Experiențele bolnavilor de Covid-19 sunt complicate și din punct de vedere social, nu doar medical. Societatea reacționează deseori ciudat, crispat, egoist, chiar paranoic.
Povestea lui Costel (45 de ani), redată de G4Media.ro, are elemente suprarealiste. Bărbatul locuiește într-un sat de lângă Târgu-Mureș. El a fost spitalizat 21 de zile la Cluj-Napoca, fiind pozitiv la Covid-19. Când s-a întors acasă, un vecin a țipat din mijlocul uliței la el, scuipând peste gard: „Bată-te Dumnezău, mă, ne-ai adus Covidu’-n sat!”.
Prima reacție a bărbatului a fost de nedumerire. Mai multe secunde n-a zis nimic.
„M-am blocat inițial, iar când mi-am revenit, cu greu m-am stăpânit, fiindcă sunt mai coleric din fire și-am fost gata să ies la el. Am încercat să-i zic că nu mai am nimic, că m-am vindecat. I-am zis că-i arăt actele doveditoare, testele negative. Nu aveam cu cine. Tot înjura și zicea că vreau să-i omor pe toți și că dacă mă prinde pe stradă, nu ies bine. Apoi s-o dus la alții din sat și le spunea că le-am adus Covidu’, că vreau să-i curăț. S-or mai liniștit oamenii. Unii au înțeles, alții deloc. Cine-i om, rămâne cu tine și la greu. Cine nu-i om, face așa. Eu nu-s supărat, că tot singur îs de 10 ani, de când s-o dus și tata, da’ alții ce fac? Singurii mei prieteni din ultimele două luni au fost medicii. Îs singurii care m-or întrebat ce fac, cum mă simt. Sătenii mă mai evită, da’ nu mă plâng, numa că uneori tare mi-ar plăcea să mai stau de vorbă cu unii, cu alții. Da’ nu vreau, că știu că nici ei, chiar dacă stau de vorbă cu mine, nu se simt bine. Se forțează”, povestește Costel.