vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsAtacarea Ucrainei de către Rusia redeschide tema aderării Finlandei la NATO. Și...

Atacarea Ucrainei de către Rusia redeschide tema aderării Finlandei la NATO. Și republicile ex-sovietice au intrat în panică

-

Intrarea trupelor ruse în Ucraina și discursul delirant al dictatorului Vladimir Putin, care a contestat luni seara dreptul la existență al statului vecin, are un foarte puternic efect de bumerang la care, foarte probabil, Kremlinul nu se aștepta. Conducerea Finlandei, speriată de agresivitatea imprevizibilă a lui Putin, s-a răzgândit la doar câteva zile după ce spusese că își păstrează neutralitatea. De data asta, a anunțat că relansează discuția despre posibila aderare la NATO. Și republicile ex-sovietice au intrat în panică, așteptându-se acum să devină ținte ale Moscovei.

Rusia riscă, prin atacul asupra Ucrainei, să repună pe ordinea de zi ideea aderării Finlandei la NATO, a declarat marți chiar președintele finlandez, Sauli Vainamo Niinisto. Cu doar o săptămână în urmă, oficiali guvernamentali de la Helsinki dădeau asigurări că Finlanda rămâne neutră și nu se pune problema aderării la NATO.

Agresiunea rusă și discursul delirant al lui Putin, care a invocat refacerea URSS, a contestat dreptul la existență al Ucrainei și a oferit o interpretare distorsionată și bizară a istoriei pentru a justifica invadarea statului vecin, a făcut ca Finlanda să-și schimbe brusc părerea.

Într-o conferință de presă ținută marți, Niinisto a afirmat: “Avem o dezbatere activă asupra aderării la NATO și aceasta va fi, în mod sigur, mult mai activă dacă Rusia ne dă motive”. Președintele finlandez a fost întrebat direct dacă acum țara sa e mai aproape de aderarea la NATO, răspunsul fiind următorul: „Nu pot spune dacă suntem mai aproape, dar discuția este în curs”.

- Advertisement -

Finlanda a fost teritoriu rusesc între 1809-1917 și se teme acum că Putin ar putea folosi acest argument pentru a ridica pretenții teritoriale

Finlanda a fost anexată de Rusia țarului Alexandru I în urma războiului cu Suedia din 1808-1809. Țara a primit titlul de Mare Ducat și un statut special, fiind o regiune subordonată direct împăratului de la Santk Petersburg.

După lovitura de stat bolșevică din noiembrie 1917, Finlanda și-a proclamat independența (în decembrie același an). Guvernul bolșevic i-a recunoscut acest statut pe 31 decembrie 1917.

Însă în noiembrie 1939, Uniunea Sovietică a atacat Finlanda, forțând-o în martie anul următor să semneze un tratat de pace prin care a cedat teritorii strategice importante. Finlandezii au încercat să le recupereze intrând în 1941 în războiul împotriva URSS alături de Germania, dar au fost învinși și în 1944 au încheiat armistițiu.

- Advertisement -

După război, o înțelegere între marile puteri a stabilit că Finlanda rămâne neutră, nefiind nici în Pactul de la Varșovia, nici în NATO.

Faptul că acum Putin contestă granițele internaționale și pretinde că există argumente istorice ca Rusia să revendice teritoriile țărilor vecine a alertat Finlanda: mâine, dictatorul de la Kremlin ar putea invoca statutul acestei țări între 1809 și 1917 pentru a avea pretenții și în această direcție.

Finlanda a fost printre primele țări care, luni seara, au condamnat recunoașterea celor două regiuni separatiste din Donbass de către Moscova și intrarea trupelor ruse în Ucraina.

Discursul lui Putin a băgat în sperieți toate republicile ex-sovietice. Acum, Kremlinul încearcă să liniștească apele oferind garanții că respectă frontierele, iar Ucraina ar fi un caz special

Panica a cuprins și celelalte republici ex-sovietice după discursul de luni seara al lui Putin. Acesta a menționat explicit spațiul Uniunii Sovietice ca fiind de drept al Rusiei, întrebându-se în halucinantul său discurs de ce a fost nevoie ca rușii să renunțe la el și să acorde independența unor state precum Ucraina.

Pe lângă Rusia și Ucraina, din URSS s-au mai desprins alte 13 state independente: Belarus, Lituania, Letonia, Estonia, Moldova, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Kazahstan, Kirghizstan, Uzbekistan, Turkmeninstan, Tadjikistan.

Rusia este prezentă deja, într-un fel sau altul, în toate aceste state, fie prin baze militare pe care republicile ex-sovietice au fost nevoite să le accepte, fie prin cotropirea unor teritorii sub pretextul protejării minorităților rusești, fie prin impunerea unor guverne-marionetă.

Acum, toți se tem că ar putea urma la rând după ce Putin termină cu ucrainenii. Președintele rus a anexat deja, de factor, Belarus și Kazahstan, aceste state nemafiind acum independente decât pe hârtie.

În fața acestor reacții, Kremlinul a dat marți asigurări că respectă suveranitatea celorlalte republici ex-sovietice și că Ucraina ar constitui doar o excepție pentru că se află sub control străin (adică occidental), transmite agenția Reuters, citând TASS.

Garanțiile Moscovei nu mai sunt însă luate în serios de nimeni, întrucât regimul lui Putin începe să semene, din ce în ce mai mult, cu cel al lui Hitler în Germania anilor 1938-1939. Naziștii au anexat Austria afirmând că este un teritoriu german, apoi au cerut regiunea sudetă a Cehoslovaciei promițând că, dacă li se dă satisfacție, cu asta se încheie revendicările lor teritoriale. Dar nu s-au oprit: au ocupat toată Cehia, iar în final au luat la rând Polonia, invocând un „genocid” pe care Guvernul polonez l-ar fi comis împotriva etnicilor germani.

Serviciile secrete germane au infiltrat agenți în regiunea Danzig (Gdansk), organizând sabotaje, atentate cu bombă și proteste agresive pentru a provoca reacția forțelor de ordine poloneze. Când acestea au ripostat, Hitler a declarat că locuitorii germani ai Poloniei sunt în pericol, iar pe 1 septembrie 1939 a atacat țara vecină, declanșând Al Doilea Război Mondial. Atunci, o unitate SS îmbrăcată în uniforme poloneze a simulat un atac asupra unei stații radio de pe teritoriul german.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Rusia a declanșat practic invazia Ucrainei! Putin recunoaște independența regiunilor Donețk și Lugansk, pe care acum are „datoria” să le „salveze din ghearele Kiev-ului”

* VIDEO. Gafă sau scenariu? Scena istorică de la Kremlin care arată că Rusia a decis nu doar independența, ci și ANEXAREA regiunilor ucrainene Donețk și Lugansk

Adevărata față a armatei lui Putin: soldații ruși dorm în condiții inumane, fac chetă pentru mâncare, iar solda e de 23 de euro pe lună! Localnicii îi ajută de milă

* Enorma hoție a PSD-istului Băluță: a supraevaluat ilegal veniturile Primăriei cu 17 milioane de euro, pentru putea cheltui „fără număr”!

Robert Negoiță, dosar penal cu prejudiciu de 130 de milioane de euro! DNA anchetează contractul cu firma de salubritate a lui Silviu Prigoană

* Prim-vicepreședintele ASF a câștigat anul trecut un milion de lei!

Anunțul trist al lui Oreste: până în 2025 părăsește definitiv România. „Am sperat, dar în 2021 am înțeles că nu se poate. Am plâns…” / „Oamenii frumoși și liberi vor triumfa. Păcat că fără mine!”

Poștărița AUR, fostă candidată la Senat, face „dreptate pentru România”: a furat pensiile, alocațiile și ajutorul de handicap a 54 de consăteni!

* Nu vă grăbiți cu relaxarea! Varianta Omicron BA.2 va aduce un nou val de morți, probabil mai mare decât cel produs de Omicron BA.1

SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (89) / TAB-ul, ultimul adăpost

2 COMENTARII

  1. Statutul de neutralitate al Austriei este rezultatul unui acord intre URSS si puterile occidentale invingatoare in al doilea razboi mondial. In cazul Finlandei situatia este diferita. Desi tara nordica a fost infranta ca si Romania, Bulgaria, Ungaria, Slovacia (prin revenire in granitele Cehoslovaciei acest stat satelit al Axei nu a mai particpat la conferinta de pace de la Paris in 1947 ca tara invinsa), Stalin a hotarat o alta soarta pentru micul si eroicul popor finlandez. In „Razboiul de Iarna” (Noiembrie 1939 – Martie 1940) armata finlandeza a uimit lumea pentru indarjirea cu care a stavilit pentru cateva luni tancurile lui Vorishilov si hoardele de infanterie(pehota) sovietice. Practic niste schiori lunetisti au umilit Armata Rosie producand acesteia pierderi mari, fapt pentru care Fuehrerul a tras concluzia eronata ca Stalin nu va fi capabil sa tina piept Marelui Reich. In „Razboiul de Continuare” (Iunie 1941 – Septembrie 1944) finlandezii s-au luptat foarte bine chiar si daca nu au inaintat decat pana la Lacul Onega, nu ca germanii si romanii mii de kilometrii in adancimea spatiului sovietic. In timp ce romanilor si germanilor sovieticii le-au reprosat crime contra cetatenilor sai, acest lucru nu s-a intamplat in cazul finlandezilor. Iar in Septembrie 1944 Finlanda a iesit din raboiul cu URSS cu capul sus, avand acordul conducatorului statutului (Maresalul Mannerheim, fost ofiter in Armata Tarista). Ceea ce nu a fost cazul cu Romania. Pentru toate aceste motive (vitejie in razboiul anti-sovietic, lipsa unor motive de vendeta pentru „crime de raboi” si iesirea din razboi ordonata, nu ca la romani cu lovitura de stat organizata de Rege si comunisti), Stalin nu a sustinut venirea la putere a comunistilor in Finlanda asa cum a facut in celelate tari est-europene. Prin urmare a fost un acord mai degraba tacit intre Finlanda si URSS pentru pastrarea independentei cu conditia unei atitudini binevoitoare a guvernelor finlandeze fata de colosul de la rasarit. Este cunoscut faptul ca presedintele Urho Kekkonen ( 26 de ani de mandat, un fel de Lukashenko ) era asa de impaciuitor cu sovieticii incat este banuit ca a fost agentul lor : a facut sauna cu Hrushcev, s-a opus in constant apropierii de americani si vest-europeni, cand o delegatie din R.S. Romania in frunte cu Emil Bodnaras a vizitat Finlanda si a depus o coroana de flori la mormantul Maresalului Mannerheim, Kekkonen i-a turnat imediat pe sovietici si evident acestia au facut spume la gura stiind ca era un gest de sfidare al „Tarii fratesti”-problema din lagherul socialist.
    Prin urmare neutralitatea Finlandei este o chestiune intre acest mic si brav popor si rusi si nu un acord intre Occident si URSS. Atat timp cat Rusia nu o sa ameninte Finlanda, si deocamdata nu vad de ce ar face-o, nici nu se pune problema de aderenta la NATO. Pentru Vladimir Vladimirovici exista alte prioritati, iar Romania este mult mai in fata decat Finlanda pe aceasta lista de „tinte”.

  2. De BĂGAT la CAP, bineînţeles cine are!
    Clinton , Bush , Obama – haben in 23 Jahren 9 Länder
    Überfallen , 11 Millionen Zivilisten ermordet , und niemand
    Nennt sie Aggressoren oder Terroristen usw. !?
    Traducere din ORIGINAL % la %:
    Criminalii amintiţi mai sus, în 23 de ani au atacat şi distrus 9 ŢĂRI, ucigînd peste 11′ (milioane de civili) şi nimeni nu a zis /zice nimic, să nu mai amintesc de NAZIŞTII de JIDANI care, nu numai că nu au învăţat nimic din al doilea război dar,de aproximativ 80 de ani omoară zilnic pelestinieni, atacă/bombardează TOT aproape zilnic ţările vecine, cu cănsimămîntul Criminalilor şi TERORIŞTILOR ACCIDENTALI.
    Are cumva cineva obrăznicia să mă CONTRAZICĂ ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -