marți, martie 19, 2024
AcasăPoliticăBoala USR: acuzațiile neprobate de fraudare a votului. Țintă: Dan Barna. De...

Boala USR: acuzațiile neprobate de fraudare a votului. Țintă: Dan Barna. De la Nicuşor Dan la Cosette Chichirău

-

USR este „copilul îndrăgit” al politicii româneşti. Un succes. Până acum, cel puţin. Partidul a avut o ascensiune spectaculoasă încă de pe vremea lui Nicuşor Dan (fostul preşedinte, care a fondat mişcarea Uniunea Salvaţi Bucureştiul, din care s-a născut noua formaţiune).

Ulterior, când USB a devenit USR, partidul a făcut saltul la nivelul următor: de la un mic grup politic născut dintr-un ONG dedicat Capitalei la un partid de viitor dornic să se impună la scară naţională.

Dar la scurt timp, Nicuşor Dan a pierdut şefia partidului, într-un congres în care echipa Dan Barna – Cristian Ghinea a speculat bine disputele interne pe tema poziţionării faţă de drepturile LGBT şi a preluat frâiele USR, formaţiune devenită între timp parlamentară.

- Advertisement -

Oamenii lui Nicuşor acuză

Nici până acum apele nu s-au liniştit în interior. Susţinătorii lui Nicuşor Dan susţin şi astăzi că „securiştii” de tip nou i-au furat fondatorului partidul atunci când au văzut că el poate deveni un jucător important pe piaţa politică.

De atunci şi până în aceste zile, Dan Barna şi echipa sa au ştiut să gestioneze inteligent clivajele interne şi să facă din USR nu doar un simplu pion pe tabla de şah, ci chiar o forţă politică redutabilă. Alianţa cu PLUS i-a adus şi mai multă influenţă; USR a devenit o reală ALTERNATIVĂ, prin plasarea pe locul 3 la alegerile europarlamentare (ar fi fost chiar pe 2, dacă românii din Diaspora erau lăsaţi să voteze, dar PSD a avut grijă să saboteze votul pentru a nu pierde şi poziţia secundă în top, după PNL).

Pe acest val imens de simpatie, Dan Barna a fost desemnat candidat al alianţei la Preşedinţia României. Şi exact în acest moment vine primul mare conflict intern, care erupe public după momentul în care Nicuşor Dan a pierdut conducerea partidului.

- Advertisement -

Atacul lui Cosette Chichirău

Președinta USR Iași, cea care l-a contracandidat pe Barna la șefia USR, îi acuză pe oamenii apropiați de Dan Barna că au avut la dispoziție mijloacele de fraudare a votului la alegerile interne, câştigate de Barna.

”Întrebarea este dacă le-au folosit”, a scris Cosette Chichirău pe un grup intern de comunicare al USR.

Concret, Chichirău susține că ”toată ziua de duminică, 1 septembrie, prima zi de vot (pentru alegerea președintelui USR – n. red.), Cătălin Drulă a avut parola de la sistemul de vot”.

”Putea să genereze link-uri, să genereze noi adrese de e-mail, să suprascrie voturi, să facă ce voia el. Cătălin Drulă – om de bază în echipa Barna – a avut mijloacele să facă o fraudă națională. (…) Echipa Barna avea mijloacele de fraudare a votului. Întrebarea este dacă le-a folosit. Am cerut Comisiei Electorale un audit național. Nu l-am primit. Adrian Prisnel a cerut Comisei Electorale lista cu cei care aveau acces la sistemul de vot. Nu a primit-o”, a mai scris Cosette Chichirău pe grupul de comunicare.

Ce a mai scris șefa USR Iași în mesajul intern:

  • „Am aflat asta (că Drulă are parola de la sistemul de vot – n. red.) duminică seara la ora 20, de la Mircea Șerdin, când l-am întrebat cine are acces la cine a votat și cine nu. A zis că doar el, nimeni din Comisia Electorală, și că «ah, da, și Drulă mai are parola, dar hai că o schimb acum».”
  • „Cu două zile înainte, pe 30 august seara, registrul electoral fusese extras din Hubspot, unde noi, cei din țară, avem acces. Aceste date au fost transferate în Zeus, sistemul de vot, iar de aici înainte numai Mircea Șerdin și Cătălin Drulă au avut acces.”
  • „Orice modificare la orice – nume, prenume, adresă de e-mail – nu putea ajunge în Zeus decât dacă voiau SG și/sau Comisia Electorală. Sau Drulă. Toate poveștile despre modificările de la Iași de pe 1-2 septembrie sunt doar atât: povești. Praf în ochi, ca să acoperim scandalul că sistemul de vot nu era securizat.”
  • „Nimeni de la Iași nu avea POSIBILITATEA să fraudeze. Modificările în Hubspot nu puteau avea niciun efect în Zeus. Schimbările de adrese de e-mail le-am făcut la cererea SG.”
  • „Acuzațiile echipei Barna nu sunt altceva decât un proces de intenție ca la Securitate. «Este adevărat ca cei de la Iași nu puteau să fraudeze, dar sigur au vrut!»”

„Mie mi-a ajuns cuțitul la os. De o săptămână sunt acuzată în partid și în presă de o fraudă pe care nu aveam cum să o fac. Sunt niște minciuni strigătoare la cer. Am îndurat destul mizeria asta. Acum ce facem? Verificăm până la urmă dacă s-au făcut suprascrieri în sistemul de vot? Verificăm cine a avut, în afară de Drulă, acces la sistemul de vot?!”, și-a încheiat Chichirău mesajul către colegii din partid.

În replică, deputatul Cătălin Drulă a declarat pentru G4Media.ro că votul intern din USR s-a desfășurat corect și este reprezentativ pentru voința membrilor partidului. Drulă neagă că ar fi avut acces la sistemul de vot.

Cui foloseşte?

Întrebarea e de ce acest scandal, acum? Şi dacă există un sâmbure de adevăr în spusele ieşencei „revoluţionare” anti-Barna? Nu e prea mult, totuşi? În fond, USR a câştigat încrederea opiniei publice tocmai prin imaginea de partid altfel, cu oameni oneşti, profesionişti şi hotărâţi să impună în societate modelul civilizaţiei democratice occidentale. Să se fi înşelat milioane de români care au votat masiv cu USR ca partid al legii şi ordinii, în 26 mai?

Evident, nu. Şi desigur că atacul lui Cosette Chichirău la gruparea Barna ascunde nu doar suspiciune privind corectitudinea votului, ci şi frustrare.

Există destule persoane de bună-credinţă în USR de tipul tinerei ieşence ieşite „la bătaie” împotriva şefului ei de partid. Probabil că mare parte dintre ele au şi dreptate, dintr-o anume perspectivă: cea a felului „rapace” de a face politică al actualei conduceri.

Adică: Dan Barna, aşa cum îl acuzau fanii lui Nicuşor Dan, a învăţat rapid că politica se face uneori şi dur. Alţii ar spune „fără scrupule” sau „câlcând pe cadavre”, dar e o exagerare. Nu. Este vorba pur şi simplu de abilitatea de a nu te lasă dominat şi slăbit de diversele forţe centrifuge din interior, astfel încât să obţii tot mai mult control. Aşa funcţionează o organizaţie de acest tip, oriunde în lume.

Ce n-au înţeles Nicuşor şi Cosette

Barna&co. au înţeles repede că Nicuşor Dan nu şi-a securizat controlul forte asupra USR şi au prins culoarul. Au intrat pe el şi au alergat mai repede decât ceilalţi. Atât şi nimic mai mult. Îi înţeleg pe cei care îl acuză pe Barna de „securism” sau de furt de voturi, dar nu e asta. Este ceva mult mai simplu. Şi se cheamă POLITICĂ.

Aşa se face politica, în general, chiar dacă sună cinic. Folosind atuurile tale şi slăbiciunile celorlalţi. Şi, desigur, păstrând o legătură bună cu publicul, fără de care existenţa grupului nu are viitor.

Dan Barna, cu toate lipsurile sale, a ştiut să facă bine asta şi pentru acest motiv este candidatul cu şanse la turul 2 în finala prezidenţială din noiembrie.

Sigur că, în contrapartidă, nu poate mulţumi pe toată lumea. Şi bineînţeles că poziţia sa de a rămâne solid pe picioare, într-un peisaj turbulent, este privită drept arogantă sau ultrapragmatică. Dar dacă vrea să rămână lider şi chiar să menţină cota deloc neglijabilă actuală, atunci e obligat să nemulţumească pe alţii. Ar fi de tip Coreea de Nord să fie linişte mormântală.

Cum va reacţiona Barna?

Pe de altă parte, Cosette Chichirău nu trebuie pusă la zid de cei pe care ea îi acuză. USR trebuie să demonstreze în continuare că respectă dialogul chiar şi atunci când el sare calul. Şi de aici vine forţa noului val antisistem din politică.

De aceea, eventuale sancţiuni împotriva noilor „rebeli” din partid nu ajută pe nimeni. Sau eventual folosesc adversarilor USR.

Fără îndoială însă că nu e uşor. Mai ales acum, într-un moment foarte sensibil pentru viitorul politic al liderului USR, care numai de aşa ceva nu avea nevoie înainte de cursa prezidenţială.

Dar tocmai de aceea, va fi interesant de urmărit cum va reuşi conducerea formaţiunii să gestioneze şi această criză. Pe toate celelalte de până acum le-a transformat în trambuline pentru succes ulterior. Va fi la fel şi de data asta?

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

CITIȚI ȘI:

* Se clatină „ţarul”? Partidul lui Putin pierde teren la Moscova, pe fondul protestelor Opoziţiei

* Rusia #Rezist. Cea mai mare manifestaţie a Opoziţiei din ultimii ani la Moscova

O paralelă dureroasă: Alexandra – Sorina. Poliția Română „și-a încheiat programul” pentru răpire+viol, Ambasada SUA și-a prelungit programul pentru o viză

Nu pe Sorina trebuia s-o salvați, „patrioților”, ci pe Alexandra!

Minciună oribilă a propagandei ruse din România: „Sorina a fost operată în America, tatăl vitreg i-a luat un rinichi”!

Au încercat să blocheze plecarea Sorinei la 5 dimineața, în aeroport! Soții Săcărin au fost hăituiți până la frontieră. Din cauza șicanelor, copila a pierdut primul avion din viața ei

Interesul superior al copilului. Arestați doctorița care face injecții! Plânge copilul, nu vrea să fie înțepat

Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

Beizadeaua ucigașă. Fiul celui instalat de Ponta și Dragnea la șefia LPF conducea beat, drogat, după o noapte de poker, un bolid de 300.000 de euro cu 240 km/oră. A intrat pe contrasens și a omorât un om

De ce l-au executat americanii pe Dragnea: au aflat că mafiotul a dat ordin din pușcărie să fie schimbat ministrul Justiției. În curând, corupții PSD vor trebui să lupte și cu „MCV-ul american”!

Cumpănașu a înhățat apartamentul de la RAAPS pe mână cu directorul corupt al lui Tăriceanu. Plus: și-a luat o halcă grasă din cele 17 contracte cu statul, însumând peste 30 de milioane de euro!

- Advertisement -

16 COMENTARII

  1. Nu stiu de ce domnul Ciocazanu da o amploare exagerata acestor incidente si scrie acest articol neclar, cu loc pentru interpretari rauvoitoare, fie si prin titlul acesta tendentios.
    Mie, care stiu din presa tot ce stiu despre USR, inlaturarea lui Nicusor Dan mi s-a parut nedreapta. O fi Nicusor Dan lipsit de carisma, dar e serios, tenace si are principii – insusiri rare, de preferat carismei. Si, mai ales, a realizat ceva.
    Dar, ce a fost, a fost. Ce a construit a durat si s-a dezvoltat frumos. Nu stiu daca Barna a manipulat inlaturarea lui Dan, dar nu pare a avea acelasi caracter ferm, desi este inteligent si carismatic. Insa acum este presedintele partidului, al unui partid care ar putea aduce progresul Romaniei In plus, candideaza la presedintie, cu oarecari sanse.
    Ce-a fost cu ideea proasta a alegerilor interne? De ce tocmai acum? De ce galceava asta, acuzele reciproce, banuielile urate? Singura explicatie este ca si-au bagat dusmanii coada, iar ei s-au prins in lat.
    Cu toate defectele si erorile lui, USR este mai bun decat multe alte partide, este necesar tarii si merita sprijinit, facuti sa inteleaga ca sunt lucrati. Presa de buna credinta nu trebuie sa contribuie la jocul celor ce vor distrugerea USR.

    • Aici nu este vorba despre distrugerea USR, fiindca USR nu inseamna BARNA! Eu unul n-am incredere in Barna si nu doar pentru modul suprinzator in care l-a inlocuit pe Nicusor Dan, (n-a avut nicio jena sa-si insuseasca o formatiune costruita prin lupta si sacrificiul altuia), toata „gestica’ lui politica seamana foarte mult cu a celorlalti, cu a lui Ponta, (cu care dadea mana pe sub masa, acum cateva luni incercand aliante compromitatoare) si evident pastrand porortiile, chiar cu a lui Aurelian Pavelescu, impostorul care a confiscat PNTCD-ul. Dupa toate eschibitiile astea publice ale lui Barna numai de „politica altfel” atat de mult clamata de USR, nu se poate vorbi. Prin urmare, daca pe 26 mai m-am deplasat 120 de km, (one way), sa dau votul meu USR-ului, data viitoare nu voi mai face aceasta greseala. Barna pentru mine este deja un capitol deslusit, e un opportunist care nu va ajunge presedintele Romaniei in veci! Peste 5 ani, o noua figura politica, tanara si meritoasa va convinge electoratul roman sa-l aleaga. Nu stiu cine va fi dar simt ca asa se va intampla. A propos, unde-I vedeti charisma lui Barna, ca eu vad exact opusul ei?

      • M-ai inteles gresit: nu afirm ca USR = Dan Barna. Iar carisma, mai bine zis absenta ei la Nicusor Dan, am inteles ca aceasta ar fi fost motivul pentru care l-au schimbat. De fapt, cred ca era vorba de inflexibilitatea lui Nicusor Dan.
        Dar acum Dan Barna reprezinta partidului la alegeri si a-l ataca cu acuzatii (nedemonstrate) de frauda il prabuseste candidatul si scade mult cota partidului. Iar Dan Barna, dupa cum se prezinta in aparitiile publice, le facce cinste.
        A fost si incorect si o prostie ideea cu alegerile interne acum. Cine l-a sfatuit pe Barna, l-a sfatuit prost. Nu era momentul pentru rafuieli. Cum au asteptat cam doi ani, puteau sa mai aiba rabdare si sa-i faca dreptate lui Nicusor Dan dupa alegeri.

    • Cam asa se duce pe apa la vale „politica altfel” pe sistemul ca asta e politica 😂. Barna si cine il mai sustine fac aceeasi politica ca cea de 30 de ani. Se ascund in spatele fara penali dar accepta penali in functiile interne ale partidului, sustin ca sunt oameni noi dar accepta oameni de prin alte partide inclusiv pcr sau psd, pnl, m10 etc. Fac totul pt voturile interne inclusiv promisiuni de functii. Nu m-ar mira ca chichirau sa aiba dreptate. Dar na, usr nu e barna, el este doar un nume care se va scufunda la un moment dat. Usr are potential enorm la ce oameni sunt acolo.

  2. Chiar daca nu prea intelegem (NICI noi !) ceee… Doamne-iarta-neee… a apucat-o si pe doamna (sau domnisoara) Chichirău, tot nu credem ca trebuie sa mai… hiperbolizam si noi, simpatizantii U.S.R.-ului, aceste mici… „furtuni-intr-un-pahar-cu-apa” (!) ale lor, EMINAMENTE INTERNE (!), caaa…, vorb’aiaaa…, o transforma, destul, in stire… „INCENDIARA” (Sic !), MIZERABILELE televiziuni (pro-)pesediste !!!

    • Barna este cauza acestor frictiuni iar samanta lor a fost plantata mai demult, nu acum la alegerile interne; acum a explodat! Multi usr-isti au fost surprinsi de actiunile luate „de capul lui” de catre Barna atunci cand s-a intanlit cu Ponta la o cafea, cand a mers la Antena 3, cand a facut atatea si-atatea declaratii controversate, naïve si pline de ciudatenii: (crimele de la Calafat nu s-ar fi intamplat daca el ar fi fost presedinte; nu participa la formarea guvernului acum cand tara o cere, etc!)

        • Uite care-i treaba, TOVARASE (!) „Sergiu Popescu”: te rog sa incetezi a mai avea… NESIMTIREA (!) de a posta comentariile tale… IMBECILE si PRO-PESEDISTE (repeti EXACT, ca un ecou/papagal, ceea ce… mananca-cu-polonicu’ „Latrina3” sau „GuițăTV” !) peste/pe comentariile noastre !

          Iti recunoastem, desigur, DREPTUL de a-ti posta ABERATIILE (!), dar… SEPARAT (!!!), nu ca raspuns la comentariile noastre !

          Dupa parerea noastra, nu esti altceva decat un PRAPADIT de… „TROLL” PUTINIST (si, IMPLICIT,… PESEDIST !), dar… e democratie, ai dreptul la opinie, numai ca, repetam, NU acceptam sa o faci ca raspuns la comentariile noastre, caaa… NE ESTE SCARBA, băi… Товарищ (Sic !), daaaaaaaaaaaaaa ?!!!

          • bah, tu esti prost? Nu pricepi nimic dinc e spun si treci al atacuri de neam prost? Nu esti in stare sa-ti expui un punct de vedere civilizat, du-te bah si invata nbunele maniere! Si invata sa scrii, bleaule!
            auzi la el, „Te rog sa incetezi…bla, bla, bla!” Nu ti-e ma rusine sa-mi interzici tu ce sa fac? E blogul tau personal cumva? Daca USR-ul angajeaza astfel de creaturi in slujba lui pai sa fie convins ca nu va mai face mare branza la alegerile ce urmeaza!

  3. Mai este ceva: acest… NICUȘOR DAN (pe care chiar il simpatizam, inainte vreme…), MEREU… PLANGĂCIOS (!) pe la toate televiziunile, incepe sa devina… (FOARTE !) SUSPECT !

    Daca am continua sa mergem pe varianta… BUNEI SALE CREDINTE (?…), ar trebui, in consecinta (logica si legitima), sa ne intrebam daca nu cumva este cam… PROSTANAC (!), odata ce nu-si da seama de un lucru atat de EVIDENT pentru toata lumea: ATACURILE sale la adresa LINIEI/VIZIUNII, ACTIVITATII/STRATEGIEI si, „last but not least”, CONDUCERII/”VARFURILOR” Uniunii Salvați România (toate aceste „contre”, DIN CE IN CE MAI DESE si MAI CONTONDENTE, la adresa lui Dan Barna, in special) PRODUC… UN MARE RĂU U.S.R.-ului, IN ANSAMBLU, de-aia si fiind atat de GALAGIOS propagate, hiperbolizate si, implicit, exploatate, de catre „CUIMA – ROȘIE”, prin „vuvuzelele” sale, inclusiv prin… „troll”-ii putinisto-pesedisti de pe Internet !!!!!

  4. Nu l-am vazut pe Nicusor Dan pe la televiziuni, atacandu-l pe Barna. M-as mira. Dar stiu ca a facut un gest vital pentru alianta USR-PLUS, cand aceasta s-a inregistrat.
    Daca le dorea raul, nu il facea. In schimb ei, s-au grabit sa-l lase din nou in uitare. Nu este drept.

    • Da, VallL, asta m-a deranjat si pe mine cel mai mult: lipsa de respect si pana la urma de bun simt fata de fondatorul acestei formatii! USR-ul a intrat in vrie si nu realizeaza, continua sa se comporte aiuristic si asta o sa-l coste masiv! Romanii din comunitatea in care traiesc nu vor sa mai auda de aceasta formatiune, se simt pacaliti, inselati in votul lor din Mai.

  5. D-le Ciocazanu, pt ce stergeti mesajele mele? Folosescu eu cumva un limbaj mai nepotrivit la adresa altuia decat la a celui care ma injura fara sa-l fi provocat vreodata? Asta e journalismul pe care intelegeti sa-l faceti, alimentandu-l pe amatorul asta din constanta si punandu-mi mie pumnul in gura? Nu e nevoie sa faceti astfel de gesturi ca de-acuma chiar nu mai intru pe pagina dumneavostra. Nu exista journalism obiectiv in tara asta, m-am lamurit de mult. N-o sa vedeti in media de-afara, de mare anvergura, jurnalisti recurgand la astfel de tratamente fata de cei ce le comenteaza articolele. Asta e, va urez success in tot ce v-ati propus. Poate cu timpul reusiti totusi sa depasiti aceste limite, aceste tendinte de a opri „agresivitatea limbajului” intr-o maniera corecta, obiectiva, profesionista!

  6. „TROLL”-ul PLATIT de catre P.S.D. „Sergiu Popescu” este… OUT (s-a AUTO-ELIMINAT !) !

    Au mai ramas cativa…, vreo patru-cinci, IMBECILI dar… INSISTENTI !!!!!

    Seee… pregatesc, SI (!!!!!!!!) ei, SA NE… PARASEASCA !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -