Odată cu realegerea sa, pentru al treilea mandat consecutiv, în fruntea Partidului Comunist, Xi Jinping a rupt-o definitiv cu tradiția și cutumele instituite de Deng Xiaoping, întorcând China în timp la perioada lui Mao. Președintele chinez îndreaptă țara pe un drum periculos și tulbure, în care sistemul de echilibru al puterii gândit de Deng e aruncat la coș pentru a reveni la cel tradițional comunist, în care toată puterea se concentrează în mâna unui singur om, comentează Sam Crane, profesor de politică a Chinei și filosofie antică la Williams College.
În weekendul trecut s-a încheiat cel de-al XX-lea Congres al Partidului Comunist din China – unul marcat de festivități grandomane pe care românii și le pot aminti cu ușurință de la Congresele PCR de dinainte de 1989. Momentul a consemnat o schimbare de direcție în China care, deși previzibilă, îngrijorează la nivel mondial pentru că dictatorul Xi Jinping (69 de ani) și-a consolidat puterea și a dat semne că se îndreaptă spre o radicalizare.
Xi Jinping cordially met with delegates, invited delegates and attendees to the 20th National Congress of the CPC. #20thCPCNationalCongress pic.twitter.com/Z71MJVCcbC
— Zhang Meifang张美芳 (@CGMeifangZhang) October 23, 2022
Toate reformele lui Deng Xiaoping au fost aruncate la gunoi. China se întoarce la un sistem în care conducerea colectivă e înlocuită de concentrarea puterii în mâna unui singur om
După moartea cumplitului Mao Zedong – cel mai mare criminal din istoria umanității, cu peste 70 de milioane de morți la activ în rândurile propriului popor –, survenită în 1976, puterea a fost preluată în China de comunistul reformist Deng Xiaoping. Acesta a înțeles că regimul se va prăbuși dacă nu se va reuși schimbarea lui astfel încât să aibă succes în plan economic.
Deng a instituit o serie de reforme în toate planurile. A inventat sintagma „o țară, două sisteme”, deschizând treptat și controlat economia către capitalism și inițiativă privată, în timp ce Partidul Comunist rămânea unica formațiune politică.
Foarte importante au fost reformele din interiorul Partidului Comunist. O lege nescrisă impusă de Deng Xiaoping a fost aceea a conducerii colective. El a introdus, uneori cu forța, mecanisme care să nu permită nimănui să dețină puterea totală. O altă regulă a fost aceea că niciun conducător nu poate deține mai mult de două mandate în fruntea partidului. Deng însuși s-a retras la un moment dat, lăsând în prim-plan lideri comuniști mai tineri. De asemenea, a instituit o cutumă conform căreia niciun lider din Politburo (Biroul Politic al Partidului Comunist Chinez) nu putea candida la un nou mandat dacă avea mai mult de 68 de ani.
Toate acestea au funcționat eficient în ultimele 4 decenii, iar Partidul Comunist Chinez a reușit să se reformeze, într-o anumită măsură, legitimându-se în fața propriului popor prin marile succese economice.
Venit la putere în 2012, în locul lui Hu Jintao, actualul președinte Xi Jinping – el însuși beizadea a unui veteran de la vârful puterii comuniste – a inițiat un proces de revenire la modelul clasic în regimurile comuniste, unde toată puterea se concentrează în mâinile unui singur om.
Congresul din weekend a confirmat această ruptură cu sistemul lui Deng: Xi Jinping a candidat și obținut al treilea mandat consecutiv, deși are 69 de ani, cu unul peste limita de vârstă fixată până acum. El a eliminat sistemul de conducere colectivă, umplând organismele de conducere ale Chinei cu oameni aleși pe criterii de fidelitate față de el. Foști demnitari moderați sau care nu făceau parte din anturajul lui Xi au fost trecuți pe linie moartă.
Xi a umplut structurile de conducere ale țării de fideli obedienți și radicali, înlăturându-i pe toți liderii moderați și pe cei care nu făceau parte din anturajul său
Și mai îngrijorător este că acești fideli puși în funcții de conducere de Xi la Congres sunt radicali, adepți ai liniei dure nu doar pe plan intern, dar și internațional.
Profesorul Crane anticipează că, în lipsa posibilității de a se mai legitima în fața poporului prin creștere economică și bunăstare adusă oamenilor, Xi Jinping va miza pe alte două cărți: naționalismul și întărirea controlului polițienesc asupra țării. Dintr-o serie de motive interne și externe deopotrivă (lipsa unor reforme economice, decizii strategice eronate luate în ultimii ani, războiul comercial cu Statele Unite, criza economică mondială, pandemia etc), China e de așteptat să încetinească tot mai mult ritmul creșterii. Asta va însemna o mare problemă pe piața internă a muncii, unde în fiecare an aproape 20 de milioane de tineri termină școala și trebuie să se angajeze.
Regimul lui Xi Jinping nu mai are ce să le ofere oamenilor, la schimb cu sugrumarea libertăților, iar nemulțumirile au apărut deja. Noua garnitură de conducere de la Beijing va reacționa întărind și mai mult controlul asupra oamenilor, pe plan intern, și agitând teme naționaliste pe plan extern – iar problema Taiwanului pică mănușă în acest context.
Xi Jinping este inițiatorul sistemului distopic din China, în care populația e urmărită video 24 de ore din 24 și notată cu credite sociale în funcție de care are acces sau nu la diverse facilități
Xi este cel care a inițiat niște experimente sociale de-a dreptul distopice în China, oamenii fiind supravegheați și monitorizați de stat pe toate căile posibile (monitorizarea telefoanelor mobile, sisteme de supraveghere video pretutindeni, dispozitive de recunoaștere facială, urmărirea în propriile case prin intermediul dispozitivelor electronice etc).
Populația chineză este clasificată printr-un sistem de punctaj social: în funcție de ceea ce faci, primești sau pierzi puncte. Cei care comit acte considerate ostile regimului primesc cele mai mari depunctări și devin niște paria: nu mai au voie să-și cumpere casă sau mașină, să circule cu trenul sau avionul etc. În plus, sistemul descurajează interacțiunea între oameni cu punctaj social mult diferit. Dacă o persoană care are punctaj mediu se întâlnește sau este prietenă, de exemplu, cu una depunctată masiv, va pierde la rândul său puncte.
Începând din 2020, după izbucnirea pandemiei, China a întărit și mai mult controlul asupra populației, sub pretextul politicii „Zero Covid”. Oamenii au ajuns la psihoză în masă, pentru că apariția a câteva cazuri duce la consemnarea în case a zeci de milioane de oameni, cu pedepse foarte dure pentru cei care sunt prinși pe stradă fără autorizație. Dacă într-un mall este depistat un caz suspect, toți cei dinăuntru sunt sechestrați acolo timp de 72 de ore.
Citiți mai jos analiza profesorului Sam Crane după realegerea lui Xi Jinping pentru încă 5 ani în fruntea Chinei.
Xi Jinping and the end of Deng Xiaoping’s strategy for political legitimation.
A thread
1/— Sam Crane (@UselessTree) October 23, 2022
„Xi Jinping și sfârșitul strategiei de legitimare politică a lui Deng Xiaoping.
După eșecurile maoiste colosale ale Marii Foamete a Marelui Salt și ale Revoluției Culturale, Deng a lucrat pentru a reconstrui legitimitatea guvernării autoritare a partidului unic. Două elemente-cheie ale strategiei sale au fost un tip de legitimitate legal-rațională și legitimitatea de performanță.
Legitimitatea legal-rațională (în sensul weberian) a însemnat în acest caz reconstruirea instituțiilor de partid, regularizarea proceselor decizionale și crearea unei baze a statului de drept. A fost un proces dificil în perioada de după maoism.
Deng a restabilit un program regulat al Congreselor partidului, a îndepărtat treptat vechea gardă de la putere și a încercat să insufle norme de succesiune politică. Uneori s-a contrazis pe sine însuși, folosindu-și puterea personală pentru a crea proceduri birocratice mai impersonale.
În acest context, conducerea colectivă a fost un mijloc important pentru legitimitatea legal-rațională, chiar dacă și aceasta părea să se bazeze pe echilibrarea facțiunilor personaliste de la vârful sistemului politic.
Dar utilizarea dengistă a dinamicii politice personaliste pentru a se îndrepta spre o bază legal-rațională mai impersonală pentru legitimitatea politică părea să funcționeze. Procesul de luare a deciziilor și succesiunea au fost mai instituționalizate.
Acum, Xi s-a îndepărtat irevocabil de întregul proiect.
Conducerea colectivă a dispărut. Normele privind limita de mandat/limita de vârstă au dispărut. Echilibrarea facțională la vârf a dispărut. Doar Xi rămâne ca „nucleu”.
Nu s-a întors la maoism, nici pe departe, dar s-a îndepărtat decisiv de dengism.
În ceea ce privește legitimitatea performanței, Xi ar fi fără îndoială fericit dacă o creștere economică robustă ar contribui la legitimarea hegemoniei partidului. Dar „noua normalitate” a unei creșteri mai lente nu a făcut decât să devină mai problematică și mai constrângătoare (ceea ce ar putea fi unul dintre motivele pentru care a centralizat atât de stenic puterea)
Creșterea economică nu se va relansa probabil fără reforme mai semnificative, ceea ce pare din ce în ce mai puțin probabil în momentul politic pe care l-a creat Xi. În plus, mediul internațional s-a întors împotriva RPC în moduri care au tăiat sursele externe de creștere.
Xi știe că nu se poate baza pe legitimitatea de performanță la fel de mult ca predecesorii săi post-Mao. Centralizarea în continuare a puterii în persoana sa limitează posibilitățile ca un alt lider politic să se folosească de deteriorarea condițiilor economice împotriva sa.
Dar înseamnă, de asemenea, că sunt necesare noi surse de legitimitate a regimului. Care vor fi acestea? Aceasta este marea întrebare. Poate că ne putem aștepta la un accent și mai mare pe naționalism (deși poate nu încă un atac diversionist asupra Taiwanului) și pe neotradiționalism.
Și, cel mai trist, în fața surselor limitate de legitimitate a regimului, ne-am putea aștepta, de asemenea, la o reprimare sporită, pentru care Xi are o capacitate sporită (a se vedea: Xinjiang).“
