Rar cine îndrăznește să atingă sau să poarte o viață crucea pe care a fost, este și mai rămâne răstignită Basarabia românească. Doar oamenii mânați de o mare dragoste de Neam și de Țară cred, se zbat, luptă și apucă să scoată, prin dăruire și jertfă, o parte din cuiele bătute de istoria nemiloasă, să spună mulțimilor adormite că dreptatea lui Dumnezeu și Învierea se apropie, iar Basarabia va coborî de pe cruce și va reîntregi România noastră!
Opera lui Nicolae Dabija – publicistica, poezia și romanul „Tema pentru acasă” – poartă taina scrisului, urmele apostolilor, semințele cuvintelor divine și Idealul Unirii. Unele texte antologice și poeme-rugăciuni par a fi scrise direct pe lemnul însângerat al crucii, lângă piroanele în care Basarabia crucificată se zbate între viață și moarte, între identitatea răpită și memoria ștearsă, între țipătul deportaților și disperarea înfometaților, între gropile comune și altarele arse, între sârma ghimpată și harta sfâșiată, între martiri și farisei, între credință și licărul de speranță.
Chiar dacă Nicolae Dabija și-a caligrafiat sufletul și trăirile cu o pană de înger, îmbrăcând dorurile, iubirile și peisajele în psalmi și flori de primăvară, el a fost mai întâi un mare luptător pentru cauza și ființa națională, având dimensiunea adevăraților tribuni, care trezesc popoare, le scot din robie și le dau aripi să zboare.
Destinul lui Nicolae Dabija se contopește cu destinul Basarabiei luptătoare. El a lăsat urmașilor drept armă victorioasă opera sa testamentară și misiunea de a reîntregi națiunea română, fiindcă Unirea, ca și Libertatea, are chipul lui Dumnezeu!
P. S. Astăzi, 15 iulie, Nicolae Dabija (1948–2021) ar fi împlinit 75 de ani.
Ţara mea de dincolo de Prut
de Nicolae Dabija
Ţara mea de dincolo de Prut,
Mi s-a dat porunca să te uit,
Să te şterg din minte c-un burete,
Patria mea pusă la perete.
Şi, ca-n anii noştri cei mai trişti,
Iar să mă prefac că nu exişti,
Iar să mă prefac că nu pot plânge
Și că alta-i ruda mea de sânge.
Ţara mea de dincolo de Prut,
Numai lacrima dacă-ți mai este scut,
Numai dorul te mai apără de rele,
Țară tristă-a Pruturilor mele.
Mi se-ngăduie şi-acum, ca mai-nainte,
Să bocesc cu câteva cuvinte.
Trec pe stradă, necăjit, şi-mi zic:
Of, mai bine mut – decât peltic!
Iar scripturile gândite de străbuni
Mi se zice c-ar fi pline de minciuni
Și ca viitorul meu a fost trecut,
Țara mea de dincolo de Prut.
Ţara mea de dincolo de Prut,
Am să-ncerc, dacă-am să pot, să uit
Și, cum scriu la carte-naintaşii,
Am să încerc ca să-mi iubesc vrăjmaşii.
Dară dincolo de moarte, țară-a mea,
Nu mă părăsi, nu mă lăsa –
Când chema-mă-va la Dânsul, Dumnezeu,
Te implor să spui că sunt al tău.
Ţara mea de dincolo de Prut,
Mi s-a dat poruncă să te uit.
… Dar de-o fi să mi te uit, suflet al meu,
Uite-mă pre mine Dumnezeu!
Sa ne ierte Dumnezeu si Nicolae Dabija. Tara de dincolo de Prut nu l-a uitat, dar este, biata de ea, cam la pamant.
Multumim, domnule Alecu Reniță, pentru frumoasa aducere aminte.
Privim spre Moldova cu mult respect si cu multa admiratie. Poate vor invata si ai nostri ceva.
Subscriu din toata inima, cu o mica completare; de neneglijat spațiul acordat de
” Ziaristii.com ” !