Prin comparaţie cu toţi predecesorii săi, noul prim-ministru afişează o avere mult mai modestă, deşi face politică de 30 de ani, timp în care majoritatea politicienilor s-au îmbogăţit din funcţii, unii la cote de nabab.
Astfel, dacă luăm în calcul doar banii câştigaţi în 2018, undeva la 700 de euro pe lună (!!!), Ludovic Orban candidează cu succes la „postul” de cel mai sărac şef al Guvernului României de la Revoluţie încoace.
Premierul Ludovic Orban şi-a publicat declaraţia de avere la o lună de la preluarea mandatului. Potrivit documentului consultat, premierul deţine o casă de vacanţă, un autoturism fabricat în 2007. Şeful Executivului a încasat în 2018 peste 37.000 de lei din servicii de consultanţă tehnică.
Potrivit documentului publicat pe site-ul oficial al Guvernului, Ludovic Orban deţine împreună cu soţia sa o casă de vacanţă de 200 mp, dobândită în anul 2014 printr-un contract de vânzare.
Totodată, în declaraţia de avere este trecut şi un autoturism Volkswagen Passat fabricat în anul 2007.
Economii de familie, ca orice om de rând
Premierul a declarat că soţia sa, Mihaela Orban, deţine două conturi în bancă. Un cont a fost deschis în anul 2010 la Raiffeisen Bank şi are sold/valoare la zi de 5.535,57 euro. Celălalt cont al soţiei a fost deschis tot în anul 2010,la BCR, iar valoarea la zi este de 6.275,17 euro.
La capitolul venituri realizate în ultimul an fiscal încheiat, Ludovic Orban a declarat că a încasat bani din consultanţă tehnică de la două firme.
Astfel, în anul 2018, Orban a încasat de la Revicond Canaltech SRL 28.356 lei (net) din consultanţă tehnică, iar de la S.C.P Doru Trăilă şi Asociaţii a primit 9000 lei net, tot din servicii de consultanţă tehnică.
Potrivit documentului consultat, Ludovic Orban nu are bijuterii de valoare şi nici împrumuturi în bănci. Declaraţia de avere citată de Mediafax a fost publicată pe site-ul Executivului pe 3 decembrie, la o lună de la preluarea mandatului de premier de către liderul PNL Ludovic Orban.
Dăncilă, ceas cât 119 de pensii minim garantate
Prin comparaţie cu Ludovic Orban, merită luat în discuţie doar cazul Vioricăi Dăncilă, cea care a ocupat postul de prim-ministru înainte de liderul PNL.
Deşi face parte dintr-un partid „al săracilor”, cum a pretins mereu PSD că este, Dăncilă nu s-a jenat să apară în public cu un ceas de 20.000 de euro!
„În afara broselor care au făcut deliciul presei, al cerceilor cu diamante, extrem de scumpi pentru un român care trăieşte din muncă cinstită, doamna Dăncilă nu s-a sfiit să-şi etaleze ceasul de lux, placat cu aur. Îi reamintesc doamnei Dăncilă că falsul în declaraţii este o infracţiune prevăzută de Codul Penal. Rămâne apoi ca doamna Dancila sa ne explice cum este sa plângi pe umărul pensionarilor şi tu sa huzuresti în lux? Ceasul de aur al doamnei Dăncilă înseamnă echivalentul a 119 pensii minim garantate pe care le primesc mulţi din cei cărora candidatul PSD la prezidenţiale le cere votul”, a afirmat deputatul Florin Roman, cel care a făcut dezvăluirea cu ceasul de lux al fostei şefe a PSD.
Nu e o întâmplare ascensiunea acestui politician!
Nu e vorba că familia premierului PNL este una „săracă”. Nu, evident că nu e în comparaţie cu cei mai sărmani dintre români. Dar nici bogat nu e Ludovic Orban, în sensul averilor afişate de oameni ca Liviu Dragnea, Adrian Năstase, Radu Mazăre sau Marian Oprişan („protejat” de mamă), ba chiar prin comparaţie şi cu alţi liberali.
Dar şi dacă ar fi „supraponderal” financiar, n-ar fi ceva ieşit din comun pentru şeful unui partid care se declară apărătorul clasei mijlocii, nicidecum al „săracilor”, cum pozează dintotdeauna PSD, deşi e plin de baroni îmbuibaţi din politică tocmai pe spinarea celor mai nevoiaşi.
Însă cu siguranţă această situaţie materială a prim-ministrului, din declaraţia sa de avere, spune ceva despre omul Ludovic Orban. Şi nu întâmplător a rezistat în politică atâţia ani, pe măsură ce justiţia a început să curăţe clasa politică de parveniţi pe model TelDrum, Hidroelectrica&co.
Şi tot nu întâmplător, Orban a renunţat la candidatura pentru Primăria Capitalei, în 2016, pentru a se pune la dispoziţia DNA, care îl ancheta pentru o presupusă acuzaţie de mită. A acţionat cum puţini fac, adică responsabil, a pierdut un tren, dar la final a ieşit câştigător: s-a dovedit a fi nevinovat, iar acum e prim-ministru. Iar faptul că averea sa nu bate la ochi ca opulenţă e şi el o explicaţie de ce Ludovic Orban conduce azi Guvernul României.