Premierul Florin Cîțu și președintele Klaus Iohannis ar pune la cale o stratagemă care să-l ferească pe noul șef al PNL de inevitabila ghilotină a moțiunii de cenzură. Planul ar fi ca primul-ministru să demisioneze înaintea votului din Parlament.
Frânturi de informații au răzbătut, pe surse, pe parcursul zilei de miercuri, iar jurnalistul Liviu Avram, redactor șef adjunct la „Adevărul“, le-a prezentat public pe contul său de Facebook. Pe scurt, Cîțu ar urma să demisioneze luni, cu o zi înainte ca moțiunea de cenzură să fie votată în Parlament. Președintele Iohannis, pe fază, i-o va semna imediat, în aceeași zi.
Moțiunea va deveni astfel inutilă, iar Cîțu va fi nominalizat din nou de Iohannis să facă un alt Guvern, el scăpând de problema de a fi fost picat în Parlament.
Liviu Avram: „Dacă acesta va fi scenariul, Iohannis, Cîțu și PNL vor rămâne veșnic îndatorați către PSD“
Ce a scris Liviu Avram pe Facebook: „Dacă Florin Cîțu demisionează luni, cu o zi înaintea moțiunii de cenzură, iar președintele Iohannis îi operaționalizează imediat demisia, practic moțiunea de marți rămâne fără obiect.
Iar președintele va putea din nou să-l desemneze ca premier pe Florin Cîțu, căci nu va fi fost demis prin moțiune de cenzură.
Dacă acesta va fi scenariul, Iohannis, Cîțu și PNL vor rămâne veșnic îndatorați către PSD. Pentru că fără sincronizarea cu PSD, cine știe prin ce boscheți eșua planul“.
„Ne vom uita la toate opțiunile“
Primele semne că se pregătește ceva au venit chiar miercuri, când premierul Cîțu a răspuns ambiguu când a fost întrebat dacă ar putea demisiona luni, înaintea votului din plenul Parlamentului: „Ne vom uita la toate opțiunile“.
Apoi, premierul a reluat cunoscutele sale narative: e un om responsabil spre deosebire de cei care „vor să dea jos Guvernul“ și „atuncă țara în haos“. Cîțu a pus din nou, ca de fiecare dată, semnul egal între propria persoană și Guvern. Foștii parteneri de guvernare, USR-PLUS, au spus deja de nenumărate ori că singurul obstacol în calea reconstituirii coaliției este Cîțu, acuzat de aroganță, de folosirea resurselor publice pentru mituirea primarilor liberali și de faptul că a blocat reforma Justiției.
Ok. Dar noul guvern nu va trebui sã treacã de votul parlamentului ?
P.S.D. va PROTEJA/SUSȚINE (NU PEEE… DEGEABA, desigur!) în Parlament viitorul Guvern P.N.L.-U.D.M.R.!!!
Liviu Avram se crede prea destept dar a dat cu mucii in fasole de ceva vreme. Numai prostii debiteaza. Chiar are impresia ca presedintele poate face orice? Numirea lui Citu cand deja exista 2 motiuni pe rol oare va fi bine primita de cetatenii acestei tari? Iohannis daca face nominalizarea lui Citu din nou este la un pas de alegeri anticipate si anul viitor este sigur suspendat. Ciolacu este o mare jigodie, i-a dat impresia ca o sa-l ajute insa i-a sapat groapa politic. Citu si Iohannis sunt zombie politici
Mutu și Bâlbâitu’, maleficele personaje, întind coarda în mod periculos. Nu pentru ei ci pentru noi. Trebuie să ne gândim foarte serios. Strada ne așteaptă! Cât să mai îndurăm bătaia asta de joc?
Obiectivele mafiei comuniste să continue jaful si să scape de pușcărie se dovedesc nerealiste pentru prima oara după 32 de ani 😃😃😃 Multumim USR+ !!!! Încet încet poporul sr trezeste …
Mișcările descrise de L.Avram sunt teoretic posibile și ar eluda pronunțarea CCR că un premier demis prin moțiune de cenzură nu poate fi nominalizat din nou. Validarea ”noului” premier cu guvern cu tot trebuie să se întâmple în Parlament. Dacă de la Cotroceni, vizibil sau nu, se regizează ”negocieri” cu PSD (vede careva pe Ciolacu, Grindeanu etc. fiind oameni de cuvânt?) metoda chiar ține. Trăim din păcate un timp când insolența politicienilor lasă poporul într-o vexată anestezie! Ieșirea în stradă? Alte vremuri!
Dacă însă PSD (ideologii din vârf) crede în efecte sensibile a alegerilor anticipate (nouă coaliție cu ProRomania, sau alte partide prietene), Cîțu cade.