângeros. Participarea la căderea dictaturii lui Ceaușescu nu a împiedicat-o, ca favorită a lui Traian Băsescu, să facă toate câte a făcut împotriva democrației și statului de drept.
Victor Ponta a participat la evenimentele din Decembrie 1989, când avea vreo 17 ani. Implicarea lui, pentru unii controversată, nu l-a împiedicat să se lase recrutat în PSD de către Adrain Năstase și să fie unul dintre cei mai toxici – pentru democrație și statul de drept – prim-miniștrii postdecembriști.
Lia Olguța Vasilescu, care avea 15 ani la „Revoluție”, a profitat din plin de libertatea oferită de jertfa celor care au murit în Decembrie 1989. În PRM, unde s-a înscris în 1991, și-a regăsit afinitățile pentru naționalismul anti-european, protejată fiind de Vadim Tudor. Când cariera politică a lui Vadim Tudor a intrat în cădere liberă, a trecut la PSD, unde a intrat treptat sub ocrotirea lui Victor Ponta. L-a părăsit (trădat?) fără ezitare și a devenit unul dintre membrii marcanți ai grupării mafiote de partid controlată de Liviu Dragnea. După condamnarea penală a acestuia, Olguța încearcă să o folosească pe Viorica Dăncilă, pe care, într-un final, ajutată fiind de soțul Claudiu Manda (avea 14 ani la „Revoluție”), o execută, oferind sprijin grupării Marcel Ciolacu – Paul Stănescu.
Exemplele sunt nenumărate. Foarte mulți dintre politicienii corupți care au participat intens la distrugerea României sunt oameni care în Decembrie 1989 erau adolescenți.
Ei sunt dovada că România post-decembristă este un eșec istoric. În Decembrie 1989 a fost izgonit dictatorul Nicolae Ceaușescu, însă demonul Comunismului nu a murit odată cu soții Ceaușescu. Dimpotrivă, acest demon s-a regenerat, și-a continuat influența nefastă asupra națiunii române și a reușit să corupă inclusiv sufletele celor care, adolescenți fiind, au fost martorii căderii lui Ceaușescu.
Ce a fost mai bun în generația adolescenților și tinerilor lui Decembrie 1989 a murit atunci. Sângele lor a hrănit libertatea noastră, însă noi, cei de astăzi, inclusiv cei care facem parte din această generație, nu am fost capabili să folosim libertatea pentru a clădi o Românie democratică, prosperă, europeană…
… însă sunt speranțe. Treptat, tinerii născuți și crescuți în democrația postdecembristă, chiar dacă este o democrație bolnavă și puțin funcțională, se ridică din anonimat, se implică în politică și dovedesc că au potențial să exorcizeze demonul comunist din adâncul societății românești.
O exorcizare care, probabil, va fi realizată în alte câteva decenii, dar care, spre deosebire de încercarea din Decembrie 1989, va avea ca final eliberarea definitivă a națiunii române de demonul comunist.
Perfect adevarat. Sunt sperante, dar, ca si in asa-zisul comunism, vorbim si acum de un viitor maret pe care il tot impingem undeva inainte…iar noi, cu totii, NE RESEMNAM sa traim in compromis si promiscuitate politica….
Articolul dvs are o viziune corecta dar parțială. La Revoluție au participat puțini, unii s au lăsat corupti de puterea nou instalată (iliescu si eșalonul 2 -3), alții au refuzat să sară în carul invingatorului. Au emigrat sau au fost emarginati si ridiculizati.
Dar adevarata problema era si este calitatea ” omului nou” maltratat mental de comunism.
Dacă în 89 acei puțini au făcut diferenta, azi la 30 de ani, puținii de ieri sant din ce in ce mai multi, deși boala „hominis sovieticus ” mai exista si se transmite – ca un cancer- din generatie in generatie.
Poate 2019- 2020 sa fie ora istorică în care să terminam ce am inceput acu 30 de ani