O urgență națională: legea care să-i împiedice pe analfabeți și inculți să ajungă deputați, senatori, premieri sau președinți ai României.
Ciucă e doctor fals, Ciolacu e revoluționar fals, Iohannis e, înainte de toate, un om fals. Trei falși conduc o Românie „eșuată”. Într-adevăr, Iohannis e un președinte ales de români, dar care și-a mințit cu nesimțire maximă alegătorii încrezători în „performanțele” lui, promițându-le una și făcând exact pe dos.
Un lucru trebuie pus la punct cât mai repede posibil. Din păcate, nu ține în totalitate de cetățenii de rând, pentru că nu ei „coc” legile, ci aleșii lor. Dacă mai există politicieni cu scaun la cap în Parlament, să conceapă urgent o lege ce-i privește, pentru început, pe candidații la cele mai înalte funcții în statul român.
Oricine vrea să fie deputat, senator, premier, președinte al României să treacă obligatoriu printr-un test de cunoștințe generale, cu precădere cele legate de limba și literatura română, de istoria și geografia României. Din comisie să nu lipsească, evident, personalități ale culturii române precum Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu sau Horia-Roman Patapievici.
Numai așa vom avea o șansă viabilă să scăpăm măcar de demnitari analfabeți și inculți. Să nu ne mai trezim din 2024 încolo cu un premier „portofel” ca Ciolacu, nici cu un premier „ăăă” ca generalul Ciucă, cel care nu știa cu exactitate ce funcție are Ursula von der Leyen, nici cu un premier ca Dăncilă, care era în Muntenegru, dar se credea în Kosovo, nici cu miniștri ca Budăi, care spunea „județul Timișoara”, în loc de județul Timiș, și exemplele pot continua.
O fi candidatura un drept constituțional, restrictiv doar în privința condamnărilor penale, dar asta nu înseamnă că la conducerea țării ar trebui să acceadă toți incompetenții. Cu siguranță, își au și ei locul în societate, dar nu la Palatul Victoria, Palatul Parlamentului sau Palatul Cotroceni.
Românii ar trebui să facă o petiție, să adune sute de mii, milioane de semnături, astfel încât să-i determine pe parlamentari, care trăiesc din banii lor, să pună în aplicare o asemenea lege, absolut esențială pentru bunul mers al societății noastre.
Din păcate s-a văzut și azi în Parlament cîtă incultura și neam-prostie exista.
Sintem agasati, sufocați, terorizați de mediocritate și agresivitate. Iar cind toate astea se suprapun peste un partizanat politic rezultatul este ceea ce se vede.
NISTE MARIONETE. NISTE PAPUSHI.