Continuă în ritm susținut restaurația vechiului sistem în Justiție: la doi ani de la începerea procesului, Tribunalul Arad a descoperit „nereguli” în dosarul parlamentarilor PSD prinși că organizaseră un sistem piramidal de șpăgi, scrie G4Media.ro! Termenul-limită până la care judecătorii pot, în camera preliminară, să sesizeze astfel de probleme în rechizitorii e de numai două luni. Acum, procurorilor DNA li se cere fie să remedieze problemele, fie să ia înapoi dosarul.
Povestea celor 4 parlamentari PSD Arad a făcut vâlvă mare în aprilie 2020, iar Ziaristii.com a scris pe larg despre subiect. PSD-iștii au fost prinși că organizaseră un sistem mafiot de șpăgi-taxe de protecție în Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. Cei patru luau mită ca să aranjeze numirile în funcția foarte importantă de controlor de trafic, dar și în posturi de conducere la DRDP Timișoara. La rândul lor, cei care-și cumpărau funcțiile percepeau taxă de protecție de la subalterni și fraudau concursurile de angajare pentru posturile mai mici.
DNA a dat astfel în vileag un sistem tipic fanariot, prin care toate dregătoriile se cumpărau în DRDP Timișoara, șpăgile curgând piramidal de la cei mai mici către cei mai mari, finalmente acestea colectându-se în conturile PSD. Dosarul merge până sus de tot în ierarhia de atunci a PSD.
Taxa de protecție pe care o plăteau controlorii de trafic era între 100 și 500 de euro lunar, în timp ce un concurs aranjat de PSD-iști costa și 10.000 de euro de persoană! Banii erau plătiți direct la casieria PSD Arad!
Cei patru parlamentari PSD care făceau să meargă această mașinărie mafiotă erau Dorel Căprar, Narcis Chisăliță, Luminița Jivan și Florin Tripa.
Acum, după aproape doi ani de cameră preliminară (care a început în aprilie 2020), Tribunalul spune că sunt probleme în rechizitoriu, care ar trebui refăcut! Camera preliminară este o etapă din proces unde trebuie verificate documentele, ca totul să fie în regulă, iar legea spune că judecătorii au obligația să finalizeze procedura în maximum 60 de zile. Așadar, cel târziu în luna iunie 2020 trebuia ca instanța să spună dacă rechizitoriul e în regulă sau nu.
Acest lucru nu s-a întâmplat, magistrații au tărăgănat camera preliminară 21 de luni (!), adică de peste 10 ori termenul admis de lege, ca să spună acum că actele sunt în neregulă și totul trebuie luat de la capăt.
Decizia Tribunalului Arad poate fi atacată de DNA la Curtea de Apel.
Decizia prin care Tribunalul Arad anunță, după aproape doi ani de verificări, că rechizitoriul nu e în regulă
„Constată neregularitatea rechizitoriului nr. 35/P/2019 emis la data de 06.04.2020 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara privind descrierea faptelor pentru care inculpaţii de mai sus au fost trimişi în judecată şi, din oficiu faţă de inculpaţii Horgea Cristian, Munteanu Bogdan Andrei şi Dima Cristian (…)
Respinge cererile referitoare la nelegalitatea administrării probelor, excluderea probelor şi cele privind restituirea cauzei la parchet în vederea refacerii şi completării urmăririi penale (…)
Dispune comunicarea încheierii penale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Timişoara, în vederea remedierii neregularităţii actului de sesizare, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, procurorul urmând să remedieze neregularităţile actului de sesizare şi să comunice judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată, ori solicită restituirea cauzei”, este decizia instanței.“
Acest guvern PSD-PNL-UDMR a generat un puternic regres in sociietatea romaneasca.
Nimic nou. Important este cum înlăturăm acest guvern criminal.
Pentru acesti judecatori care nu respecta voit legea ce face SSIJ-ul? Inchide ochii? Dar Inspectia Judiciara? Ia o mica pauza dupa ce i-au dat afara pe judecatorii incomozi? Jeguri de oameni, asta sunt cei din cele 2 structuri. Nu-si fac treaba, in schimb inveteaza pacate acolo unde NU EXISTA.