Acasă Lumea Europa VIDEO. "BREXIT este cea mai mare eroare de la al Doilea Război...

VIDEO. „BREXIT este cea mai mare eroare de la al Doilea Război Mondial încoace”. Destăinuirea unuia dintre cei mai populari politicieni ai Marii Britanii

John Bercow nu mai e celebrul „speaker” al Camerei Comunelor, din Parlamentul britanic, poziţie din care a devenit celebru pentru tăioasele sale apeluri la linişte: „Ordeeer! Ordeeeer!”

Acum și-a scos masca și a putut vorbi în sfârșit cu inima deschisă. Fostul președinte al Camerei Comunelor nu mai este obligat la echidistanţă, de aceea nu a ezitat să descrie Brexit-ul drept „cea mai mare greșeală a acestei țări de la război”.

Fostul președinte al Camerei Comunelor prevede că această criză care a lovit Regatul Unit poate dura până la 15 ani pentru a rezolva ieșirea din UE.

Bercow, acuzat de „prejudecățile” sale anti-Brexit în lupta dintre Guvern și Parlament, a declarat că a încercat să fie „imparțial” în rolul său, în ciuda faptului că a votat în favoarea permanenței Marii Britanii în UE.

„Întrucât nu mai sunt speaker-ul Camerei, dacă mă întrebați dacă Brexit este bun pentru țara noastră pe scena internațională, voi spune sincer că nu, nu cred că este bine”, a adăugat Bercow, într-un eveniment organizat de Federația Jurnaliștilor Străini în UK (FPA).

„Îl respect pe primul ministru Boris Johnson, dar Brexit nu ne va ajuta”, a declarat fostul lider controversat al Camerei Comucelor, criticat la vremea sa pentru că a condus mașina soției sale, Sally, pe care era lipit autocolantul având scris „La dracu cu Brexit!“.

„Ar fi mai bine pentru noi să facem parte din blocul Uniunii Europene, mai bine pentru investiții și mai bine pentru statutul nostru geopolitic”, afirmă el.

Bercow nu a ezitat să-l acuze pe Boris Johnson de „ultraj constituțional” pentru încercarea sa de a suspenda temporar Parlamentul pentru mai mult de trei săptămâni, în faza critică a Brexit-ului. „Acesta nu este un mod de lucru”, a argumentat fostul „speaker”.

„Cu 11 voturi la zero, Curtea Supremă s-a pronunțat în favoarea restabilirii sesiunilor Parlamentului și cred că rezultatul vorbește de la sine”, a spus el în faţa jurnaliştilor străini din Regatul Unit.

În ciuda deranjului provocat de atitudinea sa anti-Brexit, Bercow a spus că o singură dată a trebuit să-l cheme la ordine pe premierul Boris Johnson însuși. A fost pe 25 septembrie, când „premierul” a calificat drept „farsă” amenințările primite de laburista Paula Sherriff: „În acea zi, calmul s-a pierdut și dezbaterea a mers la extreme”.

Și în fața criticilor din partea lui Johnson și a procurorului general Geoffrey Cox, fostul speaker găseşte explicaţii pentru atmosfera de ruptură din societatea britanică.

„Acest Parlament a fost ales la un an după referendumul UE și este reflectarea unei țări divizate, nici mai mult nici mai puțin. Este ușor să pierdeți răbdarea, dar uneori uităm că activitatea unui Parlament este să dezbată, analizează și examinează în detaliu orice decizie politică”, afirmat el.

„Și că suntem doar în prima fază a Brexit-ului”, mai avertizează Bercow. „Al doilea moment, dacă acordul de ieșire este aprobat definitiv, va fi acordul comercial, iar acesta poate fi prelungit cu cinci ani sau chiar cu 10 ani”. În cel mai rău scenariu posibil, fostul „speaker” prezice că Regatului Unit îi poate lua şi până la 15 ani pentru a rezolva problema Brexit.

La 56 de ani, Bercow spune că înfruntă noua etapă a vieții sale cu optimism și umor și cu un contract de un milion de dolari pentru o carte (plus cererile care vin din jumătate din lume pentru a ţine prelegeri). Dacă îi rămâne vreo satisfacție, spune el, este aceea că a acordat „relevanță” Parlamentului.

Cei care îl critică pentru că s-a pronunţat anti-Brexit au tot dreptul să o facă, spune el. Dar cu cine va vota în 12 decembrie?

„ Am fost conservator până când am demisionat din postura de militant, din cauza imparțialității cerute de funcția de speaker al Camerei Comunelor. Îmi rezerv în orice caz dreptul de a dezvălui cu ce partid voi vota”, a mai spus Bercow.

Mare fan al tenisului, autor al unei cărți despre cei mai buni 20 de jucători de tenis din lume, Bercow și-a exprimat marea admirație pentru Roger Federer, pe care îl plasează în vârful ierarhiei, urmat îndeaproape de Nadal.

„Pentru mine, este încă cel mai mare, cu 20 de Grand Slam-uri, deși Rafa urmează îndeaproape cu 19. Cucerirea de 12 oria trofeului de la Roland Garros este ceva cu adevărat istoric… Dar favoritul meu este încă Roger”, punctează Bercow.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Soţia lui Crin Antonescu, în Comisia Europeană. Siegfried Mureşan ratează portofoliul Transporturilor în echipa Ursulei von der Leyen

* VIDEO. Dii, calule, diii! A intrat cu animalul în magazin, la Buzău, judeţul lui Ciolacu (PSD). Votaţi, Dăncilă, bre, că ne dă de păscut la toţi!

* VIDEO. Succes! Dăncilă vrea ca PSD să câştige alegerile… de anul trecut! În paralel, face mişto de Iohannis, Orban, Băsescu, Boc

* Orban începe dur: „Opriţi angajările fictive! Vreau să fac febră musculară semnând decizii de concediere”. Iohannis: „Miniştrii PSD au golit conturile înainte să plece”

 * Mândri în Europa! Furtul de 5 milioane de euro care a „scos România în lume” din nou. Cazul Ploscaru – o nouă etichetă infracţională lipită pe chipul naţiei de mafia din ţară

* România, tu unde eşti? Război crunt în Europa pentru banii pe următorii 7 ani. Ţările din sud şi est se opun „aripii dure” a UE, care vrea reduceri bugetare

* Alarmă pe Terra: 11.000 de oameni de ştiinţă declară „urgenţă climatică”! „Suntem otrăviţi! Nu-i normal să fie fete de 11 ani cu cancer pulmonar”

* Brucan a greşit cu 10 ani

* Adio, PSD! Pa, Dăncilă&Ponta! Guvernul Orban a fost votat. Începe curăţarea României de clanurile roşii, care au distrus ţara după Revoluţie!

* Rareş Bogdan, veste proastă pentru PSD: „PNL va guverna 5 ani. Ca să fie clar! Vom depesediza România”

* Ponta, kaput! Adio, Pro România, îl pierde pe Mihai Tudose şi se duce la gunoiul istoriei. Dorea menţinerea haosului politic, pe gustul duşmanilor României pro-UE

loading...

5 COMENTARII

  1. ala din prima poza este Jacob Rees Moog un personaj foarte controversat …..dar articolul asta nu are nici-o legatura cu el ….poza ete de la un protest anti-Brexit din data de 19 octombrie…

  2. John Bercow (bunicii sai paterni, familia de evrei Berkovitz, au venit in Marea Britanie din… ROMÂNIA, cu un secol in urma !) NU esteee… chiar atat de „respectat”: de pilda, simpatizantii Partidului Conservator (din care a facut parte) il considera a fi un… TRADATOR !!!

    Cat despre comparatia cu Boris Johnson… NU (!) îi este favorabila lui Bercow: studiile sale, de exemplu, sunt aproape precare (o licenta la POPULARA Universitate Essex) in comparatie cu cele ale lui Johnson, care a absolvit prestigioasele si, implicit, (FOARTE !) SELECTIVELE… ETON si OXFORD !!!!!!

    • Pentruuu… COMPARATIE: Colegiul ETON a fost fondat in anul 1440 (!), Universitatea OXFORD (1096 !) a fost… A DOUA (!) Universitate din lume (prima: Bologna – 1088 !) — pentru raportare-in-timp: Cambridge – 1209 ! –, in timp ce Universitatea (PUBLICA/DE-STAT !) Essex a fost infiintata in… 1963 !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here