Tenismena Simona Halep a povestit la Digi Sport prin ce a trecut în perioada în care a fost bolnavă de Covid-19. Sportiva aflată pe locul 2 WTA spune că a făcut toate eforturile să se protejeze, dar până la urmă s-a infectat într-unul din drumurile pe care le-a făcut în oraș, cu treburi.
Halep a anunțat pe 31 octombrie că s-a îmbolnăvit de coronavirus, iar pe 9 noiembrie a postat pe contul său o fotografie în care apărea alături de medicii de la Institutul „Matei Balș”, din București, mulțumindu-le pentru că au ajutat-o să se vindece.
Imediat, asupra sportivei s-au năpustit zeci de postaci care au înjurat-o și jignit-o, acuzând-o că minte, că n-a avut nimic și că a luat bani de la Oculta Mondială ca să pretindă că a avut coronavirus.
În interviul acordat acum, Simona Halep a povestit ce simptome a avut și unde crede că s-a îmbolnăvit.
„După Covid-19 am avut o perioadă de zece zile de recuperare, dar acum mă bucur că mă pot antrena.
Pe parcursul infecţiei am avut febră, dureri de cap şi dureri musculare, dar bine că nu a fost mai rău.
Eu m-am protejat mult la turnee, dar probabil că l-am luat din oraş, am avut treburi de rezolvat. Cred că trebuie să ne protejăm foarte mult.
Am mai auzit astfel de păreri şi nu sunt de acord cu ceea ce aud, pentru că eu am crezut în boală de la început, niciun moment nu am crezut că nu există. Mi-a fost teamă la început mai mult decât acum, dar boala există. Cine nu crede greşeşte, din punctul meu de vedere.
Nu trebuie să trăim în teamă, dar trebuie să ajutăm la limitarea răspândirii virusului. Oamenii de la «Matei Balş» m-au ajutat foarte mult şi m-au susţinut pe toată perioada şi probabil şi de aceea am trecut mult mai uşor peste această problemă.
Îmi e teamă de o altă carantină, am stat 14 zile în casă, nu mi-a fost deloc uşor, sper să nu mai fie cazul“.