vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăFără categorieDeputat USR: "Nu-l voi ierta pe Victor Socaciu. A primit peste rând...

Deputat USR: „Nu-l voi ierta pe Victor Socaciu. A primit peste rând rinichii care ar fi salvat doi copii. Am fost la înmormântarea lor”

-

Artistul-politician Victor Socaciu a fost înmormântat joi, în penultima zi din 2021, la 3 zile după moartea sa și la 12 ani de când era beneficiarul unui scandalos transplant de rinichi. Deputatul Emanuel Ungureanu (USR) nu uită și nu iartă. El i-a însoțit până la groapă pe cei doi copii care ar fi trebuit să beneficieze de cei doi rinichi, dar care au avut un ghinion tragic: organele vitale au fost luate de Socaciu, care, abuzând de statutul său de deputat PSD și de artist celebru, a sărit peste rând.

„Dumnezeu să-l ierte pe Victor Socaciu! Eu nu-l voi ierta. Am fost la înmormântarea unor copii care ar fi putut fi salvați de rinichii primiți de Socaciu doar pentru că era vedetă”, a scris Emanuel Ungureanu pe Facebook.

Este cuvântul apăsat al unii deputat USR aflat la al doilea mandat (ales în 2016, apoi în 2020) într-o speță ce-l privește pe un fost deputat PSD (2008-2012). Există o vectorizare politică în acest demers, dar și o motivație solidă.

În 2012, deputatul-folkist s-a folosit de dublul său statut favorizant pentru a beneficia preferenţial de rinichii care l-au scăpat de dializă. Doi rinichi proveniți de la un copil de 10 ani aflat în moarte clinică. Acei rinichi, însă, ar fi trebuit să ajungă la doi adolescenţi, Gabriela Miciu (17 ani) şi Viorel Bora (16 ani). În 2014, tragedia a fost maximă: ambii copii au murit într-un accident în care a fost implicată ambulanţa care-i transporta la dializă. De doi ani, ei continuau să facă dializă, pentru că rinichii la care aveau dreptul ajunseseră la Victor Socaciu.

- Advertisement -

Deputatul USR spune că în Europa nu s-a mai întâlnit un asemenea caz în care un adult este preferat la transplant în detrimentul unor copii, atunci când organele provin de la un minor aflat în moarte cerebrală.

Mesajul necruțător al lui Emanuel Ungureanu

„Dumnezeu să-l ierte pe Victor Socaciu! Eu nu-l voi ierta.

Acum câțiva ani, Victor Socaciu s-a folosit de poziția lui în PSD și în societate și a primit peste rând doi rinichi de la un copil de 10 ani.

https://www.google.com/…/victor-socaciu-transplant…

Eu mă ocup ca asistent social de peste 20 de ani de foarte mulți copii cu insuficiență renală cronică din România și-mi aduc aminte durerea familiilor Bora și Miciu, care au fost anunțați de medicul Lucan că trebuie să mai aștepte; rinichii care le-ar fi putut salva copiii au ajuns la o pilă…

Cazul Socaciu a fost mai flagrant ca transplantul efectuat peste rând de Arșinel, dar părinții copiilor, care ar fi trebuit să vorbească atunci, au fost șantajați de medicii ce ar fi trebuit să le salveze copiii.

Pentru mulți români, Victor Socaciu rămâne un artist iubit și apreciat pentru muzica și compoziția sa și este bine că este așa.

Eu am fost la înmormântarea unor copii care ar fi putut fi salvați de rinichii primiți de Socaciu doar pentru că era vedetă.

Nu o să mai găsiți situații în Europa unde un adult este preferat la transplant în detrimentul unor copii, atunci când organele provin de la un minor aflat în moarte cerebrală.

În anul 2004, Socaciu a fost decorat de președintele României, și acum Camera Deputaților îi organizează funeralii speciale. Motivul? Victor Socaciu a fost un mandat și deputat PSD.

Victor Socaciu a luat cu el în mormânt și informațiile despre telefoanele primite ca deputat de la cei care i-au oferit doi rinichi peste rând pentru transplant.

Legislația în domeniul transplantului trebuia să mențină posibilitatea ca niște medici cu un statut special, din domeniului transplantului, să poată oferi organe discreționar pentru a-și menține structura de putere.

Doi dintre acești medici sunt anchetați de către DIICOT și DNA pentru corupție, nu însă și pentru trafic de organe.

Mă rog lui Dumnezeu ca părinții Gabrielei și ai lui Viorel, doi copii cu insuficiență renală cronică, să aibă puterea să-l ierte pe Victor Socaciu.

Eu am fost la înmormântarea lor și nu l-am iertat!”

https://www.facebook.com/deputat.emanuelungureanu/posts/464214955066627

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Rareș Bogdan: „Am o soție frumoasă și foarte bogată. E fiică de multi-milionari” / „A plâns când au criticat rochia ei de mireasă, au zis că e kitchoasă” / „Au fost senzaționale negocierile cu «pieile roșii»”

* VIDEO. Expertă: valul Omicron va fi nimicitor. „Risc foarte mare, suntem extrem de vulnerabili. În 20 de zile vom avea 1.500 de paturi ATI ocupate“

Dezlănțuire de ură a unui anti-vaccinist român din Suedia față de fiica sa, doctorița Laura Ghibu, care a îndrăznit să-i pună la punct idolii conspiraționiști: Dana Budeanu, Monica Pop și popa Terheș

* Șoc în sondajul lui Palada: PSD în picaj, AUR trecut de 20%, PNL prăbușit la 15%, USR are 12%. Partidul lui Orban intră direct pe locul 6

* Ministrul Budăi (PSD) i-a mințit pe judecători, dar fără succes: a fost lăsat 3 luni fără permis. A circulat cu 121 km/h în localitate și e ultra-recidivist

* Guvernul PSD-PNL mărește accizele la carburant: de la 1 ianuarie, benzina și motorina se scumpesc cu încă 7 bani pe litru. În 2022, prețul va ajunge la 7 lei/litru

Revelionul TVR, de 7 ori mai ieftin decât mizeria de anul trecut. Fără Garcea și Leana lu’ Pârțag, ci cu artiști adevărați

Radu Moraru către Șoșoacă: „Diana, draga mea, te implor: ia-mă consilier!” / „Ești inteligentă, Kovesi e zero pe lângă tine” / „Te-aș pune șefa procurorilor din România, să bagi spaima în toți” / „Dacă facem echipă, nu ne mai învinge nimeni”

* Pentru nenorocirile făcute în anii ’90, îi plătim lui Răzvan Theodorescu peste 5.000 de euro pe lună!

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (46) / Ceaușescu voia o represiune ca în Piața Tienanmen

Rusia și-a ales campionii din România în 2021: Cristoiu, Roșca Stănescu, Ciutacu, Anca Alexandrescu, Răzvan Dumitrescu

* Ion Țiriac ar vrea să trăiască într-o dictatură comunistă! „Dacă aș avea 30 de ani, m-aș muta în China”

2 COMENTARII

    • Despre morti numai de bine, nu? Dar de ce trebuie sa uitam tot raul facut de mortii aia si sa-l ascundem sub pres? Ce bine a facut Socaciu acestui popor, in afara de a-si pune rinichii unui copil peste rand? In medicina stiti prea bine ca unui copil nu-i poti transplanta decat organele altui copil, pentru ca organele oamenilor maturi nu au loc in corpul lui de copil. De ce cand useristii spun adevaruri sar de cur in sus toti romanii „verzi ca brazii” care refuza sa vada adevarul chiar daca s-ar impiedica de el pe strada? De ce va este atat de frica de adevar? V-ar arata adevaratul „chip”?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -