Înainte de a deveni Putere, misiunea actualei Opoziţii nu e una deloc uşoară. PNL, USR şi PMP nu dispun de majoritate în Parlament, iar campania electorală pentru alegerile prezidenţiale le face viaţa şi mai grea.
Principala complicaţie pentru principalele trei partide în jurul cărora ar trebui să se formeze viitoarea majoritate parlamentară vine de acolo de unde ar trebui să apară forţa noii puteri: relaţia PNL-USR.
Ambele partide dispun de candidat propriu pentru Palatul Cotroceni – Klaus Iohannis, respectiv Dan Barna – şi din acest motiv se află în luptă deschisă, deşi ar trebui să asigure stabilitatea cerută de România anti-PSD.
Pe acest fond al competiţiei şi parteneriatului în paralel, încep să apară deja primele rateuri.
Degeaba vrei, dacă nu ai cu ce…
Astfel, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins introducerea pe ordinea de zi a plenului de luni a proiectelor privind alegerea primarilor în două tururi, iniţiativa legislativă „Fără penali în funcţii publice”, precum şi abrogarea recursului compensatoriu, solicitare formulată de către PNL.
Raluca Turcan, liderul deputaţilor PNL, a solicitat, luni, în şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor includerea pe ordinea de zi a proiectului pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin, a iniţiativei USR „Fără penali”, precum şi a iniţiativei legislative privind transpunerea în lege a rezultatului referendumului naţional pentru justiţie, convocat de Preşedintele României pe 26 mai 2019, în ziua alegerilor europarlamentare.
Pentru includerea proiectului „Fără Penali” pe ordinea de zi a plenului Camerei au votat PMP, USR, PNL şi minorităţile, în timp ce Pro România şi PSD s-au abţinut.
În ceea ce priveşte iniţiativa alegerii primarilor în două tururi, PNL, USR şi USR au votat pentru includerea pe ordinea de zi, iar Pro România şi PSD s-au abţinut. Minorităţile nu au votat propunerea PNL.
Iniţiativa „Fără penali”, cea a abrogării recursului compensatoriu şi proiectul de lege pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin fac parte din lista de condiţii impuse de USR pentru susţinerea Guvernului PNL la votul din Parlamentul României.
PSD-iştii uită de baroni şi fac pe… elveţienii
Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a declarat că PSD va rămâne într-o zonă neutră şi va fi precum Elveţia, întrebat, luni, la Parlament, cum vor proceda social-democraţii cu privire la aceste proiecte.
„În primul rând nu e atributul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, e atributul Comitetului liderilor. În schimb, am văzut şi eu ce proiecte de legi au devenit deodată foarte interesante în acest nou context de formare a guvernului şi am ţinut să specific colegilor din cele 5 partide care au creat această nouă coaliţie şi majoritate în Parlamentul României, că PSD rămâne în continuare consecvent şi noi suntem într-o zonă neutră, precum Elveţia în acest moment. Nu vrem să ne implicăm în negocierile dânşilor, aprobând anumite proiecte, unor sau altora. Aşa că noi rămânem în continuare, ne abţim şi dânşii să îşi continue negocierile pentru formarea noului Guvern”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni, la Parlament.
Liderul USR Dan Barna a afirmat, luni, că trecerea reformelor solicitate de partid înseamnă „testarea” majorităţii PNL, majoritate pe care acesta consideră că premierul desemnat Ludovic Orban şi Klaus Iohannis şi-au asumat-o. Barna a spus că dacă nu există majoritate USR nu va avea ce să voteze.
Orban negociază în pace, dar e pregătit şi de război
Ludovic Orban a declarat, luni, că va mai avea o rundă de discuţii şi negocieri cu partidele parlamentare. Liderul PNL a precizat că este optimist că în legătură cu votul de învestire a noului Guvern.
„Vom avea, începând de mâine (marţi – n.r.), a doua rundă de discuţii. Deja, am luat decizii, în PNL, pentru a facilita respectarea înţelegerilor pe care le-am avut cu partenerii noştri, şi de asemenea, de a introduce în programul de guvernare elemente care ne-au fost solicitate de parteneri. Privesc cu încredere şi cu optimism următoarele discuţii, şi sunt convins că vom reuşi să obţinem o majoritate care să permită învestirea cât mai rapidă a guvernului”, a afirmat Ludovic Orban, luni, la Parlament, citat de Mediafax.
Premierul desemnat a mai spus că este optimist cu privire la susţinerea noului Guvern în Parlament.
„Privesc cu încredere şi cu optimism următoarele discuţii şi sunt convins că vom reuşi să obţinem o majoritate care să permită învestirea cât mai rapidă a guvernului. În ce ne priveşte, vom depune lista guvernului şi programul de guvernare în termenul constituţional stabilit şi de asemenea vom propune un calendar cât mai rapid pentru învestirea guvernului”, a explicat Orban.
„Nu cereţi PNL ce nu poate oferi PNL!”
Ludovic Orban a avut negocieri miercuri şi joi cu UDMR, ALDE, Pro România şi PMP, iar vineri, cu USR, în vederea sprijinirii în Parlament a noului Executiv. El a ţinut să transmită un mesaj de avertisment acelor partide care au votat pentru căderea Guvernului Dăncilă, dar care ar putea să nu-l susţină la funcţia de prim-ministru.
”Orice formațiune politică nu votează învestirea Guvernului pe care îl voi prezenta Parlamentului, de fapt, menține PSD la putere și pe Viorica Dăncilă la Palatul Victoria și în loc să susțină un Guvern legitim, un Guvern competent, un Guvern, care vine cu măsuri fundamentale pentru România, nu face altceva decât să asigure perpetuarea total nelegitimă, la putere, a unui Guvern al PSD, eșuat, demis, care nu mai are niciun fel de legitimitate de a exercita puterea în România. Mă îndoiesc că partenerii noștri, care au contribuit la demiterea Guvernului Dăncilă, ar putea în vreun fel să mențină și să participe la decizia de perpetuare la putere a Guvernului Dăncilă”, a declarat Orban, întrebat ce se va întâmpla dacă USR nu votează guvernul.
Premierul desemnat a mai adăugat, tot referitor la solicitările USR, că liberalii își doresc adoptarea respectivelor proiecte legislative, subliniind că PNL a depus în Parlament propriile inițiative în acest sens.
”Și vă mai spun că nu poate să i se ceară Partidului Național Liberal ce nu poate da Partidul Național Liberal. Noi putem să susținem, noi Partidul Național Liberal cu parlamentarii noștri, proiecte legislative, pe care, de altfel, le susținem, dar nu poți să spui că nu învestești Guvernul PNL din cauza faptului că PSD sau altă formațiune politică nu votează un proiect de lege. Așa ceva n-am mai întâlnit, vă spun sincer, ca să ni se pună niște condiții care nu depind de noi și să se pretexteze într-o decizie ulterioară că neîndeplinirea acestei condiții poate să ducă la… În ultimă instanță, să fiu foarte sincer cu dumneavoastră, Partidul Național Liberal, eu, în calitate de președinte al Partidului Național Liberal și de premier desemnat, am arătat și arăt toată deschiderea spre dialog, prezint starea de fapt, toate argumentele pentru învestirea Guvernului , dar în mod evident, deciziile le iau formațiunile politice în organismele lor statutare”, a completat tranşant candidatul liberal pentru funcţia de prim-ministru.
Nici nu mai am putere sa vorbesc de mafiotii din udmr, pro, alde etc.
Insa am niste intrebari pentru USR:
– de ce a mai votat motiunea? Daca n-o vota, pica prost, daca a votat-o, dar nu se aliaza cu PNL, tot prost pica!
– de undeva trebuie inceput, chiar daca legile si Constitutia kgb-ista ne impiedica deocamdata sa scapam de mafioti! Cum poate USR sa permita sa ramana tot dancila&co sa organizeze si alegerile vitale de anul viitor (pe langa jaful pe care-l vor mai continua aproape un an)?? Cu primarii mafioti, preotii la comanda psd, presa vanduta, care ii vor aduce la urne pe votantii psd ca si pana acum, crede careva ca alegerile vor fi de data asta corecte?
De ce? Ce forta politica mesianica a intrat in viata noastra, sa ne zguduie licaririle de moralitate pe care le mai avem in asa fel incat sa venim la vot zburand si sa mai si votam in corpore acel partid? USR? Am crezut la inceput, dar vad ca se duce de rapa, gata, se cam sparge gogoasa!
– USR sa se alieze cu PNL, sa initieze legi in parlament pe care mafiotii evident ca le vor sabota, dar opozitia sa apara apoi peste tot si sa arate lumii cat de nenorociti sunt psd, udmr, pro, alde, pmp! Iar castigul va fi cu siguranta la alegerile urmatoare, la anul! Sa fie aratate lumii pe internet, in presa, peste tot: dezastrul lasat de dancila, dragnea si camarila, bugetul falsificat, imprumuturile uriase, sa se demonstreze lumii, pe degete, ca la clasa intai, in ce fel au distrus tara! USR are economisti, juristi si it-isti capabili sa faca tot felul de imagini, clipuri, scheme usoare sa inteleaga toata suflarea tarii cat au furat si care le-au fost tacticile! Si cu asa ceva ii eliminam pe mafioti, aratand lumii cum au actionat si ce au lasat in urma! Putin cate putin se cucereste reduta, nu dintr-un foc, cum vrea USR!
– daca nu se uneste opozitia, sa intre toata in mocrila, sa-si murdareasca sosetutele albe si pantofii lacuiti ca sa asaneze fosa lasata de mafioti, cum naiba mai scapam de mafioti?
– USR ce urmareste, sa aiba scor mare la anul? Cine o sa-i mai voteze, dupa jocurile lor de acum? Cand, in ce vise vor lua ei majoritatea parlamentara in doar un singur an, mai ales ca deja au inceput sa zornaie din ce in ce mai multe tinichele de coada si sa semene si ei cu ceilalti (imagine politica mai importanta ca tara, calcule politice meschine, masti cazute…)???
– daca USR nu se aliaza cu PNL, crede USR ca PNL, care are primari, are si mafioti bagati peste tot, are cam tot sistemul putred si marsav pe care il are si psd (ca doar au fost camarazi de jaf national atatia ani!), il va sprijini in elaborarea legilor dupa alegerile de anul viitor, cand e musai sa faca aliante in parlament?
Raspund tot eu:
Nu mai bine dam noi cu voi toti de pamant si ne luam deciziile in mana, fara sa mai hotarati in numele nostru toate nemerniciile din lume?
Nu mai bine initiem noi referendum pentru democratia directa, prin vot pe internet?
Ba da! Asta va fi singura sansa sa starpim mafiotii, sa eliminam intermediarii (clasa politica putreda), sa scapam si de infiltratii care se cred Mesia si sa ne luam singuri destinele in maini!
Tara e in dezastru si ei fac toate combinatiile mafiote prin spatele nostru, de unde mama naibii au rasarit din nou udmr, petrov, ponta si toti distrugatorii astia la masa negocierilor, cand ei trebuiau sa fie acum la inchisoare??
Daca nu schimbam fundamental organizarea tarii, se va repeta la nesfarsit ce fac hotii astia pe acolo!
USR sa faca bine si sa se alieze cu PNL, ca de-aia i-am ales, sa curete tara de hoti! Ori, asta nu se face decat murdarindu-te, alergandu-i si hartuindu-i pe aia, luptand pe toate fronturile, lasand chiar si cadavre de nevinovati pe campul de lupta!
Nicusor Dan a creat USR cu scopul de a starpi psd si coruptia! A inceput lupta (motiunea), ce vor astia din USR-ul actual, sa castige de pe margine? Cum? Si cand? La anul, prin legitimitatea data de vot, dar cand nu vor mai avea voturi nici sa intre in parlament, pentru ca ce fac ei acum sunt pur si simplu calcule cinice politice doar pentru imaginea lor, nu pentru binele poporului?! Daca nu intra acum la guvernare, sa-si ia adio de la vot masiv! Sa nu uite ca cei care i-au cocotat, adica generatia aia care manifesta de 2 ani si jumatate, sunt infricosator de putini la numar fata de psd-imea romana! Si tocmai pe astia ii dezamagesc!
Munții fără daci nu mai adoră soarele.
USR cel mai bine se înţelege cu PNL. Dar dacă ar intra în guvern, nu numai ALDE, UDMR, Ponta, PSD nu mai votează pe Orban, ci după atâtea atacuri la Barna, prin Paleologu și Băsescu, nici PMP.
„ALIANTA 2020” U.S.R.-PLUS este ATACATA, ISTERIC si MANIPULATOR, mai ales de catre cei PLATITI de catre DUSMANII-ROMÂNIEI, adica de catre… RUSIA-lui-PUTIN si de catre… P.S.D., pentru ca este… SPAIMA-REALA a „CIUMEI-ROȘII” !!!
U.S.R. si PLUS MERG INAINTE si vor face (CA SI PANA ACUM !) ceea ce… hotarasc MEMBRII si SIMPATIZANTII lor ca trebuie facut !
U.S.R. si PLUS au… DE-DUS-PANA-LA-CAPAT (!) un… IMPERIOS-MANDAT (!) dat/TRASAT de catre membrii si votantii lor ACTUALI (!), pe termen… SCURT: ALUNGAREA „CIUMEI-ROȘII” de la Putere (Executiv/Guvern si Parlament – in sensul MINIMIZARII sau chiar DISPARITIEI reprezentarii P.S.D. in „Legislativ”), ceea ce va marca STARTUL… DEPESEDIZARII COMPLETE A ROMÂNIEI !!!!!
„ALIANTA 2020”, prin candidatii sai in alegerile din acest an si din cel urmator (cum ar fi DAN BARNA la PRESEDINTIA-TARII si VLAD VOICULESCU la PRIMARIA-GENERALA-a-CAPITALEI) va reusi sa dea un exemplu de(spre) ceea ce inseamna… SPIRITUL-de-INVINGATOR (!), iar nu cel deee… VESNIC-„LOOSER” (!!!), daaaaaaaaaaaaaa ?!!!!!
TOTI cei care se ISTERIZEAZA, de ceva timp, la adresa U.S.R.-PLUS, fac (probabil… NU-DEZINTERESAT !) jocul RUSILOR si al PESEDEULUI !!!
Niste… NIMICURI-NAIMITE !
Noroc ca NOI, simpatizantii si membrii U.S.R. si PLUS, ne vedem de treaba noastra si… MERGEM INAINTE !
Ce ne amuza cei (vai de capu’ lor…, saracii !) care CRAPA de CIUDA ca… NE URMAM PLANUL, NEABATUT si… CU-SUCCES !!!!!
Olé!
CRETINII carora le CRAPA FICATII ca noi ne vedem de treaba noastra stiu de ce o fac: NU o sa-si mai primeasca „STIPENDIILE”, de la P.S.D. si „Sputnik.md”, dupa ce vom DISTRUGE „CIUMA – ROȘIE” !!!!
Vedem caaa… „FLORICICA-DANSATOAREA” (!) comenteaza, SUB.l.. PSEUDONIM (Sic !), pe „online”, inclusiv laaa… „Ziaristii.com” !
Ne bucuram pentru ea, ca are „contract” nou (de data aceasta GROHAIE… „Unde-i domnu’ Barnaaaaaaaaaa ????????”
Saraca AMARATA…, mananca si ea o felie de pîine…, NU NE DERANJEAZA, suntem MILOSI din fire !!!!!
Atat va spun: sa va fie rusine pentru mizeriile pe care le scrieti!
MULTA SUPARARE printre NAIMITII RUSILOR si ai PESEDEULUI !
MILOSI cum santem…, le recomandam SAAA… NU MAI IA ATATEA PASTILE, caaa… NU (le) folosesc la nimic: „CIUMA-ROSIE” VA FI ERADICATA, prin forta U.S.R., PLUS, P.N.L. si P.M.P. !!!!!
Plin de „DISTRUSI” si „MAHNITI”, si pe „Internetu’ ” asta…
„DISTRUSII”, „NECAJITII” si „MAHNITII” de pe „Net” sunt… DE-AMBE-SEXE, fie ele siii… (DESTUL DE) INCERTE (Sic !) !
Ati sarit calul de tot, dle Parvu!
Cine e, domnule, platit? Nu va e rusine sa acuzati un om cinstit? Eu, care am inghetat la proteste de zeci de ori, care am votat USB – Nicusor Dan, apoi USR, sunt putinista? Daca eram de pe vremea cealalta, comunista, poate ca as fi ramas si eu cu creierul spalat, ca aproape toata tara, dar, dle Parvu, va adresati unei tinere care face parte din generatia asta care vrea schimbare cu adevarat, vrea integritate, moralitate, oameni cu adevarat noi la putere, iar dvs. deveniti ridicol cu aceasta acuzatie scrisa la nesfarsit!
Domnule, pentru ca si eu am fost particica din succesul si catararea astora din USR care nu vor acum sa scoata tara din dezastru, desi ne-au promis solemn ca asta fac daca ii alegem, pentru ca am semnat pentru referendumul lor, desi au boicotat marsav un alt referendum, pentru ca i-am girat cu incredere si i-am sustinut, am tot dreptul sa spun ce cred in momentul in care vad ca ies la iveala scheleti!
Si inlaturarea mizerabila a lui Nicusor Dan, si boicotarea unui drept sfant al democratiei, acela al puterii cetateanului prin vot, doar prin vot, acum si scoaterea la lumina a trecutului lui Barna, care numai „om nou” nu e (am fost socata sa vad ca a lucrat numai cu fonduri europene si sub ministere psdiste, nu mi-as fi imaginat sub nici o forma!), jocurile astea de „uite motiunea, dar nu nu-ti dau sustinerea”, toate astea ma fac sa ma revolt! Si am acest drept!
Da, opozitia trebuie sa se uneasca sa scapam de ciuma rosie, de ce n-o face acum, ca acum e punct de cotitura?
Vlad, la primaria capitalei? Baiatul acela frumusel, creat (parca) in laborator, mai bun ca Nicusor Dan? Looool
La ora actuala, nimeni, absolut nimeni nu-i ajunge nici la degetul mic al lui Nicusor Dan, ca profesionalism, onoare, caracter si corectitudine, este singurul om capabil sa redreseze capitala si s-o faca europeana!
Si nu credeti ca bucurestenii ar trebui sa-si aleaga primarul, asa cum nici ei nu le-au ales constantenilor un mafiot sadea, bolnav psihic pe deasupra, 14 ani, care le-a facut orasul praf si pulbere?? Inca nu pot sa inteleg cum a fost posibil asa ceva! Paisprezece ani!!!
SONDAJ-de-OPINIE:
Ar trebui să intre U.S.R. la guvernare acum, alături de P.N.L., în Guvernul – Orban ?
Nu (56%, 1.160 voturi)
Da (44%, 902 Votes)
Voturi în total: 2.062
(Situatia sondajului „Ziaristii.com”, la ora 24.00 a zilei de luni – 21 octombrie 2019)
Q.E.D.: MAJORITATEA cititorilor-FIDELI (!) ai „Ziaristii.com” RAMÂN sustinatori ai U.S.R.-PLUS si ai politicii conducerii Barna-Ciolos !!!!!!!!!!!!
NOI, sustinatorii si membrii „Aliantei 2020” U.S.R.-PLUS… STIM EXACT CE AVEM DE FACUT si vom CONTINUA LUPTA, pana la… ANEANTIZAREA „CIUMEI – ROȘII”, oricat ar crapa-fierea in AMARATII care slujesc (din… PROSTIE ori… CONTRA-COST !) aceasta BOALĂ-CUMPLITĂ-a-BIETEI-NOASTRE-ȚĂRI !
U.S.R. are OAMENI INTELIGENTI, in componenta sa, de la „baza” pana la „varf”, care… AU VOTAT (in… FORURILE-STATUTARe !), ABSOLUT DEMOCRATIC (!), o CONDUCERE-EXECUTIVA, un CANDIDAT la „prezidentiale” si MANDATUL ACESTORA, „FOAIA-LOR-de-PARCURS” (ca sa folosim ooo… expresie-consacrata !), ceea ce face… IMPOSIBILA orice SCHIMBARE-de-STRATEGIE, in afara unor NOI consultari cu membrii de partid !!!
Așadar…, U.S.R., fiind o formațiune politică SERIOASĂ și RESPONSABILĂ, bineinteles caaa… NU poate (NU caaa… ar vrea asa ceva, Doamne-fereste !) sa-si… DEA PESTE CAP PROGRAMUL (repetam: VOTAT DEMOCRATIC !), pentru că asta vor… „FLORICICA-DANSATOAREA” sau „MIȚA-BICICLISTA”, daaaaaaaaaaaaaaaaaa ?!!!!!
De fapt, pe noi, cei care sustinem „Alianta 2020” U.S.R.-PLUS si pe candidatii acesteia, ne si AMUZA (!), TERIBIL, OFTICA a fel de fel de… VESNIC/FUNCIARMENTE-NEimportanti, care se tot chinuie… SA SE BAGE-N SEAMA, desi stiu ca NU au cum sa influenteze lucruri stabilite, deja, in modul cel mai DEMOCRATIC posibil !
Care ziar este citit de oameni educati, in majoritate usr-isti!
Dar tara asta ii mai cuprinde si pe Marghioalele si Neculaii de la tara, care astia vor aduce grosul votului!
Daca USR nu intra acum la guvernare, sa stopeze nenorocirile psd-istilor si sa se ocupe de alegerile de la anul, sa nu fie fraudate, tatamare ii mai voteaza la parlamentare! Nici pragul electoral nu-l vor mai trece!
USR joaca acum cartea cea mare: ori va incepe sa faca istorie, sontac-sontac, ca altfel nu se poate, alaturi de PNL pentru ca alta solutie nu avem, ori se ingroapa politic daca isi pun mai presus de tara interesele lor de grup si imaginea. Ca de asta avem noi nevoie, de un USR virgin, nu de un partid care trebuie sa se mocirleasca pe toate fronturile cu psd ca sa-l invinga!
Iar le-a demonstrat Dan Barna, TUTUROR PROSTANACILOR, cum se face o politica CINSTITA: a obtinut un CONSENS in propria formatiune, U.S.R., in legatura cu votul de investitura al Guvernului – Orban si cu „FOAIA-de-PARCURS” a acestui Executiv NOU, stabilita… DE-COMUN-ACORD !
Acum…, este (în) SARCINA P.N.L. sa respecte acest ACORD !!!!!
ADEVARUL este cel demonstrat la… URNE, la alegerile din 26 mai: U.S.R. si PLUS sunt CELE MAI DINAMICE formatiuni politice, cu cea mai mare CRESTERE ELECTORALA, de la 9% in decembrie 2016 – U.S.R. si de la… ZERO acum un an, cand… NICI NU EXISTA !- partidul PLUS !!!
Pe cei din „Alianta 2020” U.S.R.-PLUS (membri si sustinatori)… NU-I INTERESEAZA ce gandesc pesedistii, penelistii sau alti membri sau sustinatori-convinsi ai altor partide, nici ce zic oamenii… LIMITATI-in-ORIZONTURILE-lor-DE-ASTEPTARE, care… NU pot pricepe/percepe
SPIRITUL VREMURILOR NOI !!!
Este… AMUZANT-spre-…CARAGHIOS (!) cum-si-cat se preocupa de soarta U.S.R.si PLUS cei carora… NU le cere ABSOLUT-NIMENI (!) din „Alianta 2020″… CHIAR-NIMIC (!): nici macar… votul !
(Pareri sau sfaturi:… NICI ATAT !)