Acasă Justiție Cine ține cu dinții de Secția Specială și nu vrea să se...

Cine ține cu dinții de Secția Specială și nu vrea să se desființeze? Băsescu, Ciolacu și Dan Voiculescu!

Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, a prezentat în ședința de guvern de sâmbătă memorandumul prin care a cerut desființarea Secției Speciale de investigare a magistraților. Acesta a fost adoptat de guvern.

Această secție a fost înființată de PSD, iar prin intermediul ei, Liviu Dragnea voia să ajungă în toate dosarele importante, având o pârghie politică prin care putea pune presiune pe procurori. Secția este total nepopulară și nu are susținerea niciunei instituții europene de drept.

Câțiva lideri politici și judecători au reacționat la aflarea faptului că memorandumul pentru desființarea acestei instituții compromise va fi discutat în ședința de guvern.

Traian Băsescu, pe Facebook: ”Cătălin Predoiu este la un pas să pună din nou judecătorii sub controlul DNA şi al altora (Nu spun SRI pentru că nu ştiu dacă Helwig vrea ce a vrut Maior). Ne întoarcem în epoca «statului cu dosul» pe dosare. În loc să interpreteze corect recomandările GRECO şi ale Comisiei de la Veneţia, recomandări care se referă la o îmbunătăţire a premiselor de funcţionare a Secţiei Speciale, Cătălin Predoiu face ce ştie el mai bine: slugăreşte şi el puţin pe cei care vor să vadă din nou judecătorii puşi sub controlul DNA şi nu numai, pentru că aşa te mai poţi pricopsi cu o decoraţie de la ambasadele străine”.

Reacția lui Băsescu (care i-a pocit numele directorului SRI, scriind Helwig în loc de Hellvig) e greu de explicat, mai ales în contextul în care atât GRECO, cât și Raportul MCV al Comisiei Europene au arătat că Secția Specială e un pericol pentru sistemul de justiție.

Actualul ministrul al Justiției a condus acest minister și în mandatul de premier al lui Emil Boc, numit în această poziție chiar de Traian Băsescu, pe vremea când era președintele României.

Marcel Ciolacu, președintele PSD: „Este revoltătoare, în contextul actual, când zi de zi vedem ticăloşiile şi abuzurile din justiţie, chiar şi o discuţie despre desfiinţarea Secţiei Speciale. Cazul Ţăndărei vă spune ceva, domnule Orban? Dar Cazul Rompetrol? Dar Cazul Hidra, al mafiei fierului vechi?”

Ciolacu reacționează ca orice PSD-ist care vede în această secție o posibilitate ca partidul aflat la putere să pună presiune pe procurori.

Dana Gîrbovan, judecătoare: ”Prin desfiinţarea SIIJ se doreşte, din nou, controlul asupra justiţiei. Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) este singura structură de parchet complet în afara controlului politic. Acesta e motivul pentru care politicul doreşte cu ardoare desfiinţarea sa. Şefii PICCJ, ai DNA şi ai DIICOT, precum şi şefii de secţie ai acestora, unde se vor întoarce dosarele cu magistraţi dacă SIIJ va fi desfiinţată, sunt numiţi politic, de către Preşedintele României la propunerea Ministrului Justiţiei”.

Dana Gîrbovan este un magistrat care a susținut întotdeauna punctul de vedere al lui Dan Voiculescu și al Antenei 3. La umbra unui discurs ce vorbește despre independența magistraților, ea a sprijinit sinistra Comisie Iordache și a susținut controlul politic asupra sistemului de justiție.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Chirieac, sinistru de cinic: „Este clar că nici acei bătrâni nu au vrut să moară, nici Chițoiu nu a vrut să-i omoare”

A fost arestat de Ceaușescu, a murit – ca și Ceaușescu – în ziua de Crăciun! Destinul unui ziarist disident

* VIDEO. Catedrala Notre-Dame renaște din propria cenușă! Primii turiști o vor putea vizita în 2020

* Năstase s-a supărat ca măgarul pe sat. Acuză jurnaliștii de la Recorder că n-au dat tot interviul în „30 de ani de democrație”

* VIDEO. De ce ne omorâm de Crăciun pe șosele? 10 cauze care aduc moartea la volan. 27 de români, uciși în două zile

* Va mai rezista Putin la Kremlin? Rușii, tot mai nemulțumiți de felul cum conduce

* Timmermans, scrisoare de dragoste către Marea Britanie: „Te cunosc și te iubesc!”

loading...

8 COMENTARII

  1. Trei mizerii umane îşi dau cu părerea din interes personal ce nu contează pentru oamenii normali. Beţivul naţiei lui, Băsescu are fata cea mare sub urmărire penală, derbedeul Ciolacu este şeful organizaţiei infracţionale PSD iar „centurista” de Cluj Gîrbovan Dana a demonstrat cu vârf şi îndesat cum se poate politiza mârşav Justiţia românească, cu încălcarea independenţei Justiţiei, în interesul organizaţiei infracţionale PSD-ALDE-UDMR cu punerea ei sub control total. Împotriva dorinţei lor SS va fi desfiinţată!

  2. Voi credeți ca romani au plecat ca-i durea capul ca fura unul si altul va înșelați nici nu-i dura capul de asta ca știa ca oricare vine fura ex acum au plecat sa câștige bani pe care aici nu-i castiga si pt un trai mai bun nu ca fura x ori y astea-s baliverne politice

  3. exact !!!…cei mai marii banditii ai romanei tin cu dintii de libertatea lor ,dar mai grav a clanurilor mafiote conduse de ei!!!….oare stie populimea cate miliarde s-au evaporat in timpul dinastiei celor trei crai de la rasarit ???…cate miliarde in anii domniei rosii ??….niste infractori…pe astia nu-i mai aresteaza nimeni…securistul a stat un cacat in puscarie si acum ne da lectii de moralitate..,altul a furat prin interpusi..bica,udrea,scripacaru,blaga,pinalti,falca….iar al treilea a creat notiunea de baron rosu !!!…nu s-au mai multumit cu bani,au luat parti din tara!!!!!….au transformat-o in feude !!…si va mai mirati ca pleaca romanasul in west….

  4. “Controlul asupra procurorilor”!Dar despre controlul lui Portocala si-a lui Onea si a multor altora ca ei asupra judecătorilor va interesează,contează?La prosti poți sa le spui orice ca oricum nu inteleg așa ca profitați din plin,ca merita!

    • Exact!Nu pot insa sa-mi explic cum jurnalistii de pe aici nu si-o pot explica,cand ei ar fi trebuit sa urmareasca atent parcursul avut de basescu dupa plecarea de la Cotroceni!Nu trebuie sa fi expert ca sa observi cum a schimbat macazul basescu dupa arestarea lui udrea,bica si a fratelui,mai ales cand a ajuns senator!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cookie Settings