joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsAdrian Năstase, Petre Roman, Gabriel Oprea, Gheorghe Funar - printre foștii parlamentari...

Adrian Năstase, Petre Roman, Gabriel Oprea, Gheorghe Funar – printre foștii parlamentari care își vor pensiile speciale înapoi! Numărul celor care dau în judecată statul, ca să-și recupereze privilegiul, este de ordinul sutelor

-

Lista foștilor parlamentari care au dat în judecată statul român, pentru a-și recupera pensiile speciale, s-a îmbogățit cu noi nume grele, foști premieri, miniștri, primari și șefi de servicii secrete intrând pe listă, scrie PressOne.ro.

Fenomenul este mai vechi și Ziaristii.com a scris deja despre coaliția foștilor parlamentari. Între timp, pe lista ultragiaților că au rămas fără privilegii au intrat și “greuceni” care poartă direct răspunderea pentru felul în care arată România azi.

Printre cei care-și vor înapoi pensiile speciale sunt Adrian Năstase, Petre Roman, Teodor Meleșcanu, Gabriel Oprea, Eugen Nicolicea, Dumitru Buzatu, Gheorghe Funar, Victor Babiuc, Dan Ilie Morega și Petre Daea. Cot la cot, pe lista petiționarilor găsim politicieni care, ani la rând, au mimat antagonismul în Parlament. UDMR-istul Kelemen Atilla (20 de ani deputat) și fostul PRM-ist Adrian Moisoiu (8 ani deputat) sunt acum aliați în plângerea depusă în justiție la Mureș. Primul, amintește jurnalistul Valentin Șchiopu, autorul materialului, a fost declarat în conflict de interese după ce și-a angajat nevasta la cabinetul parlamentar (plătind-o cu 27.248 de lei pentru că-l ducea și-l aducea cu mașina de la aeroport).

Adrian Năstase, fost premier, are la activ condamnări pentru corupție. Generalul Gabriel Oprea a fost dovedit ca plagiator și coordonator de doctorate plagiate. Eugen Nicolicea a jucat un rol central în masacrarea legilor justiției în domnia lui Liviu Dragnea. Victor Babiuc a făcut și el pușcărie pentru corupție. Iar lista poate continua.

- Advertisement -

Toți „specialii” care-și vor privilegiile înapoi spun că, de fapt, pe ei nu-i interesează banii, ci apără o idee și un principiu

Ioan Oltean, 25 de ani politician în FSN, PD, PDL și PNL, care a fost prins că lua bani de la Parlament pentru a-și plăti chiria ca parlamentar, deși avea case în București, e și el pe lista reclamanților acum, invocând chestiuni de principiu. Niciun fost parlamentar nu recunoaște că l-ar interesa pensia specială, toți invocând chestiuni abstracte, cum ar fi onoarea funcției.

Supranumit “Crocodilul”, Oltean spune, bineînțeles, că nici pe el nu-l interesează banii din pensia specială, ci luptă pentru o idee: “Eu am avut șase mandate. Nu e atât de importantă suma, deși dacă analizați sumele de care beneficiază alte categorii, o să constatați că un parlamentar cu șase mandate primește de trei ori mai puțin decât ia un judecător, un procuror sau un polițist. (…) Trece puțin peste 10.000 de lei, aceasta e indemnizația maximă de care beneficiază un parlamentar cu cel puțin trei mandate. Sigur, nu se poate spune că în lumea asta există oameni pe care nu-i interesează banii, însă nu banul este cel care întotdeauna te motivează să susții un asemenea demers juridic, ci modul în care se pune problema vizavi de o demnitate atât de înaltă cum e cea de parlamentar în România“.

Printre altele, Ioan Oltean, a pus-o pe o fostă Miss Bistrița în fruntea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. DNA l-a acuzat că a luat șpagă de la afaceristul Mihai Rotaru, “regele” despăguirilor din retrocedări. “Crocodilul” ar fi luat 600.000 de euro de la Rotaru în curtea bisericii din Chitila, ca să intervină la pupila sa, Miss Bistrița ajunsă șefă la ANRP, iar afaceristul să încaseze o despăgubire de 20 de milioane de euro.

- Advertisement -

Dosarul a fost clasat însă în decembrie 2020, iar Oltean spune că DNA l-a scos din jocul politic.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* FOTO. Zâmbetul luminos al doctoriței de 38 de ani care a murit de epuizare la Camera de Gardă

* „Patronul” AUR se alătură forțelor pro-ruse pentru a lovi în Maia Sandu. „Nici ea nu e fecioară! A alungat basarabenii din țară”, minte Lulea

* Reglare de conturi între „locotenenții” lui Ion Iliescu: Mironov îl alungă pe Gelu Voican Voiculescu de la șefia Institutului Revoluției!

* PSD-istul Coarnă a pierdut procesul cu „polițistul #Rezist”! Minciunile împroșcate îl costă 5.000 de euro + 4.120 de lei

* Au cocoșat-o! Șoșoacă se plânge că a luat amenzi de peste 10.000 de euro după scandalurile făcute prin piețe

* VIDEO. Teolog fanatic, anarhist: „Ne-au terfelit sfinții, ni L-au terfelit pe Hristos! Ordinarul ăla de vaccin nu mă interesează!”

* Deputatul cenzurat de Antena 3: „Mi s-a închis telefonul pentru că am îndrăznit să spun un adevăr”

VIDEO. Scene înfiorătoare cu anarhistele rusofile. Cerva: „Câta picior i-am tras în cur! I-a sărit curu’ în aer!”. Lovin: „I-am vărsat cafeaua în cap! L-am călcat pe mână!”

* Ambasadorul Rusiei, amenințător: Nu vă implicați „într-o aventură militară concepută de «capetele fierbinți» din sediul NATO”!

* Moment istoric: după 106 ani, America recunoaște genocidul armean! În 1915, turcii otomani au masacrat 1,5 milioane de armeni

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -