Oana Roman, beizadeaua răsfățată a lui Petre Roman, a făcut o nouă declarație caraghioasă, contrazisă chiar de tatăl ei. Ea a spus că fostul prim-ministru FSN (numit de Ion Iliescu în 1989 și dat jos tot de acesta, cu minerii, în 1991) a decis să părăsească România pentru a se muta în Elveția, unde a fost numit „președintele Universității din Geneva”. Dar anunțul conține două minciuni grosolane.
„Marea veste” că Petre Roman pleacă din România, luând calea pribegiei, a fost dată de fiica sa cea mică, Oana Roman, pe Instagram. Beizadeaua răsfățată a declarat, bombastic: „Ce credeți? Azi mă sună tata. Printre altele, ca și cum mi-ar fi spus că s-a dus la colțul străzii să cumpere o pâine, mi-a spus că în luna decembrie a fost numit Președintele Universității din Geneva. Una dintre cele mai mari universități din Elveția. Mă bucur foarte tare pentru el că scapă de țara asta de doi bani și că oamenii din afară îi recunosc meritele”.
O declarație urechisto-manelistă, care conține două minciuni sfruntate:
1. Petre Roman nu a fost numit „președintele Universității din Geneva”, ca și cum ar fi una singură și cea mai tare și beneficiară a unei auri oficiale. În realitate, e vorba de o instituție de învățământ privată, una dintre multe altele: Universitatea Swiss UMEF din Geneva.
2. Petre Roman nu se mută permanent/definitiv în Elveția, iar precizarea asta a făcut-o chiar el.
Mai există și o imprecizie în folosirea termenilor: funcția lui Petre Roman nu este cea de „președinte”, ci cea de decan.
Fostul premier a precizat pentru Click că nu se va muta în Elveția. „Într-adevăr, am fost ales în funcția de președinte al acestei universități private, unde deja predau cursuri de Relații Internaționale și Cooperare Globală, Luarea deciziilor în condiții de risc și incertitudine. Asta nu înseamnă că o să mă mut acolo”, a declarat Petre Roman.
Într-un anunț făcut pe 9 februarie, Universitatea Swiss UMEF a anunțat nominalizarea lui Petre Roman pentru funcția de decan.
„Întreaga echipă a Universității Swiss UMEF este mândră să anunțe nominalizarea profesorului Petre Roman, fost prim-ministru al României, în funcția de decan al Universității. Este o adevărată onoare pentru noi să-l primim pe profesorul Roman în familia Swiss UMEF și dorim să-i urăm bun venit la preluarea funcției!”
https://www.facebook.com/SwissUmefUniversity/posts/5120714604634799
Petre Roman are 75 de ani, iar actuala sa soție, cântăreața Silvia Chifiriuc, e cu 27 de ani mai tânără. Cei doi s-au căsătorit în 2009 și au copil de 12 ani, pe nume Petrus.
Petre Roman a mai fost căsătorit cu Mioara Roman, mama Catincăi (dintr-o relație anterioară) și a Oanei Roman (rezultată din conviețuirea cu fiul cominternistului Valter Roman). În 2007, după 34 de ani de căsnicie și după o aniversare zgomotoasă, organizată de Mioara și de fiicele ei la împlinirea vârstei lui de 60 de ani, Petre Roman a divorțat de prima sa soție.
Un politician compromis
Personaj compromis de propriile zig-zag-uri politice, Petre Roman și-a început cariera de „om de stat” în anturajul FSN-ist al lui Ion Iliescu, a continuat ca președinte al PD (desprins din FSN) și ministru de Externe în Guvernul Convenției Democrate, a ajuns senator PNL (în una dintre multele conjuncturi nefericite ale acestui partid) și a sfârșit printr-o candidatură penibilă pe lista PSD București, pentru un loc de consilier local în echipa Gabrielei Firea.
Fiul odiosului cominternist Valter Roman
Petre Roman este fiul odiosului Valter Roman (1913-1983), născut Ernö Neulander, agent cominternist aflat în slujba Uniunii Sovietice și participant activ la comunizarea României. Valter Roman a fost „mâna dreaptă” a sinistrei Ana Pauker în anii de exil comun la Moscova, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după ce el participase și ca voluntar în „brigăzile roșii” comuniste, în războiul civil din Spania.
Revenit la București pe tancurile sovietice, Valter Roman a fost propulsat tot de Ana Pauker în conducerea politico-militară a noului regim comunist, dar căderea acesteia în dizgrația lui Gheorghiu Dej (cu acordul lui Stalin) a antrenat și marginalizarea politică a lui Valter Roman.
În ultimii 30 de ani de viață (1953-1983), acesta a fost directorul Editurii Politice, „vecin de marginalizare” în Casa Scînteii cu Ion Iliescu – acesta din urmă, trimis de Ceaușescu să tragă targa pe uscat ca director al Editurii Tehnice.
În decembrie 1989, când sovieticii au decis debarcarea și lichidarea lui Nicolae Ceaușescu, a fost imposibil de instalat tandemul moscovit Ion Iliescu – Valter Roman la conducerea României, pentru că „tovarășul Valter” murise de 6 ani. Situația a fost rezolvată prin activarea politică a fiului lui Valter Roman. Așa s-a ajuns la tandemul Ion Iliescu – Petre Roman.
Trebuia ca ,,tara asta de doi bani,, sa scape de asemenea lepre de mult timp si sa nu le bage in seama .
Credeam că a murit Petrică (tatăl său „scapă de țara asta de doi bani”).
Astea sunt progeniturile Mafiei Comuniste care a jefuit Romania și a făcut-o de 2 bani.
Onuțo tată, țara asta de doi bani a ajuns de doi bani fix din cauza jigodiilor marca PCR-KGB, din care face parte și javra ta de tătic…
Ce putea sa slobozeasca pe rat insolenta si inculta nepoata a kominternistului Erno Neulaender ?
E drept ca bunicul nu era, intelectualiceste vorbind, la nivelul IQ de caverna a clientei emisiunilor TV de scandal si articolelor din jurnalele tabloide. A fost folosit de servicile sovietice in Spania, l-a amagit pe Imre Nagy sa vina linisitit in Romania lui Dej dupa inecarea in sange a revolutiei ungare, ca apoi acesta sa fie extradat si spanzurat dupa cruda metoda austriaca de sugrumare prin tragere de picioare, a fost directorul Editurii Politice (transferata la Humanitas in 1990) unde se publicau si carti bune, nu numai propaganda. Sa speram ca Petre Roman in noua sa patrie va avea linistea necesara sa scrie ce a facut Valter Roman in Spania, un lucru extrem de util pentru istoricii precocupati de Razboiul Civil care a devastat Spania cu largul concurs al Tarii Sovietelor. Asa cum aflam din interesanta carte a lui Boris Volodarski, „Cazul Orlov”, una din preocuparile de capetenie a NKVD in Spania a fost vanatoarea de trotkisti si evident suprimarea lor „in situ” , in acest scop aducandu-se via Odessa si Cartagena un incinerator mobil care se pare ca a fost folosit „la foc continuu”. Avand in vedere aprehensiunea batranului Roman pentru sforarii si mai putin pentru arta militara – asa zisa lui carte de memorii cu titlu pompos „Sub cerul Spaniei. Cavalerii sperantei” este o caramida de maculatura ca si cartea cu titlu asemanator a altui „militant” de stanga radicala din zilele noastre, „Indrazneala de a spera” – ar fi interesant sa aflam caror trotkisti le-a facilitat sfarsitul in cuptoarele lui Orlov si daca nu cam ce munca de consiliere politico-militara s-a indeletnicit de pana la urma s-a prabusit Republica Spaniola.