vineri, martie 29, 2024
AcasăNewsComisia Europeană, SUA și Canada interzic TikTok pe telefoanele angajaților. China ar...

Comisia Europeană, SUA și Canada interzic TikTok pe telefoanele angajaților. China ar folosi aplicația ca să-și spioneze utilizatorii

-

Americanii sunt siguri că regimul comunist din China folosește aplicația TikTok pentru a spiona utilizatorii acesteia. Casa Albă a dat ordin ca toți angajații agențiilor federale americane să elimine TikTok de pe toate dispozitivele pe care le au, relatează publicația franceză Le Figaro.

Directoarea Biroului de Management și Buget (OMB) a administrației Biden, Shalanda Young, a luat această măsură la doar câteva zile după ce Comisia Europeană le-a interzis tuturor angajaților săi să mai aibă TikTok pe dispozitivele folosite.
Guvernul canadian a anunțat de asemenea luni că, începând de astăzi, aplicația chinezească va fi interzisă pentru angajații săi.

India interzisese TikTok încă din 2020.

Motivul acestor decizii în lanț pare să fie concluzia la care s-a ajuns după ce platforma a fost controlată atent de specialiștii occidentali. Bănuiala că TikTok e folosită pentru a-i spiona pe utilizatorii din întreaga lume era mai veche, dar acum s-ar părea că s-a ajuns la niște elemente concrete.

- Advertisement -

TikTok este înfățișată publicului ca fiind o platformă de videoclipuri virale de scurt-metraj și aparține companiei chinezești ByteDance. În ultimii ani, aplicația a făcut furori printre copii și adolescenți, în rândurile cărora a devenit ultrapopulară. Conform celui mai recent raport We Are Social, despre evoluția digitală, care a fost publicat în ianuarie, TikTok are peste un miliard de utilizatori la nivel mondial, fiind pe locul 6 în topul rețelelor de socializare.

Anchetele relevă însă că lucrurile nu sunt chiar așa nevinovate cum par la prima vedere. Au apărut acuzații că Guvernul chinez accesează datele utilizatorilor – în număr covârșitor copii și adolescenți. Se obțin astfel metadate despre un număr uriaș de oameni – ce și cu cine vorbesc, unde merg, ce fac, ce obiceiuri au, ce gândesc și ce planuri au etc.

S-au făcut speculații că TikTok este folosit și ca armă, prezentând două tipuri de conținuturi. Unul pentru publicul chinez, care este orientat spre conținut util, instructiv și educativ, și un altul pentru publicul extern, care vizează imbecilizarea tinerilor, algoritmul favorizând filmulețele stupide, conținutul irelevant și temele fără nicio valoare.

- Advertisement -

În luna noiembrie a anului trecut, TikTok a recunoscut că angajații săi din China aveau acces la datele utilizatorilor din Europa. O lună mai târziu, compania recunoștea și că angajații săi s-au folosit de TikTok pentru a urmări jurnaliștii care aveau instalată aplicația.

Deocamdată, este negat orice control ori acces al Guvernului chinez la datele TikTok, dar acest lucru nu este crezut de nimeni.

CITIȚI ȘI:

* Cum a ajuns România, prin coruptul Severin, să facă propagandă rusească într-o comisie a OSCE. „Puterile autocrate reprezintă familia, religia, patria“, războiul e „pornit de Occident”, care e „în moarte clinică“

* Conectați la presa de la Budapesta, maghiarii din Ardeal au devenit comunitatea cea mai filorusă din România. Etnicii români au încredere în UE și Occident, maghiarii în Orban și FIDESZ

* A murit filosoful Mihai Șora, simbol al protestelor #Rezist. Avea 106 ani, 3 luni și 18 zile. „E frig fără tine, iubitule…”

De ce au dispărut știrile „de rău“ despre Putere: PSD și PNL au plătit „pentru propagandă și presă“ 90 de milioane de lei în 2022! Grosul banilor s-au dus la televiziuni

* VIDEO. Alberto Caraian, PSD-istul care a participat gol pușcă la ședința Consiliului Local, pleacă de la Primărie, dar rămâne la minister! Tot războindu-se cu Clotilde, el a pierdut bătălia cu propriul telefon

* VIDEO. Bătăușul Olaianos e prea bolnav pentru a lucra la TVR, dar e suficient de sănătos ca să comenteze la Prima Sport! Un concediu medical dubios, care trebuie verificat

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -