Sentințe definitive în dosarul retrocedării plajelor din Constanța și Mamaia:
- Radu Mazăre – 9 ani
- Nicușor Constantinescu – 5 ani
- Cristian Borcea – 5 ani
- Dragoș Săvulescu – 5 ani și 6 luni.
Toate pedepsele pronunțate de completul de 3 judecători de la Înalta Curte (Ionuţ Matei, Ioana Bogdan, Alina Ioana Ilie) sunt cu executare, spre deosebire de cele hotărâte de Curtea de Apel în primă instanță. Atunci, Mazăre luase 4 ani cu suspendare, Constantinescu – 3 ani cu suspendare, iar Borcea fusese achitat.
Există însă diferențe majore între cei patru, în privința executării pedepsei:
- Radu Mazăre – se bronzează liniștit în Madagascar (pe o plajă, probabil, retrocedată legal!), dar condamnarea îl va ține în permanentă stare de alertă, iar de granițele României nu se va putea apropia fără a fi arestat.
- Nicușor Constantinescu – se află deja după gratii, executând o altă pedeapsă.
- Cristian Borcea – se va întoarce în penitenciar, după 7 luni de la eliberarea condiționată după o altă condamnare, în alt dosar. Pelinel va suspina din nou după Borcea al ei.
- Dragoș Săvulescu – va ajunge pentru prima dată în penitenciar.
DNA a cerut o pedeapsă orientată spre maxim (15 ani) pentru Mazăre, dar și pedepse cu executare pentru Constantinescu, Borcea, Săvulescu și mai mulți funcționari.
În dosarul retrocedării plajelor, prejudiciul a fost calculat la 114 milioane de euro. În afara celor trei personaje menționate, în dosar mai sunt acuzați 10 funcționari din Primăria Constanța.
Aceste informații sunt obținute pe surse. Amănunte vor fi comunicate în curând, inclusiv în privința recuperării prejudiciului.
Domnule Cartianu,candva Melek Amet a spus la tv ca nu i se retrocedeaza un teren in judetul C-ta. A fost oare si pt acea speta aceste condamnari?! Daca da,socotiti dupa cati ani au fost pedepsiti vinovatii.