Săptămâna trecută, Patriarhia Română, prin vocea purtătorului de cuvânt Vasile Bănescu, a remis publicității un comunicat prin care, cu subtilitate, dar în termeni fără echivoc, Biserica Ortodoxă Română se delimitază de curentul naționalist-filetist promovat de AUR.
Autorii nenumiți ai acestui text – anume Patriarhul Daniel și consistentul grup de membri ai Sinodului BOR care susțin politica acestuia de modernizare a Bisericii – au tranșat chestiunea relației dintre Biserica Ortodoxă Română și mișcările naționalist-filetiste și legionaroide care bântuie și infestează „pridvorul Bisericii”, în unele situații cu îngăduința ori chiar sprijinul direct al unor preoți și monahi ortodocși.
Comunicatul Patriarhiei – o condamnare publică a ideologiei extremiste promovate de AUR și de aliații săi suveraniști
Încă de la începutul comunicatului, este condamnată ideologia naționalistă, filetistă și xenofobă – adică exact discursul promovat în Parlamentul României și în agora românească de extremiștii de la AUR.
„Confundarea programatică a (ultra)naționalismului zgomotos exacerbat cu patriotismul luminat și echilibrat de credința în valorile fidelității religioase, culturale și spirituale ale propriului popor, confiscarea populistă a nobilelor teme creștin-conservatoare rupte xenofob & filetist de contextul spiritual al Europei nu fac decât să compromită aceste fundamentale teme.”
Observăm că Patriarhia Română își asumă nu numai condamnare extremismului naționalist, ci și apărarea și promovarea temelor creștin-conservatoare pe care acest curent extremist le-a pervertit.
Totodată Biserica Ortodoxă Română se delimitează clar și ferm de încercările de confiscare politică a credinței creștine și de transformare a valorilor creștine în „lozinci” și „pretexte” pentru propaganda politică.
„Nimic nu e mai străin creștinismului real și Bisericii autentice decât instrumentalizarea credinței și a simbolurilor sale în cheie politică, orice culoare ar avea aceasta și oricât de seducător ar suna vocea sirenelor ei.”
Duritatea reacției BOR față de naționalism-filetismul de sorginte legionară care asediază democrația și statul român echivalează cu amenințarea cu „anatema” la adresa politicienilor extremiști și a susținătorilor acestora. Totodată, reprezintă un semn clar că răbdarea Bisericii față de comportamentul impertinent de „anexare” a unor simboluri ale credinței ortodoxe și de transformare a lor în „vehicule” politice s-a epuizat.
„Cei ce îngână în lungi litanii politicianiste numele lui Dumnezeu, al țării și al Bisericii, ne pot face tuturor un imens serviciu, imposibil de ignorat în posteritate, slujindu-se onest de arhisuficientul instrumentar politic democratic, evitând atent luarea în deșert a numelui Domnului, cultivând decent memoria adevăraților eroi, urmând în toate pilda oamenilor exemplari care prin jertfă de sine au creat România modernă, călcând cu sfială pragul bisericii și evitând, pe cât posibil, «fluieratul» în ea.”
Nu în ultimul rând, prin comunicatul emis de Patriarhia Română, se trage definitiv linie de demarcație între aberațiile ideologice promovate de AUR, de mișcarea așa-zis suveranistă, de facțiunile dacopate, filetiste și Învățătura de credință a Bisericii. „Noul Om” propus de extremiști – naționalist, xenofob, antisemit, legionaroid – este refuzat de Biserică și considerat ca o pervertire a ființei umane.
„Biserica propovăduiește îndumnezeirea omului prin «urmarea lui Hristos» și clarificarea sa morală prin asimilarea mesajului curat al Evangheliei, nu «rinocerizarea» omului prin pervertire ideologică, denunțată lucid de toate spiritele mari și oneste care au reflectat la acest grav fenomen din modernitatea noastră târzie, traumatizată de două cumplite totalitarisme, ambele de sorginte socialistă și purtând masca binelui, ambele adversare ale autenticei credințe în Dumnezeu și ale realei libertății ca rod al acesteia.”
Altfel spus, Patriarhia Română își asumă public și ferm, pentru prima oară în istoria sa, condamnarea extremismului naționalist-filetist, antisemit și xenofob, așezându-l în galeria demonică a celor mai sângeroase regimuri dictatoriale ale secolului XX: fascismul/nazismul și comunismul! O premieră, cu adevărat, istorică.
Textul integral al comunicatului îl puteți citi AICI.
Facțiunile din AUR și marele gol ideologic provocat de reacția BOR
În ciuda declarațiilor de mare iubire frățească pe care le fac diverși lideri ai AUR pe rețele de socializare – cel mai patetic în „declarații de amor” fiind senatorul Claudiu Richard Târziu, copreședinte AUE, vezi postările recente în care se prezintă împreună cu „camaradul” Simion în ipostaze frățești (!) –, este tot mai evident că AUR se îndreaptă spre o criză internă, organizatorică și ideologică.
Deși încă este cotat ca al doilea partid politic în preferințele românilor, în AUR mocnesc tensiunile.
Trei sunt facțiunile care se pregătesc să-și dispute puterea în AUR.
Facțiunea așa-zis „de elită” și totodată, cea mai grav afectată de comunicatul BOR, este condusă de senatorii Claudiu Richard Târziu și Sorin Lavric. Intelectuali afectați de orgolii imense, cu pretenții de „salvatori ai Neamului”, cei doi senatori sunt ideologii naționalismului filetist de inspirație legionaroidă promovat de AUR. În „dogma” ideologică confecționată de cei doi, sunt amestecate idei ale Dreptei Legionare din perioada interbelică a secolului trecut, răstălmăciri (pervertiri) ale conservatorismului creștin european și lecturi prost înțelese din Învățătura de credință a Bisericii Creștine, totul „garnisit” cu subtile mesaje anti-UE și, implicit, anti-NATO.
Cei doi „ideologi” ai AUR au depus eforturi mari pentru a lăsa impresia că sunt persoane agreate de ierarhi ai BOR, cu conexiuni în lumea Bisericii, în mediile preoțești și monahale.
Comunicatul Patriarhiei are o dublă aplicabilitate. Pe de o parte, rupe oficial și definitiv orice relație sau conexiune între Biserică și formațiunile politice naționalist-filetiste (inclusiv și mai ales cu AUR). Pe de altă parte, aproape cu certitudine, acest comunicat va fi însoțit de dispoziții emise în interiorul administrației bisericești prin care se va interzice preoților și monahilor, sub presiunea unor pedepse canonice severe, orice colaborare cu partide politice și organizații care promovează naționalism-filetismul, xenofobia și antisemitismul.
Rezultă că, în urma comunicatului Patriarhiei Române, facțiunea „Târziu-Lavric” se vede lipsită de sprijinul, fie și tacit, al BOR – entitate pe care au încercat s-o prezinte ca un fel de „mare garant” al ideologiei naționaliste pe care se chinuie s-o confecționeze.
A doua facțiune importantă din AUR se formează în jurul lui Călin Georgescu, „premierul nostru”. Facțiunea este încă în formare, în interiorul AUR, dar cunoaște o creștere atât de spectaculoasă, încât ambii copreședinți ai AUR – senatorul Târziu și deputatul Simion – au reacționat critic, deși în nuanțe diferite, la primele prezențe ale lui Georgescu ca reprezentant de vârf al AUR.
Inițial, George Simion a încercat să-l atragă pe Georgescu de partea sa, prezentându-l, în ziua de 24 ianuarie, ca președinte de onoare al AUR. Ulterior, Simion a lăsat senzația că se dezice de proaspăt promovatul președinte de onoare, printr-o declarație alambicată: „Domnul Georgescu nu dă reacții acum, trebuie să-și recalibreze discursul!”, o replică la afirmațiile prin care Călin Georgescu i-a așezat în rândul eroilor neamului pe doi criminali fasciști – „Căpitanul” Corneliu Zelea Codreanu și Mareșalul Ion Antonescu.
Simțindu-se trădat, senatorul Claudiu Richard Târziu, conducătorul facțiunii „ideologilor” AUR, a criticat dur inițiativa „fratelui” Simion, declarând: „Sunt suficiente elemente să renunțăm la această propunere și să nu o trimitem mai departe spre votul Congresului”. Copreședintele AUR și-a motivat declarație prin faptul că proclamatul Președinte de Onoare nu întrunește criteriile obligatorii stabilite de partid, anume: „o contribuție decisivă la formarea și evoluția partidului sau să fie o personalitate a societății care a făcut lucruri bune pentru România”.
La rândul său, senatorul Târziu a încercat să promoveze propriul aliat la funcția de președinte de onoare al AUR, mizând pe două candidaturi: academicianul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române (cunoscută fiindu-i apetența pentru discursul naționalist), și Dorin Marius Lulea, dubiosul fondator și susținător financiar al AUR.
În aceeași zi în care Patriarhia Română s-a dezis public de mișcările naționalist-filetiste (implicit de AUR), președintele Academiei Române a spulberat iluziile copreședintelui AUR, anunțând că nu se va implica în activitatea politică: „Singura politică pe care o fac este aceea a Academiei Române” (Ioan-Aurel Pop).
Ca o notă de subsol, credem că este evidentă influența Patriarhului Daniel al BOR asupra Președintelui Academiei Române pe subiectul AUR, de unde și „simultaneitatea” celor două luări de poziții…
Călin Georgescu va fi în avantaj, indiferent cum se va tranșa conflictul între „frații” Târziu și Simion.
Dacă va fi desemnat președinte de onoare al AUR (probabil în schimbul unor „ajustări” operate asupra discursului public), acesta va fi în curând principalul lider al AUR. Trebuie recunoscut faptul că dl. Călin Georgescu este net superior intelectual atât lui Târziu, cât și lui Simion. Eventual, singurul care poate concura cu capacitatea sa intelectuală este „ideologul” Lavric. Probabil că senatorul Lavric va miza pe o alianță cu Călin Georgescu, decât să-și consume energia într-un conflict cu acesta.
Dacă nu va fi desemnat președinte de onoare al AUR și va fi eliminat din rândul „elitei” partidului, Călin Georgescu are posibilitatea să „rupă” un număr consistent de membri ai AUR spre o eventuală formațiune politică naționalistă care să-l susțină în demersul său politic. Foarte probabil că acest demers va seduce și destui senatori și deputați AUR cu care se pare că dl. Călin Georgescu este deja în contact și negocieri.
Comunicatul de presă al Patriarhiei Române nu-l favorizează însă nici pe Călin Georgescu. Discursul său politic este atât unul naționalist-filetist, cât și unul filo-rus, anti-UE și anti-NATO. O poziție politică deranjantă pentru ierarhia BOR, atât ca urmare a naționalismului manifestat, cât și a discursului anti-UE. Este știut faptul că BOR este una dintre principalele entități care au beneficiat de avantajele politice și (mai ales!) financiare oferite de apartenența României la Uniunea Europeană (extinderea pastorației în Europa, prin înființarea de noi parohii în Diaspora, implementarea de proiecte europene de către BOR în valoare de zeci de milioane de euro, numai în ultimii 5 ani etc.).
A treia facțiune din AUR este condusă de „băiatul-minune” George Simion. Este facțiunea cea mai numeroasă și, în același timp, cu nivelul intelectual cel mai precar din AUR. Formată din membri aparținând, în general, părții de jos a clasei de mijloc – indivizi cu studii medii, fără studii superioare, tributari unei viziuni romantice despre Istoria Românilor (idolatrizarea strămoșilor, proclamarea românilor ca „neam ales”, transformarea unor personaje istorice în arhetipuri de eroi legendari etc.), frustrați de nedreptățile sociale și economice care s-au acumulat în România și în Uniunea Europeană, și nu în ultimul rând, oameni aflați în așteptarea unui „mesia politic” care să rezolve problemele cu care se confruntă România și să ofere „pe tavă” o „țară ca soarele sfânt de pe cer” (!) – facțiunea controlată de George Simion amintește oarecum de Batalioanele de Asalt ale NSDAP conduse de fanaticul nazist Ernst Röhm.
George Simion a dovedit că este gata oricând să se folosească, fără scrupule și cu cinism feroce, de aceste „Batalioane de Asalt”. Aceste mase de oameni debusolați, trădați de partidele postdecembriste, refuzați de exigențele vieții în Occindetul UE, au fost utilizate de George Simion pentru organizarea de proteste fie împotriva Guvernului (a se citi, adversarilor politici), fie împotriva măsurilor sanitare adoptate de autorități pentru combaterea pandemiei de Covid-19. Ca o culme a cinismului, George Simion a încercat să se folosească de acești oameni pentru a instrumenta un fel de „lovitură de stat”, atunci când a asediat Parlamentul României, în speranța (deșartă, într-un sfârșit) că va reuși să ocupe forul suprem al statului român și să declanșeze un fel de „revoluție naționalistă”. Tot de acești oameni s-a folosit Simion și atunci când a luat cu asalt Primăria Timișoarei, deși, ulterior, probabil speriat de consecințele legale, s-a dezis de ei.
George Simion își „hrănește” facțiunea în stilul deja consacrat: live-uri, postări foarte frecvente în rețelele de socializare, contactul direct, vizite în teritoriu etc.
Comunicatul de presă al Patriarhiei îl afectează însă și pe George Simion. „Poza” lui duminicală, mereu postată în online, în care se prezintă pe sine în curtea unei biserici – încercând să-și convingă aderenții că el ar fi un creștin evlavios, „cu frică de Dumnezeu” – și repetatele apeluri la credința ortodoxă inserate în discursurile politice nu au convins Patriarhia Română și nici pe creștinii posesori măcar a unei minimale cunoașteri a Învățăturii de Credință a Bisericii.
Inocenții sau ignoranții care s-au lăsat seduși de această „mască” afișată de Simion sunt acum în mare derută. Discursul politic al „băiatului lor minune”, „evlaviosul George”, este repudiat de Biserică. „Mesia” George Simion nu este recunoscut ca „mesia” de Biserică. Dimpotrivă, e considerat un eretic, un rascolnic! Să fie „mesia” George un impostor, un politruc?
„Arcana imperii” în AUR – controlul asupra filialelor din teritoriu
Comunicatul emis de Patriarhia Română, de condamnare a naționalism-filetismului xenofob și antisemit, are și un efect colateral care foarte probabil nu a fost în calculele ierarhilor Bisericii.
Lupta pentru putere în interiorul AUR se amplifică. Perioada romantică (dacă am accepta că a existat vreodată în interiorul nucleului dur al AUR!) a luat sfârșit. S-a dat dezlegare la lupta pentru ciolan și, probabil, forțele care controlează din umbră acest partid extremist doresc o cernere a liderilor, un fel de selecție naturală, pregătindu-i astfel pentru etapa următoare: activitatea politică post-pandemie.
Niciuna dintre cele trei facțiuni nu posedă în interior capacitatea de a lua cu asalt puterea în partid. Lupta se va da – ca în oricare alt partid – în teritoriu.
Liderii filialelor AUR au șansa să evadeze din rolul de figuranți, de „butaforie de partid”, și să se implice în modelarea viitoarei conduceri a AUR. Mulți dintre șefii de filiale sunt și parlamentari AUR. Acești oameni au investit sume importante de bani în cariera lor politică. Idealurile naționaliste sună pios, dar nu ajută la recuperarea investiției. Unii dintre parlamentarii AUR sunt mulțumiți cu beneficiile financiare dobândite prin calitatea de deputat sau senator. Alții însă vor mai mult câștig, pe măsura investițiilor făcute și a marilor așteptări personale cu care au pornit la drum. Câțiva, puțini, nu urmăresc confortul financiar – pe care deja îl aveau la momentul implicării în AUR – și își doresc o carieră politică de succes, prin intermediul căreia, eventual, să-și multiplice acest confort.
Dintre liderii filialelor teritoriale se face remarcat deputatul Ringo Dămureanu. Intrat în „galeria” trădătorilor mișcării sindicale – adică a liderilor de sindicat care și-au folosit poziția de sindicaliști pentru a face carieră politică –, Ringo Dămureanu s-a dovedit a fi lipsit de scrupule, cinic și dur în organizarea propriei filiale. Dămureanu a îndepărtat rapid din filiala de la Craiova/Dolj orice posibil rival care ar fi dat dovadă fie de un intelect superior, fie de o abilitate politică superioară.
În același timp, s-a făcut util celor doi copreședinți ai AUR în organizarea unor vizite politice în Timocul Sârbesc, în comunitatea românilor (vlahilor) de acolo. În acest demers, s-a folosit de relațiile personale pe care le întreține cu personaje controversate ori chiar dubioase din rândul unei pseudo-elite locale, între aceștia făcându-se remarcați Predrag Balasevici, lider al unei formațiuni politice insignifiante – Partia Neamului Rumânesc –, dar cu pretenții că ar fi reprezentativă pentru românii timoceni, și Dușan Prvulovici, un fel de lider de ONG-uri din Timoc, la această oră condamnat penal de statul sârb pentru delapidare. Pentru protecția acestuia, deputatul Ringo a intervenit inclusiv de la tribuna Parlamentului României.
Îl amintim pe Ringo Dămureanu nu numai pentru că este cel mai vocal lider local al AUR, ci și pentru că este arhetipal pentru profilul liderului de filială teritorială a AUR.
Ringo Dămureanu, ca și alți lideri locali, își va negocia sprijinul. El nu este dependent de Simion, de Târziu sau de Călin Georgescu, decât din perspectiva „recipientului” politic, apartenența la AUR. Dacă va simți că balanța puterii se înclină spre unul dintre cei trei, Ringo Dămureanu se va alia cu acesta. La fel vor face și cei mai mulți dintre liderii din teritoriu ai AUR.
Deocamdată, „hora înainte” a luat-o George Simion. Probabil sfătuit de „păpușari”, Simion a vizitat câteva organizații din Diaspora, după un adevărat periplu în teritoriul României, pe la filialele AUR. Dintre combatanții implicați în lupta pentru putere din AUR, Simion stă cel mai bine în relația cu filialele. Problema lui rămâne însă capacitatea de a hrăni eficient această relație. Discursul naționalist cu care a sedus începe deja să fie epuizat: pandemia va fi foarte probabil învinsă până cel târziu în vară, Biserica Ortodoxă condamnă naționalismul și devine un critic avizat și foarte dur al ideologiei promovate de AUR, iar antipatia față de Rusia lui Putin (entitatea statală bănuită de tot mai mulți că se află în spatele AUR) este tot mai puternică printre români, în ciuda propagandei intense operate de Moscova în România.
Rămâne de văzut dacă „păpușarii” vor miza în continuare pe Simion (cu necesara ajustare a discursului politic) sau vor considera că sunt mai folositori cei doi „ideologi”, Târziu și Lavric.
Călin Georgescu rămâne o variantă câștigătoare pentru „păpușari”, așa cum am arătat, indiferent de viitorul relației lui cu AUR.
Evident, este destul de probabilă și varianta „pupat toți piața Endependenți”, dacă cei care controlează AUR vor ajunge la concluzia că este de preferat un partid naționalist garnisit cu cei, de acum, patru „mesia” ai „salvării neamului românesc”…
…și de ce nu, așezat peste aceștia (dacă nu formal, cu siguranță, informal!), ca o bomboană pe colivă, Dorin Marius Lulea, dubiosul fondator și susținător financiar al AUR. De ceva vreme, acesta se antrenează tot mai serios în cele ale „politichiei”, prin postări pe rețelele de socializare și tot mai dese participări la „ședințe de taină” ale „elitei” AUR.
În concluzie, oricare va fi viitorul imediat al acestui partid extremist, se poate spune că Patriarhia Română a dat o puternică lovitură naționalism-filetismului xenofob și antisemit din agora românească, reușind, printr-un comunicat de presă și prin măsurile canonice pe care le va aplica foarte curând preoților și monahilor căzuți în erezia filetismului, ceea ce nu au reușit nici SRI, nici Procuratura, nici Guvernul, nici Parlamentul și, evident, nici adormitul Președinte din dormitorul Cotrocenilor.
Doamne ajută!
Vai de capul Romaniei daca a ajuns sa fie salvata de agentii Rusiei…stim noi ce vrea Rusia sa faca cu noi, ca doar n-a trecut atat de mult decand manipulau bolsevicii pe romani.
Metoda e brevetata. Se folosesc de incultura si slaba intelegere a rolului EU si a NATO ca factori civilizatori. E deajuns sa li se spuna acestor oameni frustrati orice verzi si uscate, cand frustrarea lor materiala cauzata de lipsa de competenta a politicienilor(ei insisi de calitate joasa si de apartenenta incerta la vreo ideologie clara benefica pentru tara noastra), ca sunt lesne castigati ca votanti si merg ca oile spre orice li se spune. Nerezolvarea saraciei si a lipsei de educatie a creat material uman numai bun pentru revolte si anarhie de care profita agentii Rusiei, dornice de subminare a proiectului european. Nu stiu daca ajuta BOR prin delimitarea de extremisti…extremistii au rinocerizat deja o parte prea mare a populatiei, mai ales datorita ideii geniale a agentilor rusilor de a barfi pandemia si vaccinurile…Autoritatile nu au luat atitudine la timp, cat inca nu se raspandise fenomenul, asa ca s-a construit cu spor pe seama pandemiei o intreaga ura impotriva autoritatilor oficiale reprezentand organizatia locala a UE in fond…Suntem ingrijorati cu adevarat de soarta Romaniei.
Njet, njet, njet!
AUR este un partid neo-bolshevik. Biserica este antinationala.
Atat AUR cat si BOR sunt agenti ai haosului.