Condițiile în care s-a făcut primul împrumut pe 2023 făcut de Ministerul Finanțelor controlat de PSD indică un „dezastru” care se va produce în acest an, avertizează Florin Cîțu, fostul premier și ministru al Finanțelor liberal. Acesta spune că politicile fiscale ale PSD țintesc explicit veniturile populației, care va fi spoliată prin inflație și creșterea taxelor. Fostul premier spune că trebuie să ne pregătim pentru că „Ministerul Finanțelor-PSD o să vină să ia o bucată mai mare din tot ce aveți și anul acesta. Altfel, trebuie să ia bani de la FMI”.
Un indiciu a ceea ce urmează este faptul că Ministerul Finanțelor condus de PSD-istul Adrian Câciu s-a împrumutat aproape 4 miliarde de dolari la o dobândă cu un punct procentual mai mare decât Ungaria, ceea ce arată disperarea Guvernului și un trend care va continua, al dobânzilor tot mai mari pentru împrumuturi din ce în ce mai consistente. În anul 2023 se proiectează împrumuturi externe cu mult peste cele 30 de miliarde de euro împrumutate în 2022 de același minister al Finanțelor controlat de PSD, stabilindu-se un nou record de îndatorare efectivă.
Vor urma noi taxe care vor fi introduse pe parcursul acestui an. Graba cu care România s-a împrumutat deja din prima săptămână a lui 2023 cu 13% din totalul sumei prevăzute pentru acest an arată că urmează noi creșteri ale dobânzilor, mai explică Florin Cîțu.
Iată avertismentele acestuia cu privire la politica extrem de periculoasă a Guvernului, care îndatorează țara într-un ritm rapid, îndreptând-o spre situația în care s-a aflat Grecia în 2009.
România a mai fost în faliment în 1981, când datoriile de miliarde făcute de regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu n-au mai putut fi achitate. FMI și Banca Mondială, de la care Ceaușescu împrumutase banii, au cerut niște reforme economice ca să reeșaloneze datoriile. Dictatorul a refuzat, considerând acest lucru „amestec în treburili interne”, și a supus populația țării unor chinuri inimaginabile în anii următori. Oamenii au fost siliți să trăiască și să muncească în condiții mizerabile, în foame și frig, pentru a achita în ritm accelerat datoriile făcute de Ceaușescu.
Mai jos, ce a scris Florin Cîțu pe contul său de Facebook.
„MF-PSD ne îngroapă în datorii la dobânzi astronomice și doar falimentul ne mai scăpă. Nu există atâtea venituri din taxe pentru a acoperi incompetența PSD la MF“
„MF-PSD ne anunță că inflația și dobânzile ajung la valori record și în 2023.
Primul împrumut al anului 2023 și primul semn al dezastrului care urmează.
MF-PSD a împrumutat 3,3 miliarde lei la dobândă maximă de 8,15%.
Este clar că la asemenea foame de bani MF-PSD va introduce taxe noi și în 2023 ( în plus față de cele deja crescute la 1 ianuarie 2023). În plus, această disperare a MF-PSD de a se împrumuta din prima săptămâna arată că inflația crește și în 2023 și bineînțeles cresc și dobânzile.
Aveți grijă cum va păstrați economiile. MF-PSD o să vină sa ia o bucată mai mare din tot ce aveți și anul acesta. Altfel, trebuie să ia bani de la FMI.
Activitatea PSD la guvernare duce la umilirea României pe piețele internaționale.
Dobânda platită de MF-PSD pentru cele 3,75 miliarde dolari este cea mai mare dobândă platatita vreodată de statul român pentru dolari ( PNL se împrumuta la dobânda negativă în 2020 și 2021, alte vremuri).
Și ca să fie insulta și mai mare, cu o zi mai devreme Ungaria s-a împrumutat la dobânzi mai mici cu un punct procentual. Nu știu dacă a mai fost vreodată așa umilită România pe piețele internaționale.
Doar plecarea PSD de la guvernare ne mai salvează. MF-PSD ne îngroapă în datorii la dobânzi astronomice și doar falimentul ne mai scăpă. Nu există atâtea venituri din taxe pentru a acoperi incompetența PSD la MF.
P.S. Ar trebui să va întrebați de ce se grăbește MF-PSD să împrumute 20 de miliarde lei în prima săpătămână din an (13% din toată suma pe care trebuie să o împrumute în 2023, cea mai mare suma imprumutata într-o singură zi din istorie la cele mai mari dobânzi). Vă spun eu. Pentru că dobânzile și prețurile vor continua să crească și în 2023. Vezi ce face MF-PSD nu ce spune.“
Statul Roman este cel mai mare talhar. Pe de o parte jefuieste sectorul privat, pe de alta plateste clientela politica si votantii. Dupa ce ca sectorul privat se afla intr-o situatie dupa pandemie de nauceala, astia iau bani cu japca la propriu. Pana acum impozitul pe dividente era 5% si se retinea la sursa, contabilul taia felia Statului si asta era. Acum vor 8% si te mai pun sa platesti CASS, care este un parandarat de neinteles. Ai de luat peste 36.000 lei (mama ce suma ridicola) apare si statul sa te jumuleasca de 20%. Dupa ce ca ti-a perceput un impozit si pe profit. Cum sprijina efectiv Statul acel agent economic ca sa se indestuleze cu 22% din profitul sau? Hartuindu-i cu autoritatile, cu legi tampite? Bai idiotilor pentru o pensie speciala de 20.000 lei un agent economic trebuie sa realizeze vanzari de 100.000 lei, daca scoate un profit de 15%, voi venit si jumuliti si acolo. Unde se duc banii? Nicidecum in a ajuta privatul cu sosele, combustibil mai ieftin, energie, etc. S-a ajuns ca toata populatia sa lucreze pentru Stat. Anadmisibil. Si mai lasati-l pe Cacatzu ca el este nemernicul care a adus PSD la putere si a facut jocul Premierului de la Grivco. Nu era el seful Echipei Castigatoare? Uite ce am castigat, un cacat cu totii. Terminati cu taxele si cu jaful in banii publici. Terminati cu toate pensiile nemeritate, voi incurajati nemunca idiotilor.
@Barbu Giu:
+1 👍
Catzule, e posibil sa ai dreptate, insa din pacate ptr tine ti-ai pierdut credibilitatea cand ai acceptat sa fii una din marionetele lui Tandala, la care ai plusat dand practic USR-ul afara din guvern.
Ai putea incepe procesul de reabilitare relativa a credibilitatii facand publice datele pe care le-ai palmat in timp ce te tragea Tandala de sfori: notele din liceu, cine ti-a platit scolarizarea in SUA, etc.
Pana atunci …
Încă n-au atins apogeul, gașca de banditi PCR-USL a reușit inflație chiar și peste 200% 😂😂😂😂😂😂
Sufăr și eu, că n-am încotro, dar nu pot decît să mă bucur cînd văd ce face besedeul cu cei care l-au votat. Și mai ales că asta a fost chiar dorința Mulguței, cu mărit pensiile cu 40% pînă în 2024. Acum să scoată cartoful fierbinte din foc, că ei visau că o vor face alții…