vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsÎncă o condamnare pentru Mazăre și Strutinsky: câte 5 ani pentru fapte...

Încă o condamnare pentru Mazăre și Strutinsky: câte 5 ani pentru fapte de corupție. Au de plătit și aproape 7 milioane de lei

-

Radu Mazăre, fostul primar PSD al Constanței, și afaceristul local Sorin Strutinsky au fost condamnat definitiv joi, de Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un nou dosar de corupție. Ambii acuzați au încasat câte 5 ani de închisoare cu executare, iar instanța a dispus confiscarea a câte 3,4 milioane de lei de la fiecare. 

Fostul primar Radu Mazăre ispășește însă, deja, o altă condamnare de 9 ani, tot pentru corupție, pe care o primise în februarie 2019. Așa că noua pedeapsă nu-l va afecta foarte tare. El va primi doar un supliment de pedeapsă de câteva luni, după ce actuala sentință va fi contopită cu condamnarea anterioară.

Pedeapsa de joi a venit în dosarul “Polaris”, deschis de DNA în 2015. În perioada 2006-2009, scrie G4Media.ro, Mazăre – pe atunci primar la Constanța – a cerut mai bine de două milioane de euro de la reprezentanții a două companii, pentru a le emite documentația de urbanism pentru construirea unor malluri. Luarea de mită a fost intermediată de Sorin Strutinsky. Până la urmă, la Mazăre au ajuns 1.000.000 de euro și 2.472.303 lei (la vremea respectivă circa 600.000 de euro).

Mita se livra prin contracte de publicitate fictive încheiate între firmele care dădeau șpaga și o companie care-l avea în spate pe Mazăre

În primă instanță, Mazăre fusese condamnat, în acest dosar, la 9 ani și 10 luni de închisoare.

- Advertisement -

Fostul primar a fost găsit vinovat de luare de mită, iar Stutinsky – de complicitate la luare de mită.

Potrivit procurorilor DNA, mita a fost transferată sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanții societăților respective cu o firmă controlată de inculpatul Mazăre Radu Ștefan atât direct, cât și prin intermediul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel.
Acesta din urmă a transmis solicitarea inculpatului Mazăre Radu Ștefan către reprezentanții societăților respective și a semnat contractele fictive de publicitate încheiate între acestea și firma pe care o administra, contracte în baza cărora au fost ulterior primite sumele de bani, mai acuză DNA.

Procurorii mai spun şi că, în perioada 2008-2014, fostul edil, cu ajutorul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel, a primit de la SC Polaris M Holding SRL., al cărei asociat și administrator ar fi fost inculpatul Martin Eduard Stelian, peste 7 milioane de euro, pentru că a asigurat acesteia câștigarea unei licitații organizate de Primăria Constanța pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului.

- Advertisement -

Mită cu repetiție: Mazăre dăduse aceleiași firme salubrizarea orașului pe 25 de ani, majorând apoi nejustificat, prin clauză adițională, valoarea contractului cu 10 milioane de lei

În anul 2008, între SC Polaris M Holding SRL și instituția publică condusă de inculpatul Mazăre Radu Ștefan a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani și un act adițional la acest contract prin care valoarea acestuia a fost majorată nejustificat cu 10 milioane de lei.

Conform DNA, şi în acest caz, mita a fost primită într-o manieră identică, prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între SC Polaris M Holding SRL și aceeași firmă controlată de inculpații Mazăre Radu Ștefan și Strutinsky Sorin Gabriel. Suma totală achitată în baza acestor contracte a fost, conform calculelor expertului desemnat, de 33.987.771,57 lei.

Ca urmare a încheierii acestui contract, a fost produs Primăriei Constanța un prejudiciu în sumă de 200.213.248,91 lei (circa 45 de milioane de euro), din care TVA 36.811.616,60 lei, sumă care constituie în același timp un folos necuvenit obținut de societatea comercială beneficiară a contractului.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Legătura directă dintre AUR și legionari. Gafa enormă care-l va distruge pe Călin Georgescu, premierul preferat de Rusia în România

* Din gândirea antisemită și totalitară a „Căpitanului” Corneliu Zelea Codreanu – idolul președintelui de onoare al AUR

* Orban către Cîțu: „Băi, nesimțitule!”. În ședința solemnă a Parlamentului, la 15 ani de la aderarea României la UE, Cîțu le-a dat cuvântul Dianei Șoșoacă și la 3 AUR-iști, nu și lui Orban

* Prostie bubuitoare: PNL-ista Violeta Vijulie crede că, la 95 de ani, regina Marii Britanii bea zilnic 5-6 „cupe de vin românesc”, care are „energii pozitive nemaiîntâlnite”, datorită „solului binecuvântat”! Prințul Charles a învățat-o să tragă la măsea!!!

* Cioloș și-a plasat omul în conducerea Senatului cu ajutorul PSD și al PNL, împotriva deciziei conducerii USR! „Ciprian Bucur îi căra geanta lui Bogdan Ciucă”, omul lui Dan Voiculescu și coautor la „Marțea neagră”

* Aristotel Căncescu – 7 ani și 10 luni de închisoare, pentru corupție. Sentință definitivă, fostul baron liberal e deja în arest

* La 83 de ani, Arșinel face scandal să-i fie prelungit contractul de director la teatru! Nicușor Dan, atacat de Gâdea și Firea cu minciuni și invective

* Pensiile speciale au crescut 73% în ultimii 6 ani. 8% în plus doar anul trecut! Nasui: “Acesta este statul specialilor”

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (78) / Telefoanele lui Iliescu

* Cântăreața Anda Adam și-a parcat BMW-ul de 150.000 € pe locul rezervat persoanelor cu handicap, ca să meargă mai puțin până la ușa Mall-ului

* Șoc și groază la conspiraționiști: „Djokovici se va vaccina”. Finala Nadal – Medvedev l-a determinat să ia această decizie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -