vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsCum vom mânca la restaurant de la 1 septembrie: meniuri de unică...

Cum vom mânca la restaurant de la 1 septembrie: meniuri de unică folosință; se intră pe o parte și se iese pe alta; fără consum la bar și fără solnițe plimbate de la o masă la alta

-

Personalul care deservește restaurantele, cât și clienții vor trebui să respecte, începând cu 1 septembrie – odată cu redeschiderea unităților de alimentația publică – o puzderie de reguli, pentru a preveni infectarea cu coronavirus.

Printre nenumăratele măsuri de protecție se numără interzicerea dansului și a consumului la bar, plimbarea solnițelor și a olivierelor de la o masă la alta, meniuri de unică folosință, circuite cu sens unic prin încăpere, maximum 6 persoane la o masă etc.

După discuții cu reprezentanții industriei de profil, Guvernul a luat, la sfârșitul lunii august, decizia de a redeschide restaurantele începând cu prima zi de toamnă.

Iată o parte dintre măsurile pe care angajații restaurantelor vor trebui să le ia pentru a se proteja pe ei și pe clienți:

  • triaj observațional al clienților la intrarea în încăpere. Accesul clienților cu semne vizibile de infecție respiratorie va fi interzis, conform Ordinului ministrului Sănătății și al ministrului Afacerilor Interne nr. 874/81/2020;
  • la intrarea în unitatea de alimentație publică, pe mese și la grupurile sanitare e obligatoriu să existe dispozitive cu produse biocide avizate/autorizate, necesare dezinfectării mâinilor clienților, precum și informarea acestora cu privire la modul de utilizare;
  • circuite cu sens unic, dacă este posibil, ce trebuie parcurse de clienți în unitățile de alimentație publică, astfel încât să se reducă la minimum contactele între clienți;
  • portul măștii de către clienți este obligatoriu în cazul deplasării în zonele comune ale unității de alimentație publică;
  • se interzice transferul meniurilor, al solnițelor, al olivierelor și al altor obiecte de pe o masă pe alta. Acestea vor fi dezinfectate după plecarea clienților de la o masă. Unde este posibil, se vor folosi meniuri de unică folosință;
  • se interzice consumul de produse stând în picioare, pentru a reduce circulația clienților în interiorul unității;
  • se interzice consumul de alimente/băuturi la bar și se limitează interactiunea persoanelor stând in picioare;
  • se interzic activitățile de divertisment (de exemplu dansul) în cadrul unității de alimentație publică;
  • la casa de marcat se vor instala panouri de protecție din plexiglas;
  • va fi încurajată plata cu cardul;
  • se asigură că normele de distanțare fizică sunt aplicate în mod eficace. Se va evita pe cât posibil interacțiunea fizică cu și între clienți;
  • maximum 6 clienți pot ocupa o masă. Excepţie de la această regulă fac membrii de familie;
  • mesele vor fi ocupate doar din doi în doi (una cu clienți, una liberă), în cazul unităților de alimentație publică de tipul restaurantelor și cafenelor din interiorul clădirilor, sau, după caz, se vor amplasa la minimum 2 metri;
  • în funcție de amplasarea meselor, se va stabili numărul maxim de locuri care pot fi ocupate în cadrul unității de alimentație publică. Acest număr va fi afișat într-un loc vizibil, la intrarea în unitatea de alimentație publică;
  • ocuparea locurilor se va face cu rezervare sau cu înscriere la sosire în registrul întocmit, astfel încât să se evite aglomerările la intrarea în unitate;
  • rezervările și înscriere în registru sunt menite să ajute la ancheta epidemiologică dacă apar cazuri de îmbolnăvire printre clienții localului. Excepţie fac clienţii unităţilor de alimentaţie publică ce deservesc unităţi de cazare;
  • la servirea mesei, personalul va purta mască și îşi va dezinfecta mâinile înainte de fiecare servire;
  • clienții vor fi informați asupra regulilor de igienă, dezinfectare și distanțare fizică, precum și a necesității limitării timpului de servire a mesei, acolo unde este cazul;
  • se va asigura curățarea și dezinfecția cu produse biocide avizate / autorizate, a tuturor spațiilor / suprafețelor unde au acces clienții, precum și a ustensilelor utilizate în timpul servirii mesei;
  • se asigură o protecție suplimentară a produselor alimentare din vitrinele deschise sau bufete situate în spațiile de servire și consum, limitând accesul clienților la produse și preparate;
  • utilizarea de semnalizări pentru a direcționa clienții pe benzi, dacă este posibil, pentru a facilita circulația, menținând în același timp distanța fizică între clienți de 1,5 m;
  • se va efectua dezinfecția meselor după fiecare client/grup, cu produse biocide avizate/autorizate, care necesită un timp minim de contact;
  • se recomandă aerisirea cât mai frecventă a incintelor, prin deschiderea ferestrelor și/sau ușilor, cu folosirea sistemelor de aer condiționat în caz de caniculă.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -