Apar noi detalii din culisele întâlnirii de joi, dintre conducerea PNL și cea a PSD, în încercarea de a forma o nouă majoritate de guvernare, una „contra naturii”, între inamicii politici ai ultimilor ani.
S-a negociat în formatul „4 la 4”, astfel:
- PNL: Florin Cîțu (președinte), Dan Vîlceanu (secretar general), Rareș Bogdan, Gheorghe Flutur, Lucian Bode, Iulian Dumitrescu (prim-vicepreședinți);
- PSD: Marcel Ciolacu (președinte), Paul Stănescu (secretar general), Sorin Grindeanu (prim-vicepreședinte), Vasile Dâncu (președintele Consiliului Național).
Seduși de perspectiva de a forma o majoritate confortabilă alături de PSD, partid pe care l-au prezentat ca fiind nefrecventabil în ultimii ani, reprezentanții PNL și-au pus cenușă în cap. Ei au recunoscut că „au greșit” atunci când au rupt comunicarea cu tabăra PSD. De asemenea, au amintit – cu regret – că au apărut „tot felul de atacuri” de o parte și de cealaltă.
Propunerea ca prim-ministrul să fie dat prin rotație de cele două partide (un an și jumatăte fiecare) a fost lansată de PSD, pentru a debloca situația. Până în acel moment, nici PNL, nici PSD nu dădeau semne că ar ceda în această privință.
Tot PSD-iștii au propus ca rotația să înceapă cu un prim-ministru din tabăra lor, în primul an și jumătate, până în primăvara lui 2023, argumentând că are cel mai mare grup parlamentar. În contrapartidă, PNL ar urma să conducă Ministerul Finanțelor (titularul portofoliului devenind și vicepremier) și secretarul general al Guvernului. Apoi, din primăvara lui 2023 până la alegerile din decembrie, premierul ar proveni din PNL, iar vicepremierul (și ministru de Finanțe) – din PSD.
Florin Cîțu a fost de acord rotația premierilor, dar la fiecare doi ani – o bizarerie. Până la alegeri mai sunt 3 ani, nu 4.
S-a convenit și ca PSD să lucreaze la programul de guvernare și să-l prezinte apoi liberalilor.
După ce PSD a criticat programul de guvernare prezentat de PNL, liberalii au răbufnit: „Faceți-l voi!”.
Săptămâna viitoare vor avea loc din nou negocieri între PSD și PNL, discuții mai aplicate, pe funcții.
Florin Cîțu: „A fost o discuție bună, o primă discuție, în care s-au discutat în special proiecte, obiective și am încercat să găsim soluții la această criză politică. Vom merge înapoi în partid și vom prezenta primele concluzii”.
Zamfira Petraniciu Pai dupa ’89, mafia pcr-isto securista a facut tot ce a putut sa pastreze si sa perfectioneze reteaua mafiota creata in comunism. Aceasta retea a aparut ca pluripartidista doar pentru a parea atat poporului imbrobodit cat si vestului ca am schimbat sistemul si avem democratie. De fapt ei au perindat un iarmaroc politic sa dea presei de munca si maselor de cascat gura la talk show-uri, dar ei, mafiotii travestiti in politicieni si-au vazut de afacerile lor, nu de vreun bine pentru populatie pe care doar o amagesc cu mai multa marsavie chiar decat in comunism, prin armate mass media si trepadusi ! Suntem prostii lor!!! Partiduletele de tip USR sunt menite sa slujeasca mafia PSD. Fac masele sa se amageasca si se alege praful de ele, dar timpul trece si mafia prospera pe un munte de gunoaie si maculatura mediatica!!! Valea din aceasta tara, romani care mai aveti ceva in cap!!!!
Se reia programul de guvernare de 32 de ani, care a ridicat România pe cele mai înalte culmi de progres și civilizație : „Puneți mâna și furați !” 😂😂😂😂
Apropo, noroc cu fraie rul de Ghinea ca le-a făcut rost de bano de la Europa 😂😂😂
Si cum mai lătrau la el potăile bandiților bolșevici în haznale 😂😂😂
Dormiți liniștiți …