Se strâng tot mai multe informații despre situația reală a armatei ruse, cu care Puțin vrea să invadeze și să ocupe Ucraina. Asociația „Comitetul Mamelor Soldaților” a publicat imagini șocante cu peste 100 de soldați ruși dintr-o divizie amplasată la granița cu Ucraina care dormeau claie peste grămadă în clădirea unei gări din regiunea Belgorod. ONG-ul, înființat pentru a apăra drepturile militarilor ruși în termen supuși adesea abuzurilor de către superiori, afirmă că, zile în șir, membrii unității militare au făcut foamea, fiind hrăniți de milă de sătenii localităților din jur.
Zilele trecute a surprins o știre venită din Belarus, în care erau citați localnici relatând că soldații ruși dislocați la granița cu Ucraina își vând rezervele de motorină și consumă mult alcool. În urma lor, relatau sursele, rămân sticle de bere și de vodcă, ambalaje goale de biscuiți și multe echipamente militare, inclusiv efecte personale, lăsând de înțeles că unitățile sunt dezorganizate și departe de nivelul optim unor operațiuni ofensive precum cele necesare pentru a ocupa Ucraina.
Situația se dovedește a nu fi singulară. Divizia Taman, amplasată în Dolbino, la 27 de kilometri de granița cu Ucraina, și care ar urma să atace orașul Harkov în momentul declanșării ofensivei, este compusă din soldați care suferă de foame și sunt ținuți în condiții umilitoare. Pe site-ul rusesc Golubschool.ru apare un articol intitulat „Circa 100 de soldați în termen suferă de foame”, în care se publică imagini surprinzătoare cu condițiile în care așteaptă militarii ruși semnalul ofensivei.
Solda lunară a soldaților ruși este infimă, 2.000 de ruble (aproximativ 112 lei sau 23 de euro), așa că oamenii nu prea au cu ce să-și cumpere cele necesare, în condițiile în care conducerea armatei nu le asigură mâncarea.
„Comitetul Mamelor Soldaților” a fost alertat de sătenii din localitatea Veselaia Lopan, învecinată cu baza Diviziei Taman. Soldații dorm direct pe podelele unor încăperi supraaglomerate și pun la comun puținii bani pe care-i au, ca să poată să-și cumpere de mâncare. Rațiile le-au fost suplimentate de săteni miloși, care, aflând de situația grea prin care trec militarii, le-au adus din proprie inițiativă mâncare.
Conform ONG-ului care a publicat fotografiile și informațiile despre Divizia Taman, soldații nu mai mâncaseră o masă caldă de 5 zile, în momentul când s-a aflat despre această situație.
Svetlana Golub, șefa asociației „Comitetul Mamelor de Soldați”, s-a cutremurat: “De ce trebuie ca, în timp de pace, soldații să stea în asemenea condiții? Unde sunt șefii care ar trebui să supervizeze această misiune? Unde sunt membrii personalului responsabil cu supravegherea acestei călătorii? Sunt plecați în weekend și beau ceai cu covrigi? Informațiile vor fi transmise conducerii superioare. Sperăm că vor organiza condiții normale, mese calde și apă potabilă pentru luptători. Și, apropo, unde sunt rațiile uscate?”.
După ce cazul a devenit public, comandamentul diviziei a dat asigurări că situația se va rezolva. Respectiva unitate a fost luată de la Dolbino și dusă către o destinație necunoscută, dar s-a promis că, la noul loc de campare, militarii vor primi mâncare caldă. Despre celelalte probleme nu s-a discutat.
Se pare ca din anii 40 pana in prezent, nu s-au schimbat prea mult conditiile soldatilor rusi. Luptati ca saracii pentru niste oligarhi imbuibati. Asta inseamna sa fii prost.
Le dadeau americanii de mancare. 4.5 milioane tone de mancare.
Ma scuzati dar aproape nu ma pot abtine sa nu adaug niste epitete.
1. 1921-1922 presedintele Hoover a salvat URSS; 11 mil de oameni erau hraniti de americani; intrebati-va cati erau civili
2. In al doilea razboi mondial, 4.5 mil tone de alimente pentru URSS
3. Dupa criza rachetelor si seceta Rusia, baiatul de aur JFK a salvat si el URSS vanzandu-le cerealele necesare. (1963). JFK practic a contribuit la supravietuirea URSS pentru inca 20 de ani. Bineinteles putzoiul arogant a luat teapa cu transportul… Asa se intampla cand pui o obraznicatura afemeiata si iresponsabila sa faca fata unui criminal de cariera ca Nikita Hrusciov.
4. Nu ca urmatorii presedinti americani ar fi fost mai grozavi. Pe vremea lui Nixon deja 25% din productia americana de cereale mergea in URSS. Mai grav, fermierii americani erau falimentati datorita preturilor mentinute mici de catre guvernul american.
5. Contraintuitiv, Carter a pus un embargou pe exporturile de alimente, ridicat nu se stie de ce de Reagan. Practic Reagan i-a luat orice leverage lui Ceausescu.
5. Epoca Eltin? Practic SUA i-a salvat inca odata cu ajutoarele alimentare. Anual miliarde de dollari ca sa faca reforme.
Ce face Rusia? De o suta de ani musca mana care ii hraneste si santajeaza nuclear. Se pare ca unii invata foarte greu.
Trimiși la război fratricid, din perspectivă istorică.
Fratricid?
Va chinuiti sa pareti sintetic si intelept. Ce reusiti este insa o chestie eliptica si emfatic-auto-suficienta.
Un stat si un popor care si-au invadat si genocidat toti vecinii nu are cum sa fie frate cu nimeni.
Cand Rusia vorbeste despre fratia „slava” vine imediat in minte Holodomorul si Genocidul Polonez.
Cand Rusia vorbeste de fratia orthodoxa vine imediat in minte genocidul din Moldova, deportarile si violurile.
Cand Rusia vorbeste de crestinism vin imediat in minte toate masacrele, jafurile, genocidurile si invaziile impotriva tuturor vecinilor.
Deci despre care dintre fratii vorbiti, la scara istorica, nici mai mult nici mai putin?
La scara istorica nu exista decat jaf, exterminare, colonizare, deznationalizare.
Dati-le de mancare sa aiba forta sa va bombardeze frumos….😡