joi, noiembrie 21, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaAtac dur din interior, la Kiev: "Zelenski arată lipsă de respect față...

Atac dur din interior, la Kiev: „Zelenski arată lipsă de respect față de comandantul Armatei Ucrainei, generalul Zalujnîi. Nu l-a invitat la Izium, nici nu i-a menționat meritele, vrea să-l schimbe din funcție”

-

În Ucraina s-a declanșat un scandal de proporții, după ce președintele Volodimir Zelenski nu l-a invitat la Izium, pe 14 septembrie, chiar pe comandantul armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, pentru a sărbători împreună eliberarea regiunii Harkov de hoardele putiniste. Zelenski nici nu i-ar fi pomenit vreun merit, deși Zalujnîi îi reprezintă pe toți militarii concentrați pe front.

La Izium, Volodimir Zelenski s-a afișat doar alături de generalul Oleksandr Sirski, comandantul de drept al operațiunii ofensive Balakliisk din acea zonă. Din 2020, orașul Balaklia face parte din raionul Izium.

Afirmațiile acuzatoare la adresa lui Zelenski îi aparțin lui Iuri Butusov, expert militar și redactor-șef al site-ului Censor.net. El susține că, prin această mișcare intenționată, Zelenski ar pregăti de fapt debarcarea lui Zalujnîi. Informațiile au fost preluate de postul de radio Novosti Vremia.

Într-o postare publicată pe Facebook, jurnalistul ucrainean, prezent în multe locuri fierbinți în timpul „operațiunii militare speciale” a Kremlinului, dezvăluie că „Biroul Președintelui a provocat un conflict artificial între Zalujnîi și Sirski, în contrast cu acești doi lideri, iar acest lucru a fost demonstrat la Izium”.

- Advertisement -

„Suntem ghidați după principiul unității și nu permitem rupturi în interiorul personalului militar”

Articolul lui Butusov din 16 septembrie a strâns rapid 6.700 de aprecieri și 1.700 de distribuiri.

În replică, Statul Major al Forțelor Armate de la Kiev a respins orice fel de speculații cu privire la posibila demitere a generalului Zalujnîi. Comunicatul publicat pe pagina de Facebook a instituției, tot pe 16 septembrie, a adunat însă numai 2.900 de aprecieri și 303 distribuiri.

Statul Major de la Kiev: „Forțele de apărare conduse de comandantul suprem al Forțelor Armate ale Ucrainei, Volodimir Zelenski, fac tot posibilul pentru a elibera pământul ucrainean de ocupația rusă și să izoleze agresorul. Suntem ghidați după principiul unității și nu permitem rupturi în interiorul personalului militar. Orice speculații politice despre acțiuni specifice într-o direcție sau alta și încercări provocatoare de a implica în acestea conducerea militaro-politică superioară a statului sunt inacceptabile. Unitatea și munca în echipă sunt cheia succesului nostru! Și este clar că unii bloggeri nu ar trebui să vorbească astăzi despre conflicte inexistente, care ne marchează capacitățile și consolidarea”.

- Advertisement -

Ziaristii.com vă prezintă postarea integrală a lui Iuri Butusov, de la care a pornit tărăboiul.

„Intrigile politice îi demonstrează lui Zalujnîi că este pregătit un înlocuitor pentru postul său”

Iuri Butusov

Nerecunoscător. „Președintele Zelenski a provocat un conflict în conducerea militară, menționând eliberarea Iziumului împreună cu generalul Sirski și, sfidător, nu a invitat sau notat meritele șefului forțelor armate ale Ucrainei, Zalujnîi.”

Victoria este a tuturor. „Sirski a fost într-adevăr comandantul oficial al operațiunii ofensive, dar victoria strălucită este rezultatul unor mari acțiuni coordonate ale întregii mașinării militare pentru o lungă perioadă de timp.”

Dispută provocată. „În ultimele luni, Biroul Președintelui a provocat un conflict artificial între Zalujnîi și Sirski, în contrast cu acești doi lideri, iar acest lucru a fost demonstrat la Izium.”

Se caută un înlocuitor. „Intrigile politice îi demonstrează lui Zalujnîi că este pregătit un înlocuitor pentru postul său. Este greu de înțeles de ce acest lucru ar trebui făcut în timpul ostilităților intense, deoarece autoritatea lui Zalujnîi permite președintelui însuși să acționeze cu încredere și să se bazeze pe armată.”

„Ar fi fost corect să-i invităm la Izium pe Zalujnîi, Naev, Mikaț, Moskalev, Tarnavski, Pereț”

Argumentul. „Pentru armată, astfel de acțiuni ale lui Zelenski par jignitoare. Da, Sirski a fost liderul direct al ofensivei în direcția Balaklia, dar operațiunea în sine a fost efectuată datorită acțiunilor de pe întregul front al tuturor trupelor noastre, datorită concentrării de obuze limitate, datorită transferului formațiunilor pregătite pentru luptă în această direcție, datorită operațiunilor conexe de la nord și sud de zona de descoperire, datorită planurilor și directivelor aprobate ale Statului Major General și ale șefului Zalujnîi.”

Lipsa altor invitați. „La eliberarea Iziumului ar fi trebuit să fie invitați câțiva dintre comandanții noștri. Datorită acțiunilor acestora, trupele noastre au oprit ofensiva rusă la Sloviansk și Barvinkove și au transformat capul de pod rusesc într-o capcană. Nu tot ceea ce au făcut ei a fost întotdeauna bine. După cum s-a dovedit, nu totul a funcționat, dar acesta este un război. Iar ei au fost cei din fruntea trupelor și întreaga lume vede rezultatul în urma deciziilor acestora. Ar fi fost corect să-i invităm la Izium pe Valeri Zalujnîi, Serghei Naev, Oleg Mikaț, Eduard Moskalev, Aleksandr Tarnavski, Serghei Pereț.”

Volodimir Zelenski pe vremea când îi strângea mâna generalului Valeri Zalujnîi

„Nici măcar un reprezentant al Biroului Președintelui nu a fost în prima linie în zona de război în această direcție”

Tanchiști lăsați de izbeliște. „Președintele ar fi trebuit să ia act de alte unități care au participat la distrugerea de la Balaklia – de exemplu, președintele a remarcat pe bună dreptate brigăzile 92, 80, 25, 14, care au creat spargerea, dar altele care, din anumite motive, nu au fost remarcate de președinte au jucat un rol important. De exemplu, apărarea rusă a fost spartă, printre altele, datorită tanchiștilor Brigăzii a 4-a de tancuri a corpului de rezervă, tancurile sale au mers împreună cu parașutiștii.”

Sunt pomenite brigăzile „uitate”. „Este dificil să supraestimăm rolul în bătălie al Brigăzilor 93 Mecanizată, 81 și 95 Aeropurtată; al Brigăzii 3 de tancuri, care a luptat în zonă timp de mai multe luni; al Brigăzii 30 mecanizată, al numeroase alte brigăzi și batalioane ale TRO (de apărare teritorială – n. red.), al unui număr semnificativ de unități ale Gărzii Naționale, unități separate ale OuV Harkov (comandament operativ – n. red.), Liman, Brigada 1 Forțe Speciale, regimente și conducerea USN, unități ale Serviciului de Informații al Apărării și multe altele.”

Au lipsit din prima linie a frontului. „Victoria în regiunea Harkov este succesul colectiv al unei mari părți a armatei noastre, iar această victorie nu poate fi făcută de personal. În tot acest timp, nici măcar un reprezentant al Biroului Președintelui nu a fost în prima linie, în zona de război, pe această direcție. Președintele însuși a vizitat zona de luptă pentru prima dată, astfel încât o încercare de a împărtăși victoria și de a arăta că cineva singur a făcut mai mult pentru ea umilește armata, dar mai presus de toate îl umilește pe însuși președintele Zelenski, care a arătat că nu înțelege situația și arată lipsă de respect față de comandantul suprem al forțelor armate ale Ucrainei, Valeri Zalujnîi.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* STENOGRAME. Perversiunile preotului Visarion Alexa, care a abuzat sexual o enoriașă la spovedanie. „Eram prea concentrat pe sânul ei” / Întrebat de femeie de ce a făcut-o într-un loc sfânt, i-a răspuns: „Nu te stresa, sfânt e tot universul, e făcut de Dumnezeu” / Amenințare: „Să nu cazi în ispita dorinței de a te răzbuna! Răzbunarea te rănește mai ales pe tine”

* Anarhista rusofilă Diana Șoșoacă are o beizadea cu pronunțat profil infracțional. La 20 de ani, Andrei e recidivist pe șosele: conduce beat și fuge de polițiști. Senatoarea zicea ceva și de droguri, și de „tipe băgate pe filiera lui”

* Turnătorul Marga, demolat de ministerul pe care l-a condus! MAE: „Preia, încurajează și propagă narativele maligne emise de Rusia”

* DNA anchetează contractele prin care PSD a cumpărat televiziunile! Procurorii au cerut de la partid documentele legate de această uriașă escrocherie

* Se strânge lațul pentru regimul Iohannis-PSD! Consiliul Europei somează România să „repare” legile Justiției conform rigorilor UE, iar partidele să facă publice contractele cu presa pentru „știri favorabile”

* Primarul PNL din Otopeni, tatăl deputatului Daniel Gheorghe, a fost reținut de DNA. A plătit din bugetul orașului 8 milioane de euro pentru lucrări care nu existau!

SUA dezvăluie: Rusia a investit cel puțin 300 de milioane de dolari, după 2014, în coruperea partidelor și a politicienilor din peste 20 de țări! Milioane au ajuns și la diverși candidați la Președinție

* ANALIZĂ. Cum a fost distrusă armata Rusiei de cultura minciunii. Toată lumea își minte superiorii, astfel încât Putin și șefii Armatei n-au nicio idee despre realitatea din teren

* Coloana de mașini blindate în care se afla Putin a fost atacată de o ambulanță. Șeful securității Kremlinului și câțiva bodyguarzi au fost arestați. Șoferul ambulanței a fost găsit mort la volan

* FCSB-ul lui Becali e pe locul 14 din 16, cu o singură victorie în 9 meciuri! Dinamo riscă să retrogradeze și din Liga a II-a

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -